Asta n-o să-ți placă, ȚĂRANE! Cine a ÎNGROPAT acest DOSAR?

Asta n-o să-ți placă, ȚĂRANE! Cine a ÎNGROPAT acest DOSAR?

Vă supunem atenției un dosar care a fost îngropat de mafia PSD din Ministerul de Interne și de lipsa de reacție a DNA-ului condus la acea vreme de Daniel Morar. Bine, nici Parchetul General condus de doamna Kovesi n-a mișcat atunci, în 2009, vreun deget. Este una dintre cele mai mari mizerii băgate sub preș de coteria politică în ultimii ani. Însă vorbim despre perioada frăției patronate de Traian Băsescu, PSD-PDL. În urma acestei afaceri, prin care Dragnea i-a adus nevesti-sii, Bombonica, „universitatea” la scară pentru a-și lua diplomă, NIMENI N-A PĂȚIT NIMIC! Mucles TOTAL! Chiar și în presă! Doar săraca Ondine Gherguț a publicat materialul de mai jos. Pe care, cu deosebită plăcere, i-l recomandăm spre studiu doamnei Kovesi. Poate că acum se poate! 

Politicieni sus-pusi si politisti, suspectati ca au protejat "fabrici" de diplome universitare false/Ondine Ghergut

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, si adjunctul sefului IPJ Teleorman, comisarul Emil Florian Stanimir, sunt suspectati ca ar fi blocat temporar ancheta privind fabricarea a circa 15.000 de diplome universitare prin doua institutii-fantoma din judetul Teleorman. 

» Dragnea si Stanimir ne-au confirmat ca au urmat cursurile acestor doua institutii de invatamant superior impreuna cu sotiile lor, respectiv Bombonica Dragnea si Carmen Alina Stanimir, dar au negat implicarea in blocarea anchetei.

Ancheta penala in scandalul fabricarii a peste 15.000 de diplome false prin universitatile neacreditate "Europa Ecor" si "Alexandru Ghica", cu sediile in Alexandria (judetul Teleorman) si sectorul 4 al Capitalei, a fost blocata la inceputul lunii iunie anul acesta, imediat dupa ce au fost identificati posesorii fiselor matricole de la cele doua institutii de invatamant, sustin surse judiciare. Printre absolventii identificati se afla aproape intreaga protipendada politica si administrativa a judetului Teleorman (si nu numai!), in frunte cu Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, sotia sa, Bombonica, comisarul Emil Florian Stanimir (adjunctul sefului Politiei Teleorman) cu sotia sa, Carmen Alina, deputatul PDL Adrian Florescu, fostul prefect PSD de Teleorman Teodor Nitulescu, fostul candidat PRM la alegerile parlamentare Mara Florica, primarul PNL Iulian Florin Badea, ca si multi alti politicieni, functionari publici, ofiteri din toate structurile militarizate. 

De asemenea, au obtinut diplome universitare multi oameni de afaceri. Ancheta ar fi fost blocata atat la nivelul Parchetului Sectorului 4 al Capitalei, prin procurorul-sef Mihai Betelie, cat si la nivelul Serviciului de Investigare a Fraudelor Teleorman, prin comisarul Emil Stanimir (posesor de diploma suspecta). Imediat dupa ce reporterii Romaniei libere au inceput sa-i puna intrebari prim-procurorului Betelie, acesta si-a declinat competenta si a trimis dosarul la Directia Nationala Anticoruptie.

Presiuni, "in special pe linia PSD si Ministerul de Interne"

"Pentru blocarea dosarului s-au facut presiuni atat politice – in special pe linia PSD –, cat si la nivelul conducerii Ministerului de Interne si a Inspectoratului General al Politiei. La nivelul nostru de la Teleorman, cel insarcinat sa faca identificarile posesorilor de diplome false a fost seful nostru, comisarul Stanimir, care are chiar el o astfel de diploma suspecta. Va dati seama ca noi nu am mai avut voie sa continuam ancheta de atunci", sustin surse din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Teleorman. De asemenea, aceleasi surse ne-au spus ca, la inceputul lunii iunie anul acesta, la IPJ Teleorman urma sa fie trimise listele cu absolventii facultatilor neacreditate, "dar aceste liste nu au mai fost primite, pentru ca Bucurestiul nu ni le-a mai trimis". 

La Bucuresti presiunile ar fi fost facute asupra prim-procurorului Mihai Betelie, in special de persoane din structuri informative care ar fi detinut niste interceptari potrivit carora magistratul si-ar fi recapatat carnetul de conducere prin folosirea functiei sale. Intr-o convorbire purtata cu procurorul Betelie in urma cu circa doua saptamani, domnia sa a recunoscut ca a avut probleme in trafic, dar a negat ca ar fi fost santajat pentru a bloca ancheta in dosarul diplomelor flasificate. Intr-o convorbire ulterioara, Betelie a recunoscut faptul ca a luat de la politie dosarul diplomelor inca din luna iunie anul acesta, pentru ca ancheta sa fie facuta doar de catre procurori.

"Competenta era a noastra, deoarece era vorba de o retea organizata de falsificatori", s-a justificat procurorul. Magistratul nu a putut explica de ce nu s-au operat arestari, desi existau probe clare de falsificare cel putin a actelor de identitate, fapte care impuneau arestul preventiv. El a sustinut insa ca "ancheta nu a avansat, deoarece cei doi procurori care au avut dosarul in lucru s-au trans-ferat si am fost nevoit sa repartizez altui procuror dosarul". Betelie si-a declinat competenta in favoarea DNA abia pe data de 31 iulie, adica dupa ce l-am intrebat daca este santajabil.

Istoria scandalului

Informatiile primare despre falsificarea diplomelor universitare au apartinut Politiei Ilfov. In luna martie anul acesta, anchetatorii ilfoveni i-au anuntat pe omologii lor de la Parchetul si Politia Sectorului 4 al Capitalei ca pe raza lor de competenta se afla un sediu al universitatilor particulare neacreditate "Europa Ecor" si "Alexandru Ghica", unde se falsificau documente oficiale. In urma perchezitiilor si audierilor preliminarii, s-a stabilit ca in afacere, pe langa Mina Silviu Dobronauteanu, patronul universitatilor, sunt implicati mai multi profesori universitari, printre care figureaza Ion Parvutoiu (fost cadru universitar la Academia de Politie) si conferentiar dr. Maricica Stoica. Universitatile "Europa Ecor" si "Alexandru Ghica" din Alexandria nu au fost acreditate de Ministerul Invatamantului, iar din 2001, respectiv 2002, acestea au intrat in proces de lichidare. 

Cu toate acestea, patronul Dobronauteanu, in complicitate cu mai multe persoane, inclusiv specialisti in IT, a pus pe roate o adevarata industrie de facut diplome contra 3.500 euro bucata. Membrii retelei racolau din toata tara persoane care doreau sa obtina licente, apoi le intocmeau dosare de absolvire a facultatilor de petrol si gaze, inginerie, stiinte economice, drept, management, contabilitate si informatica, psihosociologie, stomatologie si chiar medicina, fara ca persoanele respective sa fi urmat cursurile respective. Mai departe, pentru obtinerea licentei aceste dosare erau depuse, in functie de "pile si relatii", la diverse facultati acreditate, printre care figureaza Facultatea de Petrol si Gaze Ploiesti, Universitatea Valahia Targoviste, Facultatea de Vest Timisoara, Universitatea "Gh. Cristea" si Universitatea Hyperion din Bucuresti. 

Pentru solicitantii analfabeti au fost gasiti inlocuitori carora li s-au fabricat acte de identitate false pentru a participa la examenele de licenta. La perchezitii s-au gasit circa 100 de buletine contrafacute. Fotografia aceleiasi persoane-inlocuitor aparea pe mai multe acte de identitate, cu nume diferite. Inlocuitorii castigau cate 600 euro pentru fiecare examen. Daca unii dintre clienti nu aveau diploma de bacalaureat, li se confectiona una, contra unei sume suplimentare. Hartia pentru falsificat diplome era de cea mai buna calitate, identica cu cea folosita de Ministerul Educatiei, iar materialele din care au fost confectionate cartile de identitate erau similare cu cele folosite de Directia de Evidenta a Populatiei, motiv pentru care exista suspiciunea unor complicitati din aceste institutii. 

Toate aceste informatii au fost confirmate dupa expertizarea informatiilor stocate in calculatoarele confiscate. "Erau atat de bine arhivate si stocate informatiile, ca si specimenele de semnaturi si de stampile, incat ne-a fost foarte usor sa identificam intreaga retea de falsificatori si de beneficiari ai diplomelor, precum si modul de actiune, banii incasati, banii cheltuiti si persoanele de contact", sustin surse judiciare.

Protectie contra diplome de licenta "nobile"

Pentru a-si asigura protectie, initiatorul afacerii, Mina Silviu Dobronauteanu, ar fi oferit astfel de diplome mai multor politicieni si politisti. "Multi dintre cei care au beneficiat de diplome mai au cate o facultate terminata, ca transporturile, constructiile, TCM-urile sau agronomia, dar nu au facultatea de drept sau management-finante-contabilitate, care deja le-ar fi innobilat CV-urile si le-ar fi oferit posibilitatea de a fi numiti in functii publice importante invocandu-se criteriul competentei, adica al diplomelor detinute. Politistii, care aveau majoritatea facultatea de drept au obtinut si diploma de management-finante-contabilitate, iar politicienii erau ahtiati dupa facultatile de drept si management.

Pe deasupra, imediat dupa ce si-au obtinut licentele la aceste facultati considerate nobile, ei au obtinut masterate si doctoratele aferente si apoi si-au ocupat functiile publice importante", sustine chiar unul dintre beneficiarii acestei industrii. Prin astfel de metode ar fi fost atrasi, spre exemplu, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, si comisarul Stanimir, dar si multi alti politicieni si politisti. 

Comisarul Stanimir, pus sa se ancheteze singur

Un argument in plus ca a existat intentia de a se bloca ancheta a fost numirea comisarului Emil Stanimir – beneficiar de diploma suspecta! – sa coordoneze ancheta la Teleoman.
"De la Bucuresti s-a primit o adresa prin care ni s-a solicitat sa-i identificam pe toti ofiterii care erau beneficiari ai acestor diplome de la facultatile lui Dobronauteanu. Ancheta a coordonat-o Stanimir atat de bine, incat putem spune ca nu a facut nimic", sustin aceleasi surse judiciare. Contactat telefonic, Stanimir ne-a confirmat ca a primit acea adresa, dar ca el, personal, nu s-a implicat in ancheta, deoarece "sunt sef, iar seful da dispozitii, nu face ancheta!". El ne-a relatat ca a dat adresa "in lucru", dar nu si-a mai adus aminte care erau rezultatele verificarilor. "Teoretic, era posibil sa blochez ancheta, dar nu ar fi fost legal. Nu toata lumea care a terminat facultatea asta a facut-o ilegal", a mentionat Stanimir. 

El a sustinut ca s-a inscris la Universitatea "Alexandru Ghica" din Alexandria pentru a se perfectiona in domeniul muncii sale de politist, deoarece avea doar o diploma de licenta la facultatea de electronica. "Eu am profesat o perioada la Directia de Evidenta a Populatiei si apoi la Serviciul de Investigare a Fraudelor si m-am inscris la Facultatea de Contabilitate si Informatica de Gestiune din dorinta de a cunoaste cat mai mult in acest domeniu. Mi-am luat licenta la Universitatea de Vest din Timisoara (una dintre universitatile suspectate de complicitate la fraude – n.red.), unde m-am prezentat la examen. Va asigur ca nu a fost altcineva in locul meu", a sustinut Stanimir. El a spus ca s-a inscris la Universitatea "Alexandru Ghica" din Alexandria impreuna cu sotia sa (care e invatatoare) pentru a obtine o reducere a taxelor de studiu.

Adrian Florescu: "Toti absolventii sunt sefi ai institutiilor publice"

Un alt beneficiar de diploma suspecta este deputatul PDL Adrian Florescu. Spre deosebire de ceilalti absolventi, deputatul Florescu ne-a oferit toate amanuntele. "M-am inscris la Universitatea «Alexandru Ghica» din Alexandria in anul 2000 pentru ca nu aveam o facultate si pentru ca era singura facultate din localitatea in care locuiam. Toti ne inscriam acolo pentru diplome. Eu nu inteleg de ce sunt criticate cele doua facultati din Alexandria, pentru ca toti absolventii sunt acum sefi ai institutiilor publice. Ii cunosc pe multi, pentru ca am fost coleg cu ei sau am aflat de ei din convorbiri. Daca toti au ajuns in fruntea institutiilor publice, iar eu am ajuns parlamentar, inseamna ca erau niste facultati foarte bune, nu?

Cand m-am inscris, eu eram un simplu consilier local si atunci nici nu visam ca o sa ajung vreodata parlamentar. Dupa cei patru ani de studiu la Universitatea «Alexandru Ghica», mi-am dat licenta, ca multi alti colegi de-ai mei, la Universitatea de Vest din Timisoara si chiar am participat la examene. Nu a fost altcineva in locul meu. Am luat note ceva mai mici decat in timpul facultatii (potrivit foii matricole, a terminat cu media generala 9,30 – n.red.). Recunosc, desi am urmat cursurile la zi, n-am fost prea des pe la cursuri. Dupa ce mi-am dat licenta m-am inscris la masterat la Universitatea Valahia din Targoviste (o alta institutie de invatamant superior suspectata de complicitate la fabricarea diplomelor universitare false – n.red.)", ne-a declarat Florescu.

Liviu Dragnea: "Da, sotia mea si-a luat licenta!"

Contactat telefonic pentru a ne relata in ce imprejurari s-a inscris la facultate in Alexandria, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, s-a lansat intr-o tirada de amenintari la adresa noastra. Totusi, Dragnea ne-a confirmat ca a urmat "cursurile de management", dar nu si-a mai dat licenta. De asemenea, domnia sa ne-a confirmat ca il cunoaste pe Dobronauteanu si ca sotia sa, Bombonica, "a urmat si ea cursurile universitare in Alexandria si chiar si-a luat licenta, si ce-i cu asta?!". In momentul in care am cerut lamuriri cu privire la presiunile pentru blocarea anchetei, domnul Dragnea a refuzat sa ne mai dea amanunte, anuntandu-ne ca trebuie sa se informeze asupra subiectului si abia apoi ne va oferi declaratii. Ulterior nu ne-a mai raspuns la telefon.

Ministrul Andronescu nu a avizat rapoartele de control

Directorul juridic Gabriel Ispas din cadrul Ministerului Educatiei ne-a declarat ca la nivelul institutiei sale s-au declansat controale, inca din luna martie anul acesta, pe trei paliere: pe primul palier au fost verificate cele doua universitati neacreditate din Alexandria; pe al doilea palier au fost verificate cinci universitati acreditate, respectiv: Universitatea Valahia din Targoviste, Universitatea de Vest din Timisoara, Universitatea de Petrol si Gaze din Ploiesti, Universitatea "Gheorghe Cristea" din Bucuresti si Universitatea Hyperion, tot din Bucuresti; pe cel de-al treilea palier s-au facut verificari incrucisate impreuna cu politia. "Eu am trimis aceste raporte doamnei ministru Ecaterina Andronescu inca de la finalizarea lor. Eu nu va pot spune care sunt rezultatele verificarilor, deoarece doamna ministru inca nu le-a avizat", ne-a declarat domnul director Ispas. 

Ministrul Ecaterina Andronescu a evitat sa ne spuna de ce nu a semnat rapoartele. "Ce sa trimit la parchet, cand noi am facut verificarile cu politia?", a fost eschiva doamnei ministru. Potrivit ministrului, ar fi fost falsificate doar cateva sute de diplome de licenta, mai precis, doar cele obtinute in baza diplomelor de bacalaureat falsificate. Ecaterina Andronescu ne-a mai spus ca "nu am stiut despre Liviu Dragnea ca e absolvent la Alexandria" si, chiar daca ar fi stiut, nu ar fi contat, deoarece "este o escrocherie indiferent de culoarea politica a celor care au obtinut fraudulos diplomele".





populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…