Asociația pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți: Creșterea tarifelor de transport în regim de taxi este ilegală

Asociația pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți: Creșterea tarifelor de transport în regim de taxi este ilegală

Asociația pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți (ADTI) consideră că majorarea anunțată a tarifelor de transport în regim de taxi de la 1,39 lei/km la 1,69 - 1,70 lei/km este ilegală și solicită Primăriei Municipiului București să nu avizeze ajustarea tarifelor de distanță solicitată de dispecerate decât după o verificare atentă a modului în care au fost întocmite fișele de fundamentare.

Potrivit unui comunicat al ADTI, remis luni, AGERPRES, firmele de taxi bucureștene anunță scumpiri ale călătoriei cu taxiul, cu aproximativ 30 de bani, tariful de distanță putând ajunge la circa 1,69 — 1,70 de lei/kilometru.

"Facem precizarea că anunțarea creșterii tarifului/km de la 1,39 lei/km la 1,69 — 1,70 lei/km de către operatorii de transport în regim de taxi este ilegală. Potrivit art. 41 lit. i) din HCGMB nr.178/2008, transportatorii autorizați care efectuează servicii de transport local în regim de taxi au obligația să fundamenteze și să supună autorității de autorizare tarifele ce vor fi utilizate în activitatea de transport public local în regim de taxi. Dacă luăm în calcul cheltuielile cu munca vie stabilită de Guvernul României la începutul lunii august, a costului cu întreținerea autovehiculelor taxi, a carburantului, TVA etc., este aproape imposibil ca ajustarea tarifului de distanță făcută de operatorii de transport în regim de taxi să fie făcută doar cu 30 de bani, cât au anunțat", afirmă asociația.

În opinia ADTI, costurile din care rezultă tariful de distanță diferă de la un transportator la altul, iar fixarea prețului călătoriei cu taxiul la 1,69 — 1,70 lei/km este "cel puțin dubioasă". În context, asociația atrage atenția asupra faptului că operatorii de transport care își falsifică fișa de fundamentare, respectiv structura pe elemente de cheltuieli, riscă să rămână fără autorizațiile de transport și taxi.

"Invităm operatorii de transport membri ADTI să nu cedeze presiunilor făcute de operatorii dispeceri, să calculeze în mod corect și să depună fundamentarea tarifului pe adresa autorității de autorizare din cadrul Primăriei Municipiului București cu respectarea prevederilor Ordinului Președintelui ANRSC nr. 243/2007", se spune în comunicat.

Consiliul Concurenței a sancționat cu amenzi în valoare totală de 2,265 milioane de lei (505.021 euro) (decizia nr. 8/2015),opt companii active pe piața transportului de persoane în regim de taxi și dispecerat taxi, pentru participarea la o înțelegere tacită/practică concertată având ca obiect fixarea tarifului de transport de persoane în regim de taxi.

Asociația pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți (ADTI) este o organizație profesională neguvernamentală, independentă, apolitică, constituită conform OG 26/2000, fondată în anul 2004 pe principii democratice, care promovează și apără interesele transportatorilor autorizați în regim de taxi și închiriere pe plan local și național.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri