Astrologie: Zodiile în care ne-am născut de fapt nu sunt aceleași cu cele pentru care citim horoscopul
Astrologia nu a fost niciodată o știință tocmai exactă, însă inexactitățile sale au crescut foarte mult în ultimele două milenii din cauza modificării relative a poziției Pământului și Soarelui față de constelațiile din Zodiac, informează LiveScience. Astfel, atunci când îți spun ce zodie ești, astrologii se referă la zodiacul așa cum era el conceput după poziția Soarelui față de cele 12 constelații de acum mai bine de 2.200 de ani. În plus, există și o a 13-a constelație, Ophiuchus, care pur și simplu nu este inclusă în zodiac.
Sursa foto: horoscope.com
Chiar dacă astrologia poate fi considerată "știința mamă" a astronomiei, cele două discipline nu au nimic în comun în afara interesului pentru evoluția astrelor. Astronomia explică poziția stelelor pe cerul nopții, însă nu conferă nicio semnificație specială pentru destinul oamenilor legat de o poziție sau alta a astrelor. De cealaltă parte, astrologia a rămas adânc ancorată în trecut, iar poziția Soarelui față de constelații s-a schimbat în ultimele două milenii, ceea ce înseamnă că mulți dintre noi nici măcar nu facem parte din zodiile în care credem că ne-am născut.
Constelațiile zodiacului
Conform astrologilor, ecliptica este traiectoria anuală aparentă a Soarelui prin constelațiile zodiacului: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești. Din motive ușor de înțeles, dat fiind că anul este împărțit prin convenție în 12 luni, și nimeni nu se poate naște în a 13-a lună a anului, astrologii s-au prefăcut că nu văd și o a 13-a constelație prezentă pe această ecliptică: Ophiuchus (Omul cu șarpele).
Astrologii babilonieni și, mai târziu, cei eleni au determinat la început semnele zodiacale în funcție de constelația în care se afla Soarele în ziua de naștere. Primii astrologi sau "paleoastronomi" au observat că Soarele traversează semnele zodiacale în intervalul unui an, petrecând aproximativ 1 lună în fiecare. Astfel ei au calculat că fiecare constelație de pe cerul nopții are o deschidere de 30 de grade pe ecliptică.
Vechii astrologi au grupat cele 12 semne ale Zodiacului în funcție de elementele clasice. Aceste elemente reprezintă, la rândul lor, anumite trăsături de personalitate și sunt "citite" în conjuncție cu poziția Soarelui, a Lunii și a planetelor cunoscute din Antichitate pentru a determina horoscopul.
Conform Astro.com , elementul Foc corespunde zodiilor Berbec, Săgetător și Leu și este asociat unei personalități spontane și impulsive; elementul Apă definește zodiile Rac, Scorpion și Pești și corespunde unei firi emotive și debordând de imaginație; Aerul corespunde zodiilor Balanță, Vărsător și Gemeni, iar nativii de aer sunt rapizi în luarea deciziilor, plini de viață și au tendința de a reflecta mai mult asupra propriilor sentimente; iar elementul Pământ, asociat zodiilor Capricorn, Taur și Fecioară influențează personalități tăcute, care reacționează mai greu dar și care sunt mai dificil de afectat la nivel emoțional.
Marea problemă a astrologiei este însă un fenomen numit precesie. În astronomie precesia se referă la cazul particular al mișcării axei de rotație a Pământului prin care linia echinocțiilor se deplasează lent și retrograd de-a lungul eclipticii producând precesia echinocțiilor. Acest fenomen este responsabil de schimbarea poziției relative a constelațiilor de-a lungul timpului și, implicit, de schimbarea intervalelor calendaristice corespunzătoare fiecărei zodii.
Precesia și astrologia
Prima zi de primăvară din Emisfera Nordică a fost odinioară marcată ca punctul de start al Zodiacului. Astronomii denumesc acest moment echinocțiul de primăvară (vernal) și se produce atunci când ecuatorul ecliptic și cel celest se intersectează — la 21 martie.
Conform observațiilor astronomice/astrologice, în jurul anului 600 î.Hr, punctul de start al Zodiacului se afla în Berbec. Constelația Berbecului (Aries) cuprindea primele 30 de grade din ecliptica Pământului; de la 30 la 60 de grade ne aflam în Taur; de la 60 la 90 de grade în Gemeni; și așa mai departe pentru toate cele 12 constelații/semne ale Zodiacului.
Precesia Pământului era însă complet necunoscută pentru vechii astronomi și astrologi. Această oscilație este provocată de atracția gravitațională a Lunii asupra centurii ecuatoriale terestre.
În ultimii 2.500 de ani, această oscilație a făcut ca intersecția dintre ecuatorul celest și cel ecliptic să se deplaseze spre vest de-a lungul eclipticii cu 36 de grade. Acest lucru înseamnă că intervalele temporale ale tuturor zodiilor s-au desincronizat cu aproape o lună. Spre exemplu, cei născuți între 21 martie și 19 aprilie se consideră în zodia Berbec. În prezent însă, Soarele nu se mai află în constelația Berbecului (Aries) în cea mai mare parte din această perioadă. Din 11 martie și până în 18 aprilie Soarele se află de fapt în constelația Pești (Pisces).
Adevăratul tău semn zodiacal
Conform tabelului următor vom observa că, dacă ținem cont de fenomenul de precesie, semnul zodiacal al fiecăruia ar putea fi altul decât cel cu care s-a obișnuit să se recomande. În plus, dacă te-ai născut între 29 noiembrie și 17 decembrie, atunci semnul tău zodiacal este unul despre care nu ai citit niciodată vreun horoscop: Zodia Ophiuchus! Ecliptica solară trece prin constelația Ophiuchus după ce iese din Scorpion.
Dar să vedem cum ar trebui să arate zodiile dacă ținem cont de cât de mult s-a modificat poziția Pământului și a Soarelui relativ la constelații față de acum mai bine de două milenii:
Capricorn — 20 ianuarie — 16 februarie (față de 23 decembrie — 21 ianuarie)
Vărsător — 16 februarie — 11 martie (22 ianuarie — 20 februarie)
Pești — 11 martie — 18 aprilie (21 februarie — 19 martie)
Berbec — 18 aprilie — 13 mai (20 martie — 20 aprilie)
Taur — 13 mai — 21 iunie (21 aprilie — 21 mai)
Gemeni — 21 iunie — 20 iulie (22 mai — 22 iunie)
Rac — 20 iulie — 10 august (23 iunie — 22 iulie)
Leu — 10 august — 16 septembrie (23 iulie — 22 august)
Fecioară — 16 septembrie — 30 octombrie (23 august — 22 septembrie)
Balanță — 30 octombrie — 23 noiembrie (23 septembrie — 22 octombrie)
Scorpion — 23 noiembrie — 29 noiembrie (23 octombrie — 22 noiembrie)
Ophiuchus — 29 noiembrie — 17 decembrie (nu este inclus în Zodiac)
Săgetător — 17 decembrie — 20 ianuarie (23 noiembrie — 22 decembrie).
AGERPRES