Premierul Sorin Grindeanu i-a dat termen până luni lui Dragnea să demisioneze din fruntea PSD. În piață se vorbește că marți Dragnea va primi, deh sunt trei ceasuri rele, o lovitură mortală pentru viitorul său politic, dar nu numai.

Pe site-ul  Digi24.ro , Dan Turturică ne cam anunță despre ce ar fi vorba. Lucrurile se potrivesc al dracului de bine...

De ce s-a grăbit Dragnea să distrugă guvernul Grindeanu

Vă mai amintiți cum a pierdut Liviu Dragnea funcția de vicepremier în guvernul Ponta 4, în decembrie 2014? Actualul șef al PSD spunea atunci că a renunțat de bună voie și că a acceptat ca Gabriel Oprea să rămână unic vicepremier pentru că ”trebuia să se ocupe de partid.”

Poate spunea adevărul. Dar la fel de adevărat este și că s-a declarat împăcat cu noua organigramă doar după ce, coincidență, pe blogul lui Robert Turcescu a apărut o dezvăluire senzațională:

„Potrivit actelor de la DNA, anchetatorii susţin că omul de afaceri Ioan Niculae ar fi apelat la vicepremierul Liviu Dragnea astfel încât să intervină pe lângă procurorul-şef DIICOT Alina Bica pentru a soluţiona favorabil un dosar al său, mai exact să încerce să tergiverseze soluţionarea acestui dosar până când urma să se aprobe legea prescripţiei.”

Dezvăluirea lui Turcescu viza o ordonanță de disjungere din dosarul ANRP și de constituire a unuia nou privind alte fapte de corupție comise de Alina Bica. Magnitudinea informației prezentate nu ni s-a dezvăluit decât șapte luni mai târziu, mai precis în iulie 2015, în zilele în care Ponta era presat să renunțe la șefia PSD, cu largul concurs al lui Liviu Dragnea.

Doar după ce Ponta și Dragnea au început să se războiască deschis, pe față, fan-clubul Ponta a primit verde să ne arăte cât de grave erau faptele pentru care procurorii DNA îl luaseră în colimator pe Dragnea.

Pe 13 iulie 2015, televiziunea lui Sebastian Ghiță (care la vremea aceea era de partea lui Ponta, nu a lui Dragnea) ne-a prezentat mai multe detalii din referatul întocmit de procurori atunci când au dispus disjungerea:

”În cursul anului 2013, mai exact după numirea în funcţia de procuror-şef DIICOT a numitei Bica Alina Mihaela, între aceasta şi Dragnea Nicolae Liviu, vicepremier al Guvernului României, au avut loc mai multe întâlniri la sediul firmei TAWIL, situat în Bucureşti, pe strada Mareşal Alexandru Constantinescu, nr 22.

Dragnea a precizat că el ar fi de profesie inginer şi nu s-ar pricepe la justiţie şi doreşte să fie consiliat de către Bica. În acelaşi context, Dragnea i-a cerut procurorului-şef DIICOT să-l sprijine pe Ioan Niculae, inculpat într-un dosar al DIICOT, în sensul de a rezolva în mod favorabil dosarul acestuia sau, dacă nu se putea repede, să întârzie soluţionarea lui până după alegerile prezidenţiale, mai exact până la sosirea unui moment politic favorabil.

Pentru acest serviciu, Dragnea i-a promis lui Bica suma de 3,5 milioane de euro, banii urmând a fi luaţi de la Ioan Niculae şi ulterior înmânaţi magistratului. Totodată, Dragnea a promis că o va sprijini să obţină funcţia de procuror general al României în scopul celor mai sus arătate.”

Dragnea i-a oferit 3,5 milioane de euro mită Alinei Bica? Pe cât de senzațională este acuzația formulată de procurori pe atât de ușor s-a trecut peste ea în acele zile, îngropată în egală măsură de iureșul creat de demisia lui Ponta din fruntea PSD dar și de interesul unora de a-l vedea înlocuit pe acesta cu Dragnea. Motiv pentru care nici măcar detalii precum cele de mai jos nu s-au lipit de Dragnea precum s-a lipit afacerea ”Șova – Rovinari” de Ponta.

„Legătura dintre Dragnea Nicolae Liviu şi Bica Alina Mihaela se ţinea cu ajutorul unor telefoane dedicate numai acestor convorbiri, un telefon fiind la un om de încredere sau şofer al lui Dragnea şi celălalt la Bica.

Convorbirile aveau loc numai prin sms-uri, iar la momentul în care se stabileau întâlnirile dintre cei doi, respectiv între omul de încredere al lui Dragnea şi Bica, aceasta se deplasa în zona “Rondul Francis” aflat pe strada Ghe. Brătianu şi de acolo era preluată de şoferul lui Dragnea şi dusă la sediul firmei TAWIL, unde o aştepta Dragnea (…)

Procurorul de caz în cauza care-l priveşte pe Ioan Niculae, cu care Alina Bica nu se află în relaţii bune, a solicitat în timpul şi în interesul urmăririi penale un document unei firme care trebuia să arate cine era utilizatorul unui anumit număr de telefon.

Acel număr de telefon ar fi aparţinut chiar lui Liviu Dragnea şi acesta, neştiind ce răspuns să ofere firma intervievată, i-a cerut sfatul Alinei Bica. Aceasta i-a indicat lui Liviu Dragnea ca firma să răspundă că era telefonul unui angajat.

Ulterior, Alina Bica şi-a dat seama că vocea îi aparţinea lui Liviu Dragnea şi putea fi recunoscută, motiv pentru care a făcut presiuni asupra procurorului de caz să renunţe la solicitare sau să găsească o soluţie şi să nu se mai lege de acest număr de telefon, în scopul de a nu-l mai implica pe Liviu Dragnea”.

Pe cât de multe detalii sunt prezente în documentele procurorilor, semn că ancheta a fost făcută riguros, pe atât de șocant este azi că au trecut doi ani și jumătate și nu am mai auzit nimic de acel dosar disjuns.

De ce mi-am amintit de el? Pentru că împreună cu un alt dosar DNA – ”afacerea Teldrum” – din care nu au apărut încă detalii, dar care vizează și fapte descoperite independent de investigațiile de presă recente, explică multe din evenimentele surprinzătoare ce se derulează sub ochii noștri.

În primul rând, explică una dintre mizele revenirii lui Ponta în lupta politică, nu atât de partea lui Grindeanu, cât mai ales împotriva lui Dragnea. Nu este greu de înțeles frustrarea pe care a încercat-o fostul șef al PSD anii trecuți văzând cum procurorii încep să-i scotocească în afaceri relativ mărunte, în timp ce peste dosarele mamut ale lui Dragnea se așterne praful.

Nu cred că îi va ierta niciodată lui Dragnea că i-a suflat nu doar șefia PSD-ului dar și relația privilegiată cu procurorii anticorupție, de care se bucurase și el ani de-a rândul.

Iar faptul că oamenii care i-au ținut spatele fostului său secund și i-au dosit dosarele sunt aceiași care au dat drumul dosarelor sale adaugă un plus de motivație dorinței sde a-l vedea pe Dragnea în postura sa. Adică, lipsit de putere, de mijloace, pentru a-și mai prelungi imunitatea.

Cele două dosare (cel puțin) arată care este miza reală a luptei lui Dragnea cu justiția. Prin comparație, procesul în care este judecat alături de fosta soție pare o glumă. Fără un ministru din specia ”Iordache” la jutiție, dispus să mutileze fără rețineri oricâte legi ar fi nevoie ca să-și scape șeful, Dragnea nu are nicio șansă să scape de condamnări grele.

În condițiile în care, în dosarul Nicolae – Bica, se pare că există probe zdrobitoare, color și stereo, împotriva sa, un ministru ca Tudorel Toader, care poate ar mai umbla la un prag, nu are cum să-l salveze. Cu asemenea schelete în dulap, nici măcar Curtea Constituțională nu îl poate ajuta.

Doar printr-o schimbare totală de regim, cu Codul Penal făcut harcea parcea, cu instituții întregi anihilate și cu zeci de demnitari înlocuiți, cu șefi de servicii care să-i mănânce din nou din palmă, cu judecători racolați pe bani grei și cu procurori reduși la tăcere de șefi care au trecut total de partea sa, ar mai avea o șansă!

Amploarea problemelor sale nu îi dă de ales. Îl obligă la planuri și la acțiuni la o scară ieșită cu mult din proporțiile firescului. Așa se explică disperarea aproape sinucigașă cu care Dragnea încearcă să-și distrugă propriul guvern.

Nu în ultimul rând, dosarele grele care îl apasă pe Dragnea, sau, mai exact, cursul lor, demonstrează că lupta sa cu Grindeanu este aproape exclusiv o afacere internă a acestui partid. Dacă ar fi fost altfel, cele două dosare ar fi ieșit la suprafață și și-ar fi continuat traseul legal sub ochii opiniei publice. Așa cum s-a întâmplat în trecut cu altele, scoase la momentul potrivit, inclusiv spre beneficiul lui Liviu Dragnea.

Faptul că din decembrie până azi acest lucru nu s-a întâmplat și nici nu sunt semne că se va întâmpla arată că ringul va fi lăsat liber, cel mai probabil, pentru ca lupta să se dea doar între cei doi combatanți și echipele lor.

S-ar putea ca nici măcar celelalte partide să nu se amestece în această dispută internă a PSD. Este posibil ca ele să se abțină de la vot, iar Dragnea și Tăriceanu să fie lăsați singuri, să demonstreze că își controlează în continuare suficient de bine partidele pentru a-l demite pe Grindeanu.

De ce am spus că războiul dintre taberele Dragnea – Grindeanu este ”aproape exclusiv” o afacere internă a PSD? Pentru că vorbim de cel mai mare partid și ca urmare traiectoria lui ne afectează pe toți.

De aceea, de ani buni, câteva instituții și parteneri externi încearcă să influențeze evoluția urmașului PCR și să-l determine să se abțină de la a mai încerca să revină la poziția dominantă, anti-democratică, anti-justiție pe care a avut-o până în 2005.

Până acum, însă, efortul lor a avut succes doar parțial și doar temporar. Pentru că, în ciuda narațiunilor conspiraționiste promovate de politicieni precum Dragnea, posibilitățile de influențare sunt limitate și depind exclusiv de disponibilitatea unor lideri de a-și asuma un rol reformator sau cel puțin de a se abține de la încălcarea unor linii roșii.

Dacă ar fi fost altfel, dacă fie serviciile, fie partenerii externi ar fi controlat PSD-ul prin intermediul ”acoperiților” sau al agenților de influență, problema ar fi fost de mult rezolvată. Iar cea mai bună dovadă că astfel de narațiuni sunt pur și simplu mincinoase o reprezintă episoadele ”2012”, ”marțea neagră”, ”OUG 13” și multe altele.

Cum mai ajungea PSD să le pună în operă dacă partidul ar fi fost infiltrat și controlat de cei împotriva cărora au fost îndreptate aceste acțiuni?! Tot ce au putut face instituțiile și partenerii străini a fost să limiteze proporțiile dezastrului. Au fost incapabile să le prevină, deși ar fi fost inclusiv în beneficiul PSD dacă ar fi reușit.

Tributar trecutului său de instrument al unui regim totalitar, PSD face ce vrea șeful cel mare să facă. PSD este cronic incapabil să se lase penetrat de idei bune, principii nobile și valori sănătoase, dacă acestea îl împiedică să își exercite și să își păstreze poziția dominantă.

Dacă șefu’ are un interes pe termen scurt să facă frumos, de teamă, sau să asculte de vorbă bună, de sfaturile oamenilor rezonabili și ale prietenilor României, PSD se poartă acceptabil. Când șefu o ia razna, dă cu copita și nu mai vrea să țină cont de nimic altceva decât de propria lăcomie, de obsesii sau de spaime, partidul îl urmează docil, ca un uriaș tembel și mătură totul în cale. Dacă îl întrebi după aceea de ce a făcut așa se uită tâmp și ridică din umeri.

Pentru că soarta PSD nu îi privește doar pe membrii săi, ci și pe noi, toți ceilalți, Grindeanu primește ajutor nu doar de la Ponta și de la alți colegi motivați să-l debarce pe Dragnea, ci și de la instituții și țări care speră în continuare că pot ajuta acest partid să se înhame la progresul României. Așa cum au primit o vreme și Iliescu și Năstase și Geoană și Ponta și Dragnea.

Nu știu dacă își face cineva mari iluzii în privința actualului premier, dar Dragnea i-a speriat pe atât de mulți cu goana sa disperată după imunitate și control absolut încât nu le-a dat de ales. Cred sau nu cred în șansele sale de a-l detrona pe liderul partidului, o alternativă mai bună nu au.

Grindeanu a dat câteva semnale importante în ultimele luni că este dispus să respecte liniile roșii trasate în jurul statului de drept, al democrației, al justiției și este recompensat pentru asta. În timp ce pe Dragnea nu îl mai primește nimeni, premierul a punctat câteva întâlniri cu parteneri externi valoroase și relevante pentru diferența de statut dintre cei doi.

SUA și Europa au atâta nevoie de un partener frecventabil la vârful PSD încât toate semnele de întrebare despre capacitatea lui Grindeanu de a cuceri partidul și despre onestitatea și determinarea lui de a ține PSD pe un curs predictibil au fost amânate pentru mai târziu.

Au trecut deocamdată și peste iritarea pricinuită de cooptarea lui Ponta în guvern. Însă, întocmai cum i s-a întâmplat și lui Ponta, ce i se acceptă lui Grindeanu la început, dacă și până încalecă, nu i se va accepta la nesfârșit.

Deși Dragnea are în continuare sprijinul marii majorități a membrilor partidului, deși procurorii sunt în continuare foarte toleranți cu el, deși Curtea Constituțională i-a dat cam tot ce a cerut, deși televiziunile îi fac cu entuziasm jocurile, este peste măsură de nervos. Gesturile mici, dar simbolice, îl irită chiar mai mult decât loviturile frontale.

În lumea măruntă în care se învîrte, îmbâcsită de obscurantism geo-politic provincial, întâlnirile lui Grindeanu cu demnitari străini, chiar în ziua în care partidul i-a retras sprijinul politic, au fost interpretate drept afronturi de neiertat.

I se pare că tot Occidentul colonialist conspiră împotriva sa și că singurii prieteni care i-au mai rămas sunt la Est. Nu e deloc de mirare că printre capetele de acuzare împotriva rivalului său se numără și reproșul că nu a dezvoltat relațiile economice cu Rusia.

În aceeași logică a interpretat și primirea excelentă de care președintele Iohannis a avut parte la Washington. În imaginea celor doi lideri schimbând amabilități în grădina Casei Albe a citit prăbușirea celei mai mari speranțe pe care și-a făcut-o odată cu alegerea lui Donald Trump. Că își va putea cumpăra imunitatea direct de la stăpânul lumii.

O iluzie, de fapt, vândută de câțiva șmecheri care l-au tapat de bani. Dar pe care și-a dorit atât de mult să o creadă încât a luat trezirea la realitate drept o mare trădare.

”Trădarea” Americii, în favoarea lui Klaus Iohannis, suprapusă peste ”trădările” Europei, care îl preferă pe Grindeanu, l-au convins pe Dragnea nu doar că este absolut singur, dar și că timpul i se scurge cu rapiditate. A simțit că nu mai poate pierde nicio secundă, că trebuie să acționeze cu viteză maximă. Că nu mai are timp de ezitări sau finețuri. Că fiecare secundă pierdută este un cadou făcut dușmanilor. Locali și planetari.

Și pentru că nu poate atinge nici SUA, nici Europa și deocamdată nici pe președinte, s-a îndreptat împotriva propriului guvern. Împotriva celor care i-au nesocotit nevoile și dorințele. Din păcate pentru el, așa cum s-a dovedit și în ianuarie, Liviu Dragnea nu se poate salva de cel de care ar fi trebuit să se teamă cel mai tare. De el însuși.

Distribuie Distribuie Comentarii