Ăsta pute a Secu de îți mută nasul/Cine este Gheorghe Dimitrescu, personajul urmărit penal alături de Dragnea
Fostul lider al PSD Liviu Dragnea este urmarit penal intr-un nou dosar anchetat de DNA, legat de prezenta sa la ceremonia de inaugurare a presedintelui Donald Trump, de la inceputul anului 2017. Procurorii au anuntat ca, alaturi de Dragnea, mai este urmarit penal si Gheorghe Dimitrescu, actualul consul al Romaniei la Bonn, consilier al fostului deputat PSD Florin Iordache.
Dimitrescu este cel care a platit din partea PSD 100.000 de dolari unei firme de lobby pentru a-i aranja lui Liviu Dragnea, "cat mai curand posibil", intalniri la varful administratiei americane. In schimb, Dragnea l-ar fi ajutat pe Dimitrescu sa ajunga consul al Romaniei la Bonn.
Cateva luni mai tarziu, in 2018, Gheorghe Dimitrescu a fost trimis consul la Bonn, prin semnatura ministrului de Externe PSD Teodor Melescanu.
Intermedierea
Intr-o investigatie facuta de Rise Project se arata cum a intermediat Gheorghe Dimitrescu intalnirea dintre Liviu Dragnea si Donald Trump.
In 24 aprilie 2017, Gheorghe Dimitrescu, consilier la biroul parlamentar al lui Florin Iordache, a trimis de pe iphone-ul sau un email impanat cu puncte de suspensie, majuscule si termeni elogiosi si menit sa contribuie la refacerea imaginii ciobite a sefului PSD. Mesajul a fost transmis catre Alan Madison, presedintele firmei de PR politic din Washington Madison and Company LLC.
"Salut, Al...sper ca esti bine!! Deci, sunt in Slovacia cu vicepresedintele Camerei Deputatilor (n.a.-Florin Iordache), la ceva conferinte... Al, AVEM NEVOIE de sprijinul tau sa aranjam CAT MAI CURAND o intalnire oficiala pentru presedintele nostru al partidului PSD, domnul Liviu Dragnea care este si presedintele Camerei Deputatilor (n.a.-Dimitriu spune in email ca Dragnea este "Speaker of the House", fortand o analogie cu sistemul politic din SUA)...am vorbit despre aceasta uriasa personalitate in timpul ultimelor alegeri din 2016..! Tinta noasta trebuie sa fie una de cel mai inalt nivel din Washington, DC...insemnand: Presedintele Donald Trump, Vicele Mike Pence si desigur Paul Ryan...
Al, avem profunda nevoie de asta, fa tot posibilul pentru noi (MINE)..."
Zece zile mai tarziu, Alan "Al" Madison i-a trimis lui Dimitrescu o factura in valoare de 100 de mii de dolari pentru a incepe munca. Desi factura a fost emisa pe numele lui Dimitrescu, beneficiarul listat in contractul cu Madison and Company LLC este Partidul Social Democrat.
La inceputul anilor '90, Dimitrescu a fost actionar al JARO, prima companie aeriana privata din Romania care a operat si zboruri transatlantice pana la intrarea in faliment la inceputul anilor 2000. Firma de transport aerian a fost mentionata in contextul unor afaceri de contrabanda investigate de autoritati la acea vreme. Dimitrescu a mai fost asociat intr-o companie cu Marian Magureanu, fiul lui Virgil Magureanu, fostul director al Serviciului Roman de Informatii.
Pe post de consul la New York, printre altele, Dumitrescu l-a cununat pe Dorin Cocos cu Elena Udrea in 2003.
Gheorghe Dimitrescu, fratele lui Mirica Dimitrescu
Mirica Dimitrescu, fiul unui comandant din aviatia civila comunista. Un operator aerian fondat de el (Jaro International) a fost implicat in celebrele cazuri de contrabanda "Tigareta" si "Portelanul", derulate in anii '90, sub umbrela unor ofiteri de informatii.
De numele lui Dimitrescu se mai leaga un credit Bancorex nerambursat, afaceri cu fiul primului director SRI (Virgil Magureanu) sau intermediarea peste pretul pietei a doua aeronave Boeing pentru Tarom .
Totusi, in luna iunie, ministrul Nicolae Badalau, consiliat de Cosea, l-a numit pe Mirica Dimitrescu, adica asociatul sotiei lui Cosea, in Consiliul de Administratie al Romarm, producatorul national de arme si tehnica militara. Alt ministru PSD, Ioan Rus , il pusese in 2015 si in CA al Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti.