Nu sunt absurd. Cred că Untold este un eveniment artistic important și de mare impact, că un festival este un lucru bun pentru orice oraș și comunitate, dar cu condiția să se desfășoare legal, responsabil și în siguranță.
Ceea ce, din păcate, nu se întâmplă la Untold, unde de la o ediție la alta încălcarea legii, abuzul de putere, impactul toxic și riscurile grave la care sunt supuși participanții și localnicii sunt tot mai mari.
Deja au fost depășite frecvent limitele legalității și moralității, sunt încălcate constant legile și drepturile omului și au fost încălcate grav în mod repetat normele de securitate a persoanelor.
Lăcomia și iresponsabilitatea organizatorilor, dublate de inconștiența autorităților și complicitatea sponsorilor și partenerilor festivalului se îndreaptă cu viteză spre o tot mai previzibilă catastrofă.
***
Sunt trei motive principale care susțin afirmația că Untold (va) face victime:
1. O tragedie de proporții era gata să se întâmple deja la ediția din acest an, în seara concertului Imagine Dragons.
2. Șirul de abuzuri și ilegalități comise de organizatori va continua să se amplifice și să se multiplice de la an la an, ca și până acum, pe fondul lăcomiei fără margini, singura valoare supremă care ghidează comportamentul și activitatea Untold ca organizație.
3. De fapt, Untold ucide deja de ani de zile, dar într-o manieră silențioasă și discretă, realitatea fiind mușamalizată în complicitate cu autoritățile, mass media și celebritățile care girează festivalul.
***
Să explic cele trei afirmații de mai sus, pe îndelete:
1. Un nou Colectiv: concertul Imagine Dragons
Untold a anunțat oficial că a vândut 115.000 de bilete pentru seara de vineri a festivalului , când a cântat trupa Imagine Dragons. Tot oficial, serviciul de propagandă al festivalului, dublat de oficialități (purtătorul de cuvânt al ISU Cluj), a declarat că pe stadion au intrat maxim 63800 de persoane, capacitatea maximă autorizată pentru acest festival.
Asta deși organizatorii, dar și primarul Edil Bloc s-au scăpat pe rețelele sociale în seara cu pricina și au anunțat că au adus pe stadion peste 100000 de oameni, așa cum se afirmă în postarea de pe TikTok, pe contul oficial al Untold.
În imaginile publicate atât de Untold cât și de către primar se vede foarte limpede că mulțimea a ocupat întreaga suprafață de pe stadion, nemaifiind accesibile sau măcar vizibile în vreun fel căile de evacuare în caz de urgență.
Untold anunță pe contul oficial TikTok 120000 de spectatori pe stadion la Imagine Dragons
Mii de oameni care aveau bilete au rămas în afara stadionului, dar numeroase relatări evidențiază faptul că pe stadion au intrat mult mai mulți spectatori decât numărul oficial autorizat , iar căile de evacuare și acces au fost blocate de mulțimea care nu a mai putut fi controlată de stewarzi.
Numeroase mărturii de la fața locului ale participanților, care confirmă că pe stadion au fost mult mai mulți spectatori decât capacitatea stadionului și numărul oficial dat de autorităț i, au fost publicate de câteva vehicule media. Din estimările participanților, au fost lăsați să intre pe stadion peste 70.000 de oameni, simultan.
Chiar și dacă luăm drept adevărată minciuna spusă de organizatori și autorități, cu numărul oficial de maxim 63800 de participanți, tot s-a încălcat legea și tot au fost puse în pericol viețile a zeci de mii de oameni. Fiindcă 63800 de participanți înseamnă depășirea cu aproape 9000 de persoane a capacității maxime autorizate a stadionului.
Asta deoarece în documentația tehnică oficială a stadionului, realizată de proiectanții construcției, se precizează foarte limpede capacitatea maximă proiectată (și autorizată) a stadionului: 30201 locuri pe scaune pentru meciuri de fotbal și 55000 de locuri pentru concerte. Datele sunt disponibile oricărui curios, inclusiv pe Wikipedia (vezi poza de mai jos), iar legea spune foarte clar că niciun fel de autoritate publică nu poate modifica, prin șmecherii încropite pe un colț de birou, capacitatea proiectată de arhitecți ținând cont de toate reglementările și standardele legale ale construcțiilor.
Putem extinde un pic calculul aritmetic, ca să înțelegeți proporțiile ticăloșiei: Stadionul are oficial 30201 locuri pe scaune. Dacă eliminăm partea din stadion acoperită de scenă, putem să agreem că rămân utilizabile, pe stadion, circa 25000 de locuri pe scaune. Să zicem că ar mai fi încă atâtea locuri, în picioare, deși suprafața terenului cu tot cu pistă de atletism este mult mai mică decât cea a tribunelor. În total, maxim 50000 de locuri disponibile, pe scaune și în picioare. Asta fără a lua în calcul suprafața din stadion ocupată de standurile tehnice, de cele ale sponsorilor și ale comercianților.
Dacă instituțiile statului ar funcționa în mod real, această modificare abuzivă, strict în acte improvizate, a capacității proiectate a construcției ar trebui să facă obiectul unor dosare de cercetare penală.
Haideți să facem această judecată și altfel: oficial, organizatorii au vândut 115000 de bilete pentru seara de vineri. Să zicem că stadionul, care este cea mai mare dintre scenele festivalului, poate găzdui 63800 de oameni (deși numărul legal proiectat și autorizat este de maxim 55000). Rămân peste 50000 de oameni pe dinafară, deși este evident că în seara respectivă, la ora respectivă, nu exista în programul festivalului niciun alt eveniment care să atragă atâția spectatori și niciun alt spațiu de spectacol care să acomodeze atâția oameni.
Practic, organizatorii au vândut 115000 de bilete, știind că majoritatea cumpărătorilor va vrea să vadă concertul Imagine Dragons, că nu vor putea lăsa în stadion atâția oameni și că aceștia se vor aglomera ca să intre pe stadion (vezi și anunțurile discrete făcute de Untold și de Edil Bloc sugerând oamenilor să ajungă pe stadion cu multe ore înainte de ora de start a recitalului). Organizatorii au vândut 115000 bilete fără a le spune cumpărătorilor câți cumpărători sunt în mod real (vezi mai jos ce am scris despre Lăcomie) și fără a le spune dinainte că nu toți vor reuși să vadă spectacolul respectiv. Mai mult, văzând ce presiune pun oamenii nemulțumiți la intrarea în stadion, au lăsat să intre în incintă mult mai mulți oameni decât capacitatea autorizată.
Există numeroase imagini publicate de participanții la eveniment care arată faptul că oameni au ocupat și căile de evacuare și acces în stadion, lucru care este ilegal și care pune în pericol viața participanților, în cazul unei urgențe medicale sau unui accident.
Și presa a publicat mai multe imagini de acest fel , dar în urma intervenției și presiunilor echipei de propagandă a festivalului unele dintre articolele și imaginile publicate au fost șterse peste noapte . Mușamalizarea încălcării legii și punerii în pericol a vieților oamenilor s-a bucurat și de complicitatea autorităților , care au dat o amendă simbolică organizatorilor , pentru a își construi un oarecare alibi.
În seara respectivă, chiar înainte de începerea concertului Imagine Dragons, pe scena festivalului a izbucnit un incendiu la instalațiile de artificii , incendiu stins din fericire repede de către echipele tehnice. Chiar și acest incident a fost repede șters din foarte multe relatări ale presei, organizatorii având chiar tupeul de a nega public că acest mini-incendiu s-ar fi produs .
Este evident faptul că, la gradul de ocupare real al stadionului la ora concertului, în cazul unui incident care ar fi stârnit panică, putea să se producă o busculadă care ar fi produs victime. În același timp, este evident că dacă vreunul dintre participanți ar fi avut nevoie de intervenție medicală de urgență sau de evacuare, acest lucru ar fi fost imposibil sau mult îngreunat.
De altfel, mărturiile oamenilor care au fost pe stadion susțin cât se poate de clar că viețțile lor au fost puse în mod real în pericol, iar capacitatea stadionului a fost mult depășită, în mod iresponsabil. Sorin Simon, un antreprenor din Iași care a mers la spectacol pe Cluj Arena împreună cu familia, a relatat cu detalii ce s-a întâmplat, într-o postare pe Facebook pe care au preluat-o doar câteva vehicule media și pe care a intitulat-o chiar așa: ”Untold, la un pas de Colectiv”:
Vad ca a inceput sa se discute despre problemele de securitate de la concertul Imagine Dragons de la Cluj si e bine ca se discuta pentru ca blocarea cailor de acces a fost, intr-adevar, o problema extrem de grava, viata a zeci de mii de oameni, inclusiv deci a mea si a familiei mele, a fost pusa in pericol de organizatori. Practic, asa cum sugera si Pavel Lucescu , am fost la un pas de un nou Colectiv de proportii.
Sa va spun cum s-a vazut si s-a simtit asta de la fata locului:
– noi, patru adulti si un copil, am ajuns la parc, in zona de intrare spre stadion pe la 17.30, deci cu patru ore si jumatate inainte de inceperea concertului Imagine Dragons: organizarea de la acest punct si pana la intrarea in stadion a fost ireprosabila; o multime de voluntari, verificare si pe baza de fotografie, intrari multiple, totul parea ca merge foarte bine;
– la 18.00 am intrat in stadion, care la acea ora se umpluse cam o treime. Am gasit loc pe scaune, undeva sus in tribune, in partea stanga a scenei, cu vedere buna; singurul dezavantaj era ca la acea ora ne batea puternic soarele-n cap;
– dupa circa doua ore am ramas fara apa, copilului i se facuse foame, asa ca in pauza de dupa concertul Deliei am plecat sa aduc provizii; intre timp, stadionul se umpluse, doar pe teren, mai in spate, se mai putea sta;
– cand sa ies, primul soc: scarile erau aproape complet blocate, era doar un culoar ingust pe unde se urca si se cobora in acelasi timp; am iesit cu greu din stadion, transpirat, ud leoarca si ingrijorat de ceea ce vazusem;
– la iesire, al doilea soc: o mare de oameni inca venea si intra in stadion; mi-am zis, “frate, unde o sa incapa toti astia?”; la tonetele cu hamburgeri erau cozi imense, asa ca m-am gandit pe loc ca nu conteaza ce iau de mancare, important e sa iau repede si sa ma intorc in tribune, altfel n-o sa mai pot sa intru; am rezolvat cu niste portii de nodle pack, astia aveau totul pregatit dinainte, se miscau repede, am luat apa si am fugit inapoi sa intru in stadion;
– la intrare, surpriza, in unele sectoare oamenilor nu li se mai permitea accesul desi aveau bilete; am reusit sa reintru pentru ca aveam mancare si apa si am explicat ca doar am iesit putin si ca am loc in stadion; aveam sa aflu ulterior, din marturiile postate pe site-ul festivalului, ca multa lume a ramas pe afara desi platise biletele de intrare
– am reintrat greu, foarte greu, facandu-mi loc prin multime, scarile erau acum complet blocate, abia gaseai un loc sa pui piciorul, totul parea o provocare uriasa sa ajungi la locul tau; oamenii se imbulzeau, incercau sa-si gaseasca un ultim loc, o scara disponibila, o bara de care sa sprijine, iar daca gaseau acel loc, acolo ramaneau, blocand accesul altora;
– cand, intr-un sfarsit, am ajuns la ai mei cu mancarea si cu apa , mi s-a parut ca am realizat o mare performanta; am discutat doar cu sotia despre ceea ce am vazut, i-am si zis ca “afara” asa ceva e inadmisibil, sunt stewarzi care se asigura tot timpul ca sunt disponibile caile de acces;
– n-a trecut mult timp si a aparut mirosul puternic de ars, ceva luase foc, era si fum in partea din dreapta scenei, dar n-am reusit sa ne dam seama exact ce si unde se intampla; din fericire, lumea n-a intrat in panica, desi cu totii eram ingrijorati; apoi mirosul a trecut si ne-am mai linistit;
– pentru urmatoarele aproape doua ore am uitat de toate, si de riscuri, si de imbulzeala, si de caile de acces blocate sau mirosul de ars; concertul in sine a fost, asa cum am mai spus, unul fabulos, de neuitat;
– cand totul s-a terminat, ne-am uitat jos, pe teren, si am vazut cum marea de oameni se indrepta spre iesiri; stiind ca scarile sunt blocate, desi eram obositi dupa un drum de sapte ore plus alte patru ore de asteptat pe stadion, plus concertul in sine, am decis sa mai asteptam, poate mai pleaca lumea din stadion si se elibereaza caile de acces; am iesit dupa vreo 15-20 de minute, unele cai de acces erau inca partial blocate, am iesit in sir indian nici foarte usor, nici foarte greu;
In final, ne-am felicitat ca i-am vazut pe cei de la Imagine Dragons si am decis ca vom reflecta daca vom mai merge la un concert de o asemenea amploare in Romania. Pentru ca asta a fost sentimentul cu care am ramas: desi show-ul in sine a fost unul de nivel occidental, goana dupa bani a facut ca organizarea in ceea ce priveste cel mai important element, securitatea spectatorilor, sa fie una pur romaneasca. Asa ceva nu se face, e pur si simplu inadmisibil sa permiti blocarea cailor de acces.
A fost o experienta de neuitat sa-i vedem pe cei de la Imagine Dragons, dar am invatat ca pentru niciun concert din lume, oricat de fabulos ar fi el, nu merita sa-ti risti viata!
La rândul său, jurnalistul Pavel Lucescu a observat că autoritățile și organizatorii (inclusiv primarul Bloc) s-au grăbit să anunțe peste 100.000 de participanți pe stadion, iar apoi cifrele oficiale au fost repede măsluite, ca să se evite un scandal și că presa oficioasă a festivalului tace mâlc pe acest subiect, fiind cumpărată cu bani grei. Cert este că autoritățile au aplicat organizatorilor o foarte dură amendă de doi lei (2500 de lei).
La mega concertul de la Untold de vineri seară al celor de la Imagine Dragons despre care a scris toată presa ca despre un record istoric de spectatori, au participat peste 100 de mii, conform directorului festivalului, primarul Clujului, Emil Boc, aflat și el pe-acolo, a spus ceva de 100 de mii, dar oficial au fost doar 63 de mii, aceasta fiind de fapt cifra pentru care a fost autorizat.
Vă puteți închipui, cred, ce ar fi însemnat un incident gen incendiu sau ceva care să fi creat panică într-un spațiu în care stăteau înghesuiți câteva zeci de mii de oameni în plus față de capacitatea normală. Prin comparație, Colectiv ar fi părut o nimica toată.
A scris sau vorbit cineva despre asta, vreun ziar, radio, televiziune? Ați auzit de vreun scandal pe tema asta, să sară presa pe organizatori, pe primărie, pe cine o fi responsabilii care au pus în pericol viețile a zeci de mii de tineri?
Mâlc. Banii de publicitate și de promovare a festivalului le-au închis gura tuturor. Numai slăvi s-au auzit.
Azi, ne anunță presa locală din Cluj, ”organizatorii festivalului au fost amendați cu 2500 de lei pentru blocarea căilor de evacuare pe Cluj Arena la concertul susținuit vineri seara de trupa Imagine Dragons.”
2. Untold este Lăcomie. Iar lăcomia produce catastrofe.
Bani, mulți bani. Tot mai mulți bani. Din orice sursă. Aceasta este singura preocupare reală a managerilor afacerii Untold. Se vede acest lucru tot mai limpede, de la un an la altul așteptările și strategia organizatorilor fiind concentrate pe a face bani cu orice preț.
Tot mai mulți sponsori. Tot mai mult spațiu de expunere oferit acestora. Tot mai mulți parteneri dubioși care vând criptomonede și imobiliare în țări fără legislație și sistem juridic credibil. Tot mai multe produse și servicii toxice, la care sunt expuși zeci de mii de minori, care reprezintă o proporție însemnată a participanților.
Organizatorii nu au niciun fel de reținere în a le propune minorilor și celorlalți participanți produsele industriei tutunului, băuturi alcoolice de toate felurile, băuturi răcoritoare, alimente și energizante cu efect demonstrat toxic asupra sănătății, dar și păcănele, pariuri și jocuri electronice care știm bine că nu produc decât jaf îndulcit artificial ca divertisment.
Inițial, Untold a fost un eveniment dedicat tinerilor și mai ales adolescenților. Publicul-țintă a fost păstrat, însă conceptul a evoluat de la o sărbătoare a muzicii și comunității la o fabrică de bani cu orice preț, care nu dă doi bani pe viețile, sănătatea, siguranța și bunăstarea oamenilor.
Tot mai mulți participanți, tot mai multe standuri, tot mai mare procentul impus drept comision comercianților care se gândesc că fac o afacere bună participând la festival. Știu deja de anii trecuți numeroase povești ale micilor antreprenori care au participat cu standuri de vânzare la festival și care au fost efectiv jefuiți cu taxe și comisioane impuse peste noapte și cu promisiuni de avantaje, vânzări și recompense neonorate, mulți dintre ei renunțând să mai fie părtași la Untold.
Zona de expertiză pe care m-am concentrat în ultimii ani este cultura organizațională. Pot identifica destul de ușor ideologia, codul cultural și mai ales principiile și valorile care conduc o organizație. Pot spune fără pic de reținere că valoarea centrală a afacerii Untold este, de ani buni, LĂCOMIA. Iar lăcomia în business nu are leac și este cauza principală a unui comportament social și economic din ce în ce mai iresponsabil, care produce catastrofe în societate și comunități.
Alte organizații celebre conduse de lăcomie? Să luăm câteva exemple din cultura de business americană , care este mai accesibilă și mai documentată , lăsându-vă pe voi să descoperiți unde au ajuns și ce efecte au avut asupra societății și comunității : Enron, Lehman Brothers, Freddie Mac, Fannie Mae, Bernie Madoff, Theranos, ExxonMobil, sau Washington Mutual. Citiți caz cu caz și vedeți cum s-au terminat poveștile lor și mai ales ce efecte catastrofale au avut asupra comunităților și societăților unde au activat.
Untold este un tanc alimentat cu lăcomie, care calcă totul sub șenilele sale colorate strident: legi, oameni, parteneri (vedeți mai jos partea cu țepele), comunități, principii, bun simț, totul. Forță brută, agresivitate, zgomot imens, propagandă uriașă, minciuni peste minciuni și mult sclipici, acestea sunt ingredientele strategiei acestei organizații. Unde duc toate acestea? Cu siguranță nu într-o direcție bună. Istoria ne arată că toate companiile care au gândit și acționat în acest fel au produs daune imense.
Și fiindcă tot vorbim despre efectele toxice ale Untold, hai să vorbim pe scurt și despre un adevăr pe care tot mai mulți oameni îl conștientizează, dar despre care încă vorbim prea puțin:
3. Untold ucide deja de ani de zile
Sunt câteva efecte clare ale Untold pe care le observăm în comunitatea clujeană și care putem demonstra că scurtează viețile oamenilor, distrugându-le confortul și calitatea vieții.
În primul rând, o încălcare flagrantă a legilor pe care toată lumea o știe și pe care, în mod paradoxal, nimeni dintre cei responsabili nu o sancționează: deși legile țării spun foarte limpede că orice eveniment de tip spectacol derulat în spațiul public trebuie să înceteze la ora 23.00, acest lucru nu se aplică în cazul Untold, iar vinovatul principal este primarul Emil Boc, patron neoficial al afacerii și stăpân absolut al întregului sistem de instituții locale.
Legea numărul 60 din 1991, care reglementează desfășurarea evenimentelor și adunărilor publice, lege actualizată repetat în ultimii 30 de ani, are ca fundament ideologic și argument de reglementare un drept fundamental al omului: dreptul la odihnă. ”Orice persoană are dreptul la odihnă şi recreaţie, inclusiv la o limitare rezonabilă a zilei de muncă şi la concedii periodice plătite”. Acesta este un fragment din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948.
Știința a demonstrat că oamenii au nevoie de minim opt ore de odihnă pentru a își păstra sănătatea și a putea să își desfășoare în mod normal activitatea a doua zi. Tot știința demonstrează că somnul este afectat și întrerupt dacă în spațiul de odihnă este un zgomot care depășește o anumită limită în decibeli. Este de notorietate faptul că zeci de mii de locuitori ai Clujului aud, vreme de patru nopți pe an, în continuu, până dimineața, zgomotul boxelor și bubuielile artificiilor de la festivalul Untold, iar odihna lor este profund afectată.
Măsurătorile efectuate de nenumărate ori de oameni demonstrează că nivelul decibelilor emiși de Untold depășește de câteva ori limita legal admisă. Autoritățile nu reușesc nicicum să măsoare decibelii emiși de Untold, pretextând că singurul decibelmetru care este autorizat pentru aceste măsurători se află încuiat într-un dulap la Agenția de Protecție a Mediului, iar acea instituție, ce să vezi!, nu lucrează noaptea, când are loc festivalul. Mai trebuie să vă spun că directorii acestei agenții și ai tuturor celorlalte instituții care ar trebui să intervină sunt numiți politic și fac parte din clica lui Edil Bloc?
Vă las aici câteva referințe din literatura medicală ( 1 , 2 , 3 , 4 , 5 ) care demonstrează, științific, că privarea de somn are efecte grave și ireversibile asupra sănătății oamenilor și are drept consecință inclusiv decesul. Chiar pe site-ul unuia dintre sponsorii festivalului, rețeaua de clinici și spitale Regina Maria, am găsit articole care demonstrează că somnul este la fel de necesar ca mâncarea și apa , în special în cazul copiilor care au nevoie de odihnă corectă pentru a crește sănătoși , lipsa somnului distruge imunitatea , duce la îngrășare și pune în pericol chiar viața .
Una dintre modalitățile evidente în care Untold ucide este zgomotul cu care nu lasă să doarmă zeci de mii de oameni,vreme de patru nopți la rând, încălcând legea cu complicitatea autorităților conduse de Edil Bloc. Și aici nu este vorba doar de zgomotul emis de boxele din care urlă muzica, ci, mult mai distrugător, de rafalele de focuri de artificii care se trag practic în fiecare oră, de la 22.00 până dimineața. Cum credeți că poți dormi când, la intervale neregulate, ai impresia că cineva îți trage cu tunul prin sufragerie? Cam ce aer credeți că respiră locuitorii din jurul stadionului, dar și participanții la festival, după ce se aruncă în aer cantități uriașe de explozibil?
Aș adăuga aici că, în cazul a mii de locuitori ai Clujului din zona adiacentă stadionului, distrugerea liniștii publice are loc vreme de câteva săptămâni la rând, fiindcă o armată de utilaje și camioane lucrează zi și noapte la montarea și demontarea instalațiilor festivalului.
Ni se tot explică beneficiile materiale festivalului, care sunt absolut discutabile și care nu scuză abuzurile și încălcarea legilor. Banii care ajung cu ocazia festivalului la unii cetățeni ai orașului nu pot răscumpăra sănătatea și bunăstarea distruse în cazul majorității cetățenilor. În același timp, ni se spune că festivalul pune Clujul pe harta invidiată a marilor festivaluri europene. Dar nu se mai spune că niciunde în lume festivalurile de acest gen nu bubuie creierele oamenilor în cursul nopților, fiind autorizate să funcționeze până maxim la ora 24.00 și nici nu ocupă săptămâni întregi centrul orașului, confiscând abuziv suprafețe uriașe din domeniul public.
A doua modalitate prin care Untold, cu complicitatea rețelei de putere a lui Edil Bloc, ucide în mod conștient oamenii Clujului este blocarea accesului în Parcul Central, pentru zeci de mii de oameni care locuiesc în centrul orașului, pentru care singurul spațiu de recreere și răcorire, în miez de vară, este parcul central.
Oamenii în vârstă, mamele cu copii, dar și ceilalți cetățeni ai orașului nu au dreptul să intre în parcul central nu doar în cele patru zile de festival, ci accesul le este interzis sau restricționat vreme de aproape o lună, cât timp festivalul își montează gardurile de protecție și își amenajează standurile și celelalte acareturi. parcul central este singurul spațiu care oferă natural liniște, umbră și răcoare zecilor de mii de cetățeni ai orașului, aceștia nu au la dispoziție nicio alternativă, fiind privați de alt drept fundamental al omului, cel la recreație.
A treia modalitate prin care Untold și rețeaua care îl susține periclitează viețile clujenilor este restrângerea accesului la serviciile publice de siguranță și la serviciile medicale de urgență, prin faptul că festivalul blochează sau întârzie furnizarea acestor servicii către cetățeni, în două moduri: o mare parte a resurselor publice este alocată abuziv pentru buna derulare a festivalului, în paralel traficul îngreunat de blocarea zonei centrale a orașului prelungind durata standard de intervenție a echipajelor medicale de urgență.
Orice ar declara în mod mincinos autoritățile despre inexistența unor astfel de situații, avem deja zeci de mărturii ale clujenilor, pe această temă, apărute deja în spațiul public. untem mii de clujeni care părăsim intenționat orașul în perioada festivalului, pentru a ne proteja sănătatea, liniștea și siguranța personală, dar din păcate nu toți cetățenii orașului au resurse și soluții pentru a face acest lucru, rămânând captivi într-un oraș care se transformă abrupt într-un mediu toxic.
***
Scriu acest articol deoarece cred că este important să conștientizăm acest pericol și pentru că sper că voi ajuta măcar pe câțiva dintre participanții la festival să se gândească în mod mai serios la siguranța și sănătatea lor și a celor apropiați lor.
Trebuie să remarc că, în cei zece ani de istorie a festivalului, percepția localnicilor s-a schimbat, tot mai mulți oameni conștientizând impactul negativ pe care evenimentul îl are asupra vieților lor. Dacă la primele ediții imensa majoritate a clujenilor îmbrățișa cu entuziasm organizarea festivalului, foarte multe studii și surse recente arată că localnicii au început să resimtă tot mai puternic efectele negative.
Anul trecut, când a avut loc un studiu făcut de cercetătorii de la Babeș-Bolyai , procentul clujenilor care cred că festivalul nu ar mai trebui să aibă loc în oraș se apropia de 50%. Sunt convins că, de la an la an, atitudinea de respingere a festivalului, așa cum este el derulat acum, se va consolida. Sunt mii, poate zeci de mii de clujeni care pleacă din oraș în fiecare an în perioada festivalului pentru a avea liniște și a scăpa de haos, iar vocile, protestele și întrebările lor pertinente sunt tot mai prezente în spațiul public.
***
Nu am niciun fel de încredere în autoritățile din Cluj care ar trebui să impună legea, să reprezinte interesele cetățenilor orașului și să garanteze siguranța și sănătatea oamenilor. În frunte cu Edil Bloc, primarul cu PR de fier care controlează ca un baron local toate instituțiile și majoritatea partidelor, autoritățile sunt complice ale abuzurilor comise de organizatorii festivalului încă de la prima ediție .
Sunt multe articole de presă pe tema asta , deși presiunile continue făcute de serviciul de propagandă al festivalului au reușit să elimine din online foarte multe articole, date și imagini. Să nu uităm că această afacere privată a pornit cu o gaură de un milion de euro, bani făcuți pierduți de Edil Bloc din banii clujenilor , pagubă confirmată de Curtea de Conturi.
De altfel, jefuirea cetățenilor Clujului continuă cu tot mai mult spor la fiecare ediție. În acest an, de exemplu, întreg Parcul Central și toate străzile adiacente au fost închiriate de Edil Bloc către Untold cu ”exorbitanta” sumă de circa 10.000 de euro, pentru toată perioada în care acest spațiu a fost ocupat. Deși centrul orașului este ocupat de festival mai bine de o lună, contractul de închiriere se face doar pe patru zile, iar suma percepută este de 40 de bani pe metru pătrat pe zi .
E ca și cum ți-ai amplasa o tonetă de vândut cafea sau înghețată în mijlocul orașului și ai plăti cinci lei pe zi, în total 20 de lei pentru o lună, ocupând 12 metri pătrați (ai loc și de două mese, elegant, nu?). Este că ar fi o afacere foarte bună? De ce oare nu poate orice clujean să închirieze teren în centrul orașului cu suma asta? O fi vorba de corupție? Ba bine că nu.
Cu ajutorul unui cititor al blogului, am reușit să calculăm suprafața de teren din domeniul public efectiv ocupată de festival, prin amplasarea gardurilor metalice de împrejmuire. Delimitând pe Google Maps suprafața pe care festivalul efectiv o ocupă, reiese o arie de peste 10 hectare, adică peste 106000 de metri pătrați, vedeți în imaginea de mai jos.
Problema organizatorilor și a primăriei este că în contractul de închiriere (vedeți aici) suprafața închiriată este de 28100 metri pătrați. Unde or fi dispărut aproape 78000 de metri pătrați pe care ar trebui plătită taxă de ocupare a domeniului public, bani de care sunt jefuiți clujenii, prin neplata acestor taxe la bugetul local? Nu știm, poate e curios vreun procuror să afle asta.
Nu cred că vom vedea vreo reacție serioasă și responsabilă a autorităților, nici măcar atunci când se va produce o tragedie. Vor căuta, exact ca la Colectiv, să mușamalizeze faptele, să împiedice cu orice preț aflarea adevărului și să arunce vina, dacă va fi musai nevoie, pe vreun acar păun.
***
De altfel, putem observa încă de pe acum că organizatorii și-au luat măsurile de precauție complete, pentru a nu avea niciun fel de răspundere legală și materială, în cazul producerii unei tragedii.
Nu vi se pare deloc suspect faptul că, așa cum arată numeroase anchete de presă, firmele care organizează efectiv evenimentul (și își asumă răspunderea juridică) sunt parte a unei suveici de spălare de bani , fiind deținute în acte de o marionetă a adevăratului proprietar, sunt în risc financiar ridicat și sunt falimentare, fiind pline de datorii și neavând niciun ban în cont, în cazul în care ar trebui să plătească pentru un dezastru?
Și nu vă spune nimic nici istoricul financiar al festivalului , plin și el de țepe și conflicte juridice?
Chiar credeți că acest festival nu este profitabil? Nu vi se pare cel puțin imoral că firmele care îl organizează sunt mereu pe pierdere, deci nu plătesc niciun ban ca impozit pe profit la bugetul național? Chiar este așa de greu de ghicit că banii mulți făcuți ca profit din exploatarea lacomă a oricărei surse de venit sunt scoși din țară prin firme-paravan, către diverse paradisuri fiscale?
***
Nu am încredere nici în sponsorii, partenerii și prietenii celebri ai festivalului, care de la un an la altul dovedesc tot mai multă iresponsabilitate, implicându-se cu bani și cu influență în sprijinirea unui eveniment despre care știu limpede că are mari probleme de legalitate și responsabilitate socială.
Pun aici o captură de ecran cu sponsorii și partenerii ediției de anul acesta, făcută pe site-ul oficial al evenimentului, menționând că acolo nu apar toate siglele, unele organizații derulând parteneriatele mai discret, fără a le afișa public, probabil fiindcă se așteaptă pe viitor la daune de imagine.
De la sponsori și parteneri nu cred că vom vedea vreo reacție publică acum. Dar de la unii dintre ei (puțini, din păcate) mă aștept la reacții discrete care vor varia de la presiuni asupra organizatorilor pentru a intra cât de cât în legalitate și a respecta în mod real cetățenii Clujului și normele legale și măsurile de securitate, până la renunțarea la parteneriatul riscant cu festivalul.
***
Aș spune câteva lucruri despre mass media și despre celebritățile și artiștii participanți, pe acel căror numeroase și uriașe canale de comunicare veți găsi doar osanale la adresa organizatorilor și festivalului. Înainte de orice, e limpede că sunt conștiințe cumpărate cu bani, cu mulți bani, dar și cu alte cadouri.
Știu mai mulți ziariști din Cluj și din București care șterg constant poze și texte care nu convin echipei de propagandă a festivalului și publică fără să verifice orice ”comunicat” primit de la organizatori, doar pentru că primesc o invitație la festival, plus niște sendvișuri și niște alcool pe degeaba, la fața locului.
Dincolo de ”micile atenții”, vă invit să judecați obiectivitatea acestor surse observând că sunt fie parteneri media oficiali ai evenimentului, fie artiști plătiți să cânte în strună la festival, fie ONG-uri care primesc niște mărunțiș de la organizatori, fie celebrități care câștigă bani serioși din diverse combinații și prestații în cadrul festivalului, fie influenceri unși cu un abonament la secțiunea VIP, acolo în tribuna oficială, unde nu riscă vreo zgârietură în cazul în care gloata de participanți mult peste limitele de siguranță ale construcției se calcă în picioare.
Meniul servit acestora de către festival pare simplu: omleta la micul dejun și omerta în toată comunicarea publică. Personal, am renunțat în ultimii ani să mai cumpăr vreun produs sau serviciu de la sponsorii festivalului, să mai donez bani ONG-urilor asociate cu festivalul și să mai acord vreun pic de încredere conținutului publicat de mijloacele de informare partenere ale festivalului. Vă îndemn să faceți la fel, oamenii ăștia fac profituri frumușele în timp ce vă mint, cel puțin prin omisiune sau ignoranță.
***
Lăcomia fără margini, iresponsabilitatea și inconștiența oamenilor de afaceri și a funcționarilor corupți care îi protejează au produs mereu doar tragedii. În această direcție se deplasează, cu o viteză incredibilă, și fenomenul Untold.
Lăcomia care alimentează corupția generalizată din jurul acestui festival va face victime la un moment dat. Și, ca de obicei în România, de plătit vor plăti doar victimele.
De aceea, vă îndemn pe cei care plănuiți să vă luați bilete la edițiile viitoare să vă gândiți de două ori înainte de a lua o astfel de decizie.
Dacă ați fost la concert vineri seară, poate conștientizați că ar fi fost foarte posibil să nu vă mai întoarceți pe picioare la cei dragi. Poate pe viitor veți sta departe, ca să rămâneți sănătoși.
Și, dacă e posibil, faceți un exercițiu de empatie și gândiți-vă mai mult și la cei care deja suferă din cauza acestei nebunii teoretic frumoase, dar scăpate total de sub orice control.