Atac cu cuțitul în Capitală. Un jandarm a fost înjunghiat într-o stație de tramvai din sectorul 6

Atac cu cuțitul în Capitală. Un jandarm a fost înjunghiat într-o stație de tramvai din sectorul 6

Un jandarm aflat în timpul liber a fost înjunghiat într-o stație de tramvai din Sectorul 6 al Capitalei, în urma unui conflict spontan. Polițiștii desfășoară cercetări pentru identificarea atacatorului, în timp ce victima a fost transportată la spital.

Un jandarm a fost înjunghiat într-o stație de tramvai din Capitală FOTO Arhivă

Un jandarm a fost înjunghiat într-o stație de tramvai din Capitală FOTO Arhivă

Un jandarm aflat în timpul liber a fost înjunghiat într-o stație de tramvai din Sectorul 6 al Capitalei, pe 8 septembrie 2024, în urma unui conflict spontan. Incidentul a fost raportat la ora 18:45 prin apel la 112, iar polițiștii s-au deplasat rapid la fața locului, confirmând cele sesizate, potrivit DGBMP.

Din primele verificări, s-a constatat că agresorul ar fi un bărbat care, în urma unei altercații, a atacat victima cu un obiect tăietor-înțepător, provocându-i răni la nivelul coapsei și toracelui.

Un echipaj de prim-ajutor a ajuns la fața locului și a transportat victima la spital pentru îngrijiri medicale. Până în acest moment, polițiștii din mai multe secții de poliție desfășoară activități pentru identificarea și prinderea suspectului.

Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs atacul. Incidentul este în dinamică, iar autoritățile continuă să adune informații despre atacator.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…