Asta ne AŞTEAPTĂ?/PROSTITUŢIE în direct?VIDEO

Asta ne AŞTEAPTĂ?/PROSTITUŢIE în direct?VIDEO

Ultima săptămână de campanie electorală a fost ca un buboi care a pleznit din toţi porii, aruncând cu mizerie de orice fel, prin toate cotloanele.
De la discursuri politice neruşinate şi greţoase, acţiuni electorale în care s-a folosit până şi chipul Părintelui Arsenie Boca, la ode ordinare venite atât din partea unor moderatori tv cât şi din partea unor oameni de cultură.

Ultima care a închis cercul bolilor infecţioase pricinuite de virusul pupatului în fund a fost, din păcate, actriţa Florina Cercel.

 Florina Cercel, invitată în emisiunea “Biroul Preşedintelui” de la Antena 3, l-a elogiat fără oprire şi cu porniri de nevertebrată pe Victor Ponta care se afla, culmea, alături de soţia sa, Daciana. Cuplul prezidenţiabil s-a trezit faţă în faţă cu “reacţiunea”.

Dacă Ponta nu ar fi intervenit la timp, cu o glumiţă ieftină, desigur, situaţia ar fi evoluat lasciv.

Iată ce spune Florina Cercel, cu vocea sa gravă şi pe un ton de-ţi vine să-ţi tragi PUMNI în cap.

“L-am întâlnit prima dată în urmă cu aproximativ 16 ani. Vă ocupaţi atunci de tineret, era chiar ziua ţării. eram invitată de preşedintele de atunci al ţării noastre la această mare sărbătoare. Atunci am dat prima mâna cu dvs, am schimbat câteva vorbe şi ceva m-a făcut să mă simt brusc bine în prezenţa dumneavoastră. Fiind actriţă, sigur că sunt senzitivă şi sigur că simt aura celor cu care intru în contact. Dvs faceşi parte, de atunci, din acea categorie. Poate statura dvs impresionant-sportivă, poate privirea atât de inteligentă, poate zâmbetul atât de omenesc…”, a spus Florina Cercel.

Scărpinat în orgoliu şi în acelaşi timp pus într-o situaţie penibilă, Victor Ponta reacţionează uşor: “O faceţi geloasă pe Daciana dacă vorbiţi atât de frumos”, spune premierul.

Pe sistemul “eu când vreau să dau limbi, dau limbi”, Florina Cercel continuă:

“O înţeleg perfect de ce vă iubeşte atât de mult. Sunt lucruri care m-au făcut pe mine să fiu foarte atentă şi să vă urmăresc evoluţia de pe scena politică. Au trecut mulţi ani, aceşti ultimi 10 ani, absolut de coşmar pentru o mare parte a societăţii româneşti pentru toate domeniile: cultură, educaţie. sănătate, afaceri, economie, locuri de muncă etc”, adaugă actriţa.

Ei bine, oda nu se opreşte aşa repede. Căci orice act artistic trebuie să aibă o finalizare, iar publicul trebuie să ceară “bis”.

V-am reîntâlnit acum 2 ani şi jumătate într-un proiect uluitor care m-a fascinat: crearea acelui USL. În clipa aceea am simţit o fericire nemărginită. Ce s-a întâmplat ulterior m-a dezamăgit, dar nu din punctul dumneavoastră de vedere. Am întâlnit acum, în persoana dvs, domnule Victor Ponta, un prim-ministru energic, capabil, muncitor, deschis dialogului, un om care apreciază, respectă valorile culturii româneşti, valorile tradiţionale ale acestui popor pe care am simţit… am şi avut cu dvs o discuţie atunci, când ne-aţi primit pe noi, o delegaţie de artişti… v-am simţit atât de deschis dialogului, v-am simţit atât de dornic să spargeţi diversele monopoluri instaurate în domeniul drepturilor conexe, drepturilor de autor. am realiza că sunteţi un iubitor şi un cunoscător de cultură românească, de mari valori şi am realizat că înţelegeţi perfect că un popor, cum spunea Marin Preda, mai puţin cultivat, e foarte uşor de manipulat. Am înţeles că dvs iubiţi acest popor şi că veţi face totul ca noi, toţi, ca naţiune, să ne revenim, să ne privim în ochi, să avem puterea să construim mai departe. Pentru mine şi pentru mulţi dintre artiştii României, dvs sunteţi un garant, aveţi o responsabilitate extraordinară, chiar dacă funcţia de preşedinte nu va fi cea de prim-ministru, dar funcţia de arbitru este cea care hotărăşte întodeauna soarta unui joc”, afirmă Florina Cercel.

Înainte de a face o reverenţă în faţa propriei conştiinţe, actriţa aplică lovitura de graţie: “Ferice de mama care v-a născut”!, a conchis Flrina Cercel, în timp ce şi mama mamei varanului probabil că se răscolea în mormânt de atâta pomenire de bine.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”