Asta e America, oameni buni! Ne despart ani lumină, încă...

Asta e America, oameni buni! Ne despart ani lumină, încă...

Asta e America, oameni buni! Ne despart ani lumină, încă... John și Melody Hennessee au de gând să-și petreacă restul vieții navigând în jurul lumii și au ajuns la concluzia că ar cheltui și mult mai puțini bani decât pe uscat.

Cei doi soți din Florida au vândut aproape tot ce dețineau în urmă cu trei ani, inclusiv afacerea pe care o aveau și casa, după care și-au cumpărat o rulotă modernă pentru a călători prin Statele Unite.

Însă John, de 76 de ani, a obosit să tot conducă, a spus Melody, de 64 de ani. Apoi cei doi soți au văzut o reclamă pe Facebook pentru o croazieră de 274 de zile cu Royal Caribbean și așa au început călătoria lor pentru tot restul vieții pe mare, potrivit Sky News .

În prezent, ei sunt în Republica Dominicană, după ce au fost în Australia, Noua Zeelandă și Pacificul de Sud.

Spun că noua lor viață este mai interesantă, dar și mult mai ieftină.

„Avem o factură pentru telefon, o factură pentru navă și câteva facturi pentru carduri de credit și atât. Nu mai avem o ipotecă sau cheltuieli cu casele. Nu mai avem asigurări pentru mașini, asigurări pentru case, facturi pentru utilități. Și lista poate continua. Este mai ieftin să călătorești. Probabil cheltuim la jumătate față de cât cheltuiam pe uscat”, a spus John.

În prezent, viața lor este planificată pentru perioade de câte o lună și deocamdată au rezervări până în decembrie 2024.

Dar în curând își vor lua o reședință mai lungă sau chiar permanentă pe nava de croazieră Villa Vie, unde până la 30% dintre dintre cei aflați la bord vor fi rezidenți permanenți.

Nava va face ocolul lumii la fiecare trei ani, însă viața la bordul Villa Vie nu va fi ieftină. O cabină interioară începe de la suma de 99.000 de dolari, dar una cu balcon și cu vedere la ocean costă 249.000 de dolari, iar tariful lunar este de aproape 8.000 de dolari.

Nava este încă în construcție, însă va și finalizată și va pleca în prima călătorie pe mare anul viitor.

Cei doi spun că intenționează să-și cumpere o cabină pe vas, ca să o poată decora așa cum își doresc, având în vedere că plănuiesc o călătorie de cel puțin 15 ani de acum înainte.

John și Melody au doi copii care nu au niciun fel de emoții în legătură cu planurile părinților. Mai mult, cunoscând deja itinerariul pe care îl va avea Villa Vie, și-au făcut planuri să-și viziteze părinții în porturile în care va opri vasul.



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…