Moştenitorii unui artist austriac, ucis în Holocaust, solicită Austriei returnarea a 10 tablouri ale pictorului Egon Schiele/Viena refuză returnarea.

Moştenitorii lui Fritz Grunbaum, un celebru actor de cabaret austriac ucis într-un lagăr de exterminare nazist în 1941, au intentat mai multe procese în Statele Unite pentru a cere restituirea a zece tablouri ale pictorului expresionist austriac Egon Schiele despre care cred că au fost jefuite şi sunt expuse în două muzee din Viena, transmite Agerpres.

Cererile au fost depuse de moştenitorii lui Fritz Grunbaum, evreu austriac, ucis de nazişti în lagărul de concentrare de la Dachau, şi reprezintă un nou pas într-un dosar care trenează de mai bine de 25 de ani.

Plângerea vizează statul austriac, Galeria Albertina, un muzeu public, şi Muzeul Leopold, o instituţie privată.

Potrivit Der Standard, plângerea se referă la o acuarelă şi un desen, deţinute de Albertina, precum şi la o pictură în ulei, „Tote Stadt III” (Oraş mort III), aceasta din urmă evaluată la 7,5 milioane de euro, şi alte şapte piese, aflate în colecţia Muzeului Leopold.

Plângerile depuse acum decurg dintr-o hotărâre din luna mai a unui tribunal din New York, care a decis că s-a dovedit faptul că naziştii au confiscat două opere de artă aflate în proprietatea lui Grunbaum şi pe care el le cedase prin procură soţiei sale în iulie 1938, când artistul se afla deja în lagărul de concentrare de la Dachau.

Organismul austriac care se ocupă de examinarea cererilor de restituire a considerat până acum că nu există nicio dovadă că naziştii şi-au însuşit lucrările, potrivit Agerpres.