Astronomii au anunțat descoperirea unei noi planete care ar putea găzdui viața

Astronomii au anunțat descoperirea unei noi planete care ar putea găzdui viața

O nouă planetă și-a făcut miercuri intrarea în cercul extrem de restrâns al astrelor care pot adăposti semne de viață, dincolo de sistemul solar, potrivit unui studiu apărut în revista Nature și citat de AFP.

Planeta, denumită LHS 1140b, a fost descoperită în jurul unei stele din constelația Cetus (Balenă), situată la o distanță de 40 de ani-lumină (un an lumină fiind echivalentul a 9.460 miliarde de kilometri) de Pământ.

Exoplaneta orbitează în zona locuibilă a stelei sale, ceea ce înseamnă că ea se află la o distanță potrivită de steaua respectivă pentru a permite prezența apei în stare lichidă pe suprafața sa, aspect considerat esențial pentru viață, a declarat Jason Dittmann, de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics din Cambridge (SUA), co-autor al studiului.

Planeta, cu o rază de 1,4 ori mai mare decât cea a Pământului, este de șase ori mai masivă. Astronomii au dedus că planeta este stâncoasă, asemenea Terrei.

"Sperăm că (planeta) are atmosferă", precizează Xavier Bonfils, astronom la Observatorul de Științe ale Universului din Grenoble.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen