Atac la Viena: Trei persoane cu dublă cetăţenie, austriacă şi nord-macedoneană, implicate în atac; una dintre victime, o femeie din Germania

Atac la Viena: Trei persoane cu dublă cetăţenie, austriacă şi nord-macedoneană, implicate în atac; una dintre victime, o femeie din Germania

Ministerul de interne al Macedoniei de Nord a informat marţi într-un comunicat că trei persoane care au fost implicate în atacurile cu armă de foc produse noaptea trecută la Viena au cetăţenie dublă, austriacă şi nord-macedoneană, transmite Reuters.

Toate cele trei persoane - identificate în comunicat doar prin iniţiale - s-au născut în Austria, a menţionat ministerul.

Pe de altă parte, ministrul de externe german Heiko Maas a anunţat marţi că între cele patru persoane ucise la Viena de un extremist islamist se numără o femeie cu cetăţenie germană.

"Am primit trista confirmare că între victimele atacului de la Viena se află un cetăţean german", a spus Maas la Berlin, citat de dpa.

Autorităţile austriece nu au comunicat deocamdată detalii privind cei decedaţi şi cei peste 20 de răniţi. Trei dintre persoanele împuşcate în atacuri se află încă în stare critică.

Potrivit Ministerului slovac pentru afaceri externe şi europene, între cei răniţi se află şi o femeie din Slovacia.

"Pot confirma că autorităţile austriece ne-au transmis referitor la atacurile de luni de la Viena că a fost rănită o femeie cetăţean al Slovaciei, a spus directorul biroului de presă al ministerului slovac, Juraj Tomaga, a relatat TASR.

Atentatul care a provocat haos în capitala Austriei a survenit cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unui lockdown parţial din cauza coronavirusului. Patru trecători - un bărbat în vârstă, o femeie în vârstă, un tânăr şi o chelneriţă - au fost ucişi pe loc după ce Kujtim Fejzulai, în vârstă de 20 de ani, condamnat în 2019 pentru legături cu o organizaţie teroristă, a deschis focul în jurul orei locale 20.00 în apropiere de principala sinagogă din Viena şi de câteva baruri şi restaurante. Fejzulai, care avea asupra sa o armă de asalt, o altă armă de foc, o macetă şi o centură de explozibili, a fost împuşcat mortal de poliţie la 9 minute de la începutul atacului. Nu este clar dacă sau cum era supravegheat tânărul de autorităţi în urma eliberării sale condiţionate, a mai consemnat dpa.

Pe lângă cei patru oameni ucişi, alţi 22 au fost răniţi, inclusiv un ofiţer de poliţie. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!