Astronomii au descoperit o exoplanetă asemănătoare lui Jupiter din tinerețe

Astronomii au descoperit o exoplanetă asemănătoare lui Jupiter din tinerețe

Astronomii au reușit să fotografieze o exoplanetă foarte tânără, care s-ar fi format în urmă cu mai puțin de 20 de milioane de ani în urmă, și care ar putea oferi prețioase informații în legătură cu nașterea unor planete precum Jupiter, cu care este comparabilă din multe puncte de vedere, arată un studiu publicat joi în revista americană 'Science'.

Numită '51 Eridani b', planeta este considerată tânără în termeni astronomici, ea formându-se la 40 de milioane de ani după dispariția dinozaurilor de pe Pământ. Ea încă radiază căldură și astfel a putut fi reperată cu ajutorul noului instrument Gemini Planet Imager (GPI), instalat din 2014 pe telescopul South Gemini din Chile.

Spre deosebire de metodele indirecte folosite anterior, ca de exemplu de telescopul spațial american Kepler, prin care se urmăresc stelele pentru a detecta umbra planetelor care trec prin fața acestora, GPI încearcă să descopere exoplanetele direct prin lumina pe care o emit acestea.

'51 Eridani b' — prima exoplanetă descoperită prin intermediul GPI — are o masă de două ori mai mare decât Jupiter și se mișcă pe orbita unei stele asemănătoare soarelui, foarte tânără și ea, care se află la aproximativ 96 de ani lumină de Terra, informează Reuters și Le Monde. Distanța dintre '51 Eridani b' și soarele său este puțin mai mare decât cea dintre Jupiter și Soare.

'51 Eri b' oferă posibilitatea 'studierii în detaliu a unei planete care este încă influențată de condițiile inițiale de formare', au explicat autorii studiului, astronomi de la Stanford University.

Analizele au arătat că atmosfera acestei planete, la fel ca a lui Jupiter, conține predominant metan, iar oamenii de știință speră că această descoperire îi va ajuta să afle cum s-au format și cum evoluează acest gen de planete gazoase uriașe.

'51 Eri b' este 'prima planetă tânără (descoperită) care arată probabil ca Jupiter în urmă cu miliarde de ani, ceea ce o face să fie în prezent cea mai importantă piesă dintr-un puzzle asupra formării planetelor', a subliniat astronomul Travis Barman, de la University of Arizona.

Până la ora actuală, au fost descoperite doar câteva planete în afara sistemului nostru solar, dar toate sunt foarte mari, de cinci până la 13 ori mai masive decât Jupiter.

'51 Eri b' este cea mai mică exoplanetă localizată deocamdată și, totodată, una dintre cele mai reci. 'Temperatura ei este de 430 de grade Celsius, așa încât este mult mai caldă decât Terra. Dar este mult mai rece decât majoritatea planetelor asemănătoare cu Jupiter observate de astronomi în jurul altor stele, și a căror temperatură este de aproximativ 1.700 de grade Celsius. Jupiter al nostru are circa 143 de grade Celsius, așa încât, 51 Eri b este la mijloc', a explicat, pentru ziarul spaniol 'El Mundo', Eric Nielsen, cercetător la Stanford University. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”