Astărăstoae: "Plicul" pentru medici nu e eliminat nicăieri în lume Va dispărea când va fi impozitat

Astărăstoae: "Plicul" pentru medici nu e eliminat nicăieri în lume Va dispărea când va fi impozitat

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că "plicul" oferit medicilor de către pacienţi nu este eliminat nicăieri în lume şi va dispărea în momentul în care aceste plăţi vor fi legalizate şi impozitate corespunzător.

"«Plicul» va dispărea în momentul în care plăţile informale vor fi legalizate şi se va da sub un anumit control. «Plicul» nu este eliminat nicăieri în lume. Vreau să vă spun că «plicul» se dă şi în Germania, se dă şi în Franţa, în Japonia nu mai spun, acolo nu există care să vină şi să nu dea, pentru că ţine de cultura lor. Singura problemă este tocmai ca să ai controlul şi să nu existe condiţionarea actului medical. Reglementarea foarte clară a acestor plăţi informale va elimina ceea ce spunem noi acum «plicul»", a declarat Vasile Astărăstoae, citat de corespondentul MEDIAFAX.

El a adăugat că această legalizare a plăţilor informale trebuie făcută cu protejarea categoriei care nu doreşte "să dea" şi mai ales să se evite condiţionarea actului medical.

"Ai o categorie care nu vrea «să dea», trebuie protejată această categorie şi nu ai niciun fel de strângere de inimă pentru cineva care condiţionează actul medical. Nu are ce căuta în corpul medical. Şi ai o categorie formată din cei care vor «să dea» şi, vă spun sincer că, atunci când vedeţi că, uneori, când îl refuzi pe pacientul care vrea «să dea», în momentul în care l-ai refuzat în mintea lui s-a creat faptul că: «e atât de grav încât nu vrea să ia de la mine». «Plicul» trebuie scos la vedere, impozitate toate aceste venituri şi să existe o legislaţie care să elimine condiţionarea actului medical", a mai spus Astărăstoae.

Întrebat dacă "plicul" este moral, Vasile Astărăstoae a răspuns afirmativ, precizând că şi jurământul lui Hipocrate conţine o frază în care se spune, "iar pentru munca mea nu voi primi nici mai mult, nici mai puţin decât face", dar şi afirmaţia: "iar pe cei nevoiaşi am să-i ajut".

"Este o profesie la care există o anumită plată şi ea se poate calcula şi, doi la mână, plata îţi acordă un numit statut social, o anumită independenţă", a mai spus preşedintele CMR.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”