- Ferma piscicolă din Crevedia, deținută de fiica lui petre Daea, are din anul 2000 trei lacuri în concesiune pentru 20 de ani. Contractul pentru cele 650 de hectare de luciu de apă expiră în perioada următoare.
- Secretarul de stat Dumitru Daniel Botănoiu nu răspuns la apeluri sau la mesaje. Nici Petre Daea nu a putut fi contactat pentru a ne explica dacă a fost implicat sau nu în redactarea acestui ordin de care poate beneficia și afacerea familiei.
Prin Ordinul de ministru 553 din 30 octombrie 2019, semnat de secretarul de stat Dumitru Daniel Butunoiu, se stabilește înființarea unei comisii care se va ocupa de concesionarea suprafețelor piscicole aflate în proprietatea statului.
”Se înființează Comisia de concesionare a terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum și a altor terenuri aferente acestora din domeniul public li privat al statului”, se precizează în Ordinul 553 al ministrului Agriculturii, ordin publicat în Monitorul Oficial.
Comisia este compusă din reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură și reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice.
În normele de aplicare ale acestui ordin, la articolul 5, se precizează: ”Contractul de concesiune poate fi prelungit prin acordul de voință al părților, încheiat în formă scrisă, cu condiția ca durata însumată să nu depășească 49 de ani”.
Piscicultorul SA, printre beneficiari
Printre potențialii beneficiari ai ordinului se numără și ferma Piscicultorul SA din Dâmbovița. Ferma piscicolă din Crevedia, județul Dâmbovița, are din anul 2000 o concesiune de 20 de ani pe trei lacuri care expiră în perioada următoare.
Conform datelor obținute de G4Media.ro cu ajutorul aplicației termene.ro, acționarul și administratorul Piscicultorul SA din Crevedia este Elena-Larisa Popescu, născută în 1972. Aceasta este fiica cea mare a lui Petre Daea.
Altfel spus, suprafața concesionată de firma fiicei lui Petre Daea de la stat, de la Administrația Domeniilor Statului – aflată tot în subordinea Ministerului Agriculturii, poate rămâne în administrarea fiicei ministrului încă 49 de ani.
Problema acestui ordin este că evită procedura licitației, dat fiind că prelungirea concesiunii se poate face prin simpla voință a părților.
Cum a ajuns ferma la fiica lui Daea
Fiica lui Daea a devenit acționar al Piscicultorul SA în anul 2006. În urmă cu 13 ani, ca și acum, Piscicultorul SA deținea în concesiune de la Administrația Domeniilor Statului o suprafață de luciu de apă de aproape 650 de hectare.
Din această întindere, Piscicultorul primise dreptul de a face piscicultură de la Autoritatea Națională pentru Pescuit și Acvacultură pe o suprafață de peste 500 de hectare, așa cum reiese din datele autorității de stat.
Fiica lui Daea plătește 145.000 de lei, aproximativ 40.000 de euro la cursul din august 2006, pentru a prelua peste 99% dintre acțiunile Piscicultorul de la Dumitru Muscă, un fermier cunoscut din vestul țării, devenit între timp unul dintre cei mai aprigi contestatari ai lui Petre Daea.
Mai trebuie amintit și că valoarea nominativă a unei acțiuni era de 2,5 lei, și acesta mai mult un preț simbolic, iar Muscă îi vinde fetei lui Daea la prețul de 0,9 lei per acțiune. Cifra de afaceri a Piscicultorul SA în 2005, anul precedent vânzării, era de două milioane de lei și un profit de 11.000 de lei.