Asociația Procurorilor reclamă discriminări între judecători și procurori în proiectul legii salarizării unitare

Asociația Procurorilor reclamă discriminări între judecători și procurori în proiectul legii salarizării unitare

Asociația Procurorilor din România (APR) declară că a constatat ''cu surprindere și îngrijorare'' existența unor discriminări de natură salarială între profesiile de judecător și procuror în proiectul legii salarizării unitare.

"Discriminările sunt de neînțeles și de neacceptat în condițiile în care nicăieri în cuprinsul legii, nici în dispozițiile generale și nici în dispozițiile specifice familiei ocupaționale — Justiție, nu se regăsește vreo motivare cu privire la aplicarea diferită a coeficienților de salarizare începând cu momentul în care auditorii de justiție devin magistrați procurori sau judecători. Pe lângă discriminările de natură salarială, proiectul de lege mai cuprinde încă o dispoziție discriminatorie între magistrați, în sensul că se consideră vechime în funcția de judecător doar perioada în care magistratul a îndeplinit funcția de judecător, iar vechime în funcția de procuror doar perioada în care magistratul a îndeplinit funcția de procuror. Această dispoziție afectează drepturile tuturor magistraților, întrucât vechimea în magistratură a fost și este recunoscută magistraților judecători și procurori de la momentul intrării acestora în profesie", spune Asociația Procurorilor într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

Reprezentanții Asociației consideră că aplicarea acestei dispoziții judecătorilor care au trecut procurori sau procurorilor care au trecut judecători le-ar afecta grav drepturile deja câștigate.

"Discriminarea care apare în proiectul de lege contravine dispozițiilor constituționale și jurisprudenței Curții Constituționale care a statuat că principiul constituțional al egalității de drepturi se traduce prin reglementarea și aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situații juridice similare", precizează sursa citată.

Potrivit APR, Curtea Constituțională a reținut că legiuitorul a stabilit, prin Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, norme identice sau similare privind incompatibilitățile și interdicțiile aplicabile funcțiilor de procuror și de judecător, admiterea în magistratură și formarea profesională a judecătorilor și procurorilor, numirea judecătorilor și procurorilor, accesul procurorilor la funcția de judecător și al judecătorilor la funcția de procuror, drepturile și îndatoririle judecătorilor și procurorilor, răspunderea juridică a acestora.

Asociația Procurorilor din România constată că, deși proiectul menționează că se raportează la exigențele impuse de documentele internaționale privind funcționarea eficientă a sistemului judiciar, în realitate această exigență nu este respectată de proiect.

APR subliniază că, în mod constant, rapoartele MCV au insistat pe necesitatea stabilității legislației în domeniul justiției, inclusiv în ceea ce privește statutul financiar al magistraților judecători și procurori.

Pornind de la aceste constatări, Asociația Procurorilor din România a adresat memorii Ministerului Muncii și Ministerului Justiției, în care au fost formulate observații detaliate cu privire la articolele din proiectul Legii — cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care se impun a fi amendate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!