Atacatorul de la comisariatul din nordul Parisului avea interdicție pe teritoriul României pentru cinci ani

Atacatorul de la comisariatul din nordul Parisului avea interdicție pe teritoriul României pentru cinci ani

Atacatorul de la comisariatul din nordul Parisului avea o interdicție de cinci ani pe teritoriul țării noastre, încă din anul 2011, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Tarik Belgacem a depus, în 2011, o cerere de azil în România. În urma interviului și a unei analize de risc, cererea acestuia a fost respinsă.

Autoritățile române au dispus o măsură judiciară de interzicere pe o durată de cinci ani a accesului în țară, deoarece analizele au constatat un risc din punct de vedere al ordinii publice și al siguranței naționale.

Potrivit sursei citate, au existat date care să ducă nu numai la neprimirea sa în țară, ci și la interzicerea primirii sale pe teritoriul României pe o perioadă de cinci, ani, care ar fi expirat în luna iunie 2016.

Decizia de repatriere în țara de origine, respectiv Tunisia, a fost luată de Curtea de Apel București.

Cât timp s-a aflat în România, Tarik Belgacem a locuit în centrul pentru refugiați de la Timișoara.

Deoarece Tarik Belgacem a mai solicitat azil și în alte țări, România a pus la dispoziția acestora datele pe care le avea despre cetățeanul tunisian, au mai declarat sursele citate.

Bărbatul împușcat mortal joi la Paris în fața unui comisariat de poliție în timp ce încerca să pătrundă în imobil a fost recunoscut de membrii anturajului său care susțin că este tunisian și că îl cheamă Tarek Belgacem, au informat vineri surse apropiate anchetei, citate de AFP.

Tarek Belgacem a fost împușcat mortal joi de polițiști în timp ce încerca să intre într-un comisariat de poliție din nordul Parisului înarmat cu un cuțit de măcelărie și strigând 'Allah Akbar!'.

Implicat în 2013 într-un caz de furt la Sainte-Maxime, i s-au prelevat amprentele și bărbatul le-a spus jandarmilor că numele lui este Sallah Ali. El a mai declarat că nu are domiciliu fix și că este născut în 1995, la Casablanca, în Maroc.

Vineri dimineață însă procurorul Francois Molins a declarat că 'nu este deloc sigur că identitatea pe care a declarat-o este cea reală'. 'Această identitate este contrazisă de o hârtie scrisă de mână', găsită asupra lui, 'în care își mărturisește credința musulmană și pe care este desenat un drapel al DAESH', a declarat Francois Molins.

Într-o declarație pentru postul de radio France Inter, el mai precizează că atacatorul își preciza și numele, dar menționa că e tunisian, nu marocan.

Un alt post francez a relatat vineri după-amiază că bărbatul ar fi fost recunoscut de o verișoară și că se numește Tarek Belgacem.

Potrivit unei surse apropiate anchetei, pe textul de revendicare găsit asupra lui era scris: 'Sunt Abou Jihad Tounsi, Tarek Belgacem (Tunis)'.

'Mai multe persoane din anturajul lui Tarek Belgacem, printre care un văr și părinții săi, au recunoscut fotografia', a declarat o altă sursă apropiată anchetei. 'Există deci o foarte mare probabilitate' ca să fie el 'dar este încă prea devreme pentru a vorbi despre o identificare oficială în acest stadiu', a adăugat sursa citată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”