Atacatorul de la Viena fusese condamnat la 22 luni de detenţie şi eliberat condiţionat în decembrie; trei zile de doliu naţional

Atacatorul de la Viena fusese condamnat la 22 luni de detenţie şi eliberat condiţionat în decembrie; trei zile de doliu naţional

Atacatorul de la Viena este un tânăr în vârstă de 20 de ani care avea la activ o condamnare pentru implicare într-o organizaţie teroristă, a declarat ministrul austriac de interne Karl Nehammer pentru agenţia APA.

Potrivit lui Nehammer, Kujtim Fejzulai, atacatorul ucis de forţele de poliţie, avea cetăţenie austriacă şi nord-macedoneană.

Nehammer a subliniat că atentatorul este în mod cert un adept al organizaţiei islamiste radicale Stat Islamic.

Kujtim Fejzulai a fost condamnat la 25 aprilie 2019 la 22 luni de detenţie pentru că încercase să plece în Siria pentru a se alătura Statului Islamic.

La 5 decembrie a fost eliberat condiţionat, beneficiind de prevederile Legii penale juvenile, a mai spus ministrul.

Poliţia a percheziţionat 15 locuinţe şi a reţinut câteva persoane având legături cu agresorul, a precizat acelaşi responsabil.

În urma atacului terorist de marţi, guvernul austriac a declarat trei zile de doliu naţional, de marţi până joi, scrie agenţia dpa.

'Gândurile şi compasiunea noastră se îndreaptă către victime, răniţi şi familiile lor în aceste ore foarte dificile pentru Republica Austria', a spus cancelarul Sebastian Kurz înaintea unei reuniuni a cabinetului său. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda