Asociaţia Pro Democraţia cere autorităţilor române să întrerupă procedura de extrădare a ziaristului turc Kamil Demirkaya
Asociaţia Pro Democraţia cere autorităţilor române să întrerupă procedura de extrădare a ziaristului turc Kamil Demirkaya.
"Asociaţia Pro Democraţia condamnă reţinerea lui Kamil Demirkaya, jurnalist al publicaţiei "Zaman România", în vederea extrădării sale la cererea autorităţilor turce, şi cere autorităţilor române întreruperea imediată a procedurii. Oare astfel de proceduri, care afectează apărarea drepturilor omului, sunt rezultatul politic al recentei vizite a doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă în Turcia? Aceasta să fie explicaţia tăcerii autorităţilor române în privinţa nerespectării drepturilor omului din Turcia?", se arată într-un comunicat al Asociaţiei Pro Democraţia.
Conform sursei citate, odată cu reţinerea lui Kamil Demirkaya, România mai face un pas spre un regim politic de tip iliberal.
"Simpatia faţă de autoritarismul erdoganist se transformă deja într-un pericol pentru democraţia românească. Încălcarea drepturilor omului pentru un cetăţean străin ar putea fi doar preambulul încălcării drepturilor omului pentru orice cetăţean al României care se exprimă liber. În cazul de faţă, atât dreptul la viaţă, cât şi libertatea de exprimare sunt grav încălcate! Pentru majoritatea statelor membre ale UE, Turcia nu este, în sensul Directivei 2013/32/UE, o ţară de origine sigură, pentru că nu are un sistem politic democratic, un adevărat stat de drept bazat pe independenţa justiţiei, în care nu se folosesc persecuţia, tortura, tratamentul punitiv inuman sau degradant", se mai arată în comunicat. AGERPRES