AstraZeneca a început producția a 30 de milioane de doze de vaccin anti-Covid, la comanda guvernului britanic

AstraZeneca a început producția a 30 de milioane de doze de vaccin anti-Covid, la comanda guvernului britanic

AstraZeneca a început deja producerea a 30 de milioane de doze de vaccin anti-Covid la comanda guvernului de la Londra, deși antidotul pentru noul coronavirus dezvoltat în colaborare cu Universitatea Oxford este încă în faza de testare, scrie Hotnews .

Vaccinul este în faza de probe în Regatul Unit, Brazilia și Africa de Sud. Cu toate acestea, profesorul Andrew Pollard, cel care conduce așa-zisul Grup Oxford privind vaccinurile, declara luna trecută că datele deja colectate pe parcursul testelor clinice ar putea fi suficiente pentru a cere omologarea oficială, scrie The Guardian.

Vaccinul a fost dezvoltat prin intermediul unui virus provenind de la cimpanzeu, ceea ce cercetătorii numesc ”vaccinul vector”. Acesta conține codul genetic al proteinelor identificate în noul coronavirus. Astfel, se speră să declanșeze în organism o reacție imună puternică.

Ministrul sănătății, Matt Hancock, a declarat pentru LBC că producția potențialului vaccin a început, cu mult înainte de orice aprobare.

”Am contractat deja 30 de milioane de doze de la AstraZeneca, de fapt ei au început deja fabricarea acestora, înainte de omologare, astfel încât, dacă avizul vine pe parcurs- ceea ce nu garantează nimeni- să fim deja gata să îi dăm drumul. În cel mai bun scenariu, acest lucru s-ar putea întâmpla în acest an, însă eu cred mai curând că se va întâmpla în primele luni ale anului viitor. În același timp, am contractat (guvernul-n.red), și alte potențiale vaccinuri de la alți producători internaționali”, a declarat ministrul.


Citește și:

populare
astăzi

1 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

4 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

5 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron