„Asistăm la faza finală, cea mai periculoasă, a coborârii lui Putin la statutul de tiran al unui stat necinstit”
Un oficial american de rang înalt din domeniul serviciilor de informaţii a afirmat, într-o notă deloc optimistă, că "Putin s-a schimbat, nu există nicio îndoială în această privinţă", adăugând ca "aceasta este o problemă politică reală pentru noi".
Potrivit unei analize publicate de The Times , oficialul a mai spus că, dacă în februarie, atunci când a început războiul, se putea vorbi de "rampe de ieşire" şi de potenţiale rezoluţii, acum "nu văd cum Putin poate accepta ceva ce noi putem întreţine din punct de vedere moral sau politic".
Încă de la preluarea preşedinţiei în 1999, Putin a fost destul de deschis în legătură cu ceea ce îşi doreşte: să rămână în funcţie cât de mult timp doreşte şi ca Rusia să fie recunoscută ca o mare putere. Cu toate acestea, noţiunea sa despre ce înseamnă exact acest lucru şi despre ceea ce este dispus să facă pentru a-şi atinge obiectivele s-a schimbat de-a lungul timpului, iar acum se pare că asistăm la faza finală, cea mai periculoasă, a coborârii lui la statutul de tiran al unui stat necinstit.
Gândirea sa pare să primească o formă specifică din partea oamenilor care îl influenţează. Vechiul său prieten, bancherul Iuri Kovalciuk, a petrecut seri lungi cu preşedintele atunci când acesta se izola de Covid în 2020, obsedat de "trădarea" ucraineană. Acest lucru a pregătit terenul pentru ascensiunea "şoimului şoimilor", Nikolai Patruşev, fost ofiţer KGB, în prezent secretar al Consiliului de Securitate al ţării şi, de fapt, consilierul de securitate naţională al lui Putin.
Putinism-patruşevism
La fel cum ideologia sovietică a marxism-leninismului a fost doctrina amplă a lui Karl Marx, căreia liderul revoluţionar Vladimir Lenin i-a dat o formă practică nemiloasă, tot aşa şi Rusia se află acum în ghearele "putinismului-patruşevismului". Sentimentul larg al lui Putin pentru o lume a competiţiei permanente, de tip "care pe care", este reflectat prin paranoia belicoasă a lui Patruşev.
Patruşev susţine un război agresiv în Ucraina, plângându-se în acelaşi timp că "anglo-saxonii nu s-au schimbat de secole. Astăzi, ei continuă să dicteze lumii condiţiile lor, călcând în picioare în mod grosolan drepturile suverane ale statelor".
El îl citează chiar cu aplomb pe generalul ţarist Mihail Skobelev, care a supravegheat masacrarea duşmanilor săi în 1881, susţinând că: "Nu am fost niciodată în stare să fac asta: «Durata păcii este direct proporţională cu măcelul pe care îl provoci inamicului. Cu cât îi loveşti mai tare, cu atât rămân mai mult timp liniştiţi!».".
În opinia lui Patruşev, războaiele trebuie purtate fără limite sau milă, iar Rusia este în război cu Occidentul. Într-adevăr, el a afirmat că Statele Unite "ar prefera ca Rusia să nu existe deloc, ca stat", bazându-se, printre altele, pe afirmaţiile unui medium care susţine că ar fi citit visele fostului secretar de stat american Madeleine Albright.
Război fără limite
E greu să vezi alte reinventări, cu atât mai puţin pozitive, în viitorul lui Putin. Putinismul-patruşevismul pare a fi putinismul în faza finală. Deja, acest lucru începe să se manifeste în termeni politici mai largi. Acel oficial american a spus: "În ultima lună, el a început să transforme Rusia dintr-o ţară într-o maşină de război".
La începutul războiului, Putin i-a susţinut pe tehnocraţii care doreau să menţină status-quo-ul în detrimentul "şoimilor" care doreau ca ţara să fie pe picior de război. Cu toate acestea, o nouă lege adoptată luna aceasta creează impresia că economia poate fi acum mobilizată, lucrătorii din întreprinderile legate de apărare fiind obligaţi să facă ore suplimentare, iar companiilor le este interzis să respingă contractele guvernamentale.
Sub această nouă iteraţie a lui Putin, totul trebuie să fie subordonat războiului. Atunci când, la 7 iulie, a declarat că "toată lumea ar trebui să ştie că nu am început încă nimic cu adevărat şi în mod serios", el nu se referea doar, aşa cum mulţi au presupus, la câmpul de luptă. De fapt, el semnala că este dispus să opereze cu şi mai puţină reţinere.
Contracarând contraatacul
Cea mai semnificativă evoluţie pe câmpul de luptă este contraatacul ucrainean la Herson. Deşi ruşii se pot apăra cu tenacitate, le va fi greu să ţină acest oraş strategic, mai ales acum că podul Antonovski, principala lor rută de aprovizionare, este aproape inutilizabil.
Cucerirea Hersonului ar fi, fără îndoială, o victorie uriaşă pentru Kiev, care ar risipi temerile legate de avansarea trupelor ruse spre vest, de-a lungul coastei Mării Negre, spre Odesa. De asemenea, ar deschide perspectiva unei noi retrocedări a terenului câştigat de Moscova în sudul Ucrainei şi chiar ar ameninţa Crimeea.
Când a devenit clar, în martie, că înaintarea sa iniţială asupra Kievului a intrat în impas, Putin a fost dispus să dea înapoi şi să se concentreze asupra Donbasului. Cu noua sa perspectivă maximalistă, mai ales dacă părea să existe o ameninţare serioasă la adresa Crimeei, el ar putea fi tentat, în schimb, să escaladeze.
Cu cca. 85% din forţe deja angajate, s-ar putea părea că Rusiei nu-i mai rămâne prea mult, mai ales că opţiunile apocaliptice, cum ar fi utilizarea armelor nucleare, par încă excluse.
Chiar dacă Putin ar renunţa la ezitarea sa timpurie şi ar declara război, ceea ce i-ar permite să-şi mobilizeze rezervele, ar dura până la trei luni când ar avea poate între 100.000 şi 150.000 de soldaţi în plus, deşi, în cea mai mare parte, prost echipaţi, slab motivaţi şi neantrenaţi.
Cu toate acestea, el are şi alte modalităţi de escaladare, de la lansarea unor atacuri mai puternice asupra unor ţinte civile până la ameninţarea graniţei de nord a Ucrainei. El ar putea face presiuni asupra dictatorului bielorus Alexander Lukaşenko de a se alătura luptei. Deşi soldaţii săi sunt în mod clar nemulţumiţi de această idee, chiar şi ameninţarea cu 20.000 de soldaţi noi în nord ar forţa Ucraina să redistribuie o parte din forţele sale pentru a proteja Kievul.
"Să facem Occidentul să plătească"
În acelaşi timp, cea mai recentă reducere a livrărilor de gaz către Germania sub motivul lucrărilor de "mentenanţă" demonstrează că Putin trece acum la ofensivă şi în războiul economic şi politic cu Occidentul. Până acum, Rusia a fost relativ reactivă, dar având în vedere convingerea fermă a lui Patruşev că un conflict ucrainean este doar un front într-un război mai larg cu Occidentul, ne putem aştepta la o escaladare şi aici.
În mod revelator, Konstantin Gavrilov, principalul negociator al Rusiei pentru controlul armelor la Viena şi un diplomat care în trecut a evitat tipul de retorică incendiară folosită de mulţi dintre colegii săi, a ameninţat săptămâna trecută că "mărirea livrărilor de arme occidentale către Kiev ar putea forţa Federaţia Rusă să ia măsuri mai dure".
Acestea ar putea include nu doar oprirea totală a livrărilor de gaz, ci şi atacuri secrete asupra rutelor de aprovizionare care aduc arme în Ucraina sau chiar încercări directe de a destabiliza ţările occidentale şi de a le afecta economiile.
Deja, de exemplu, forţele de ordine occidentale au detectat o creştere a pirateriei informatice de către bandele cu sediul în Rusia - se presupune că Moscova a lăsat să se ştie în linişte că atacurile asupra sistemelor occidentale nu vor fi nici investigate, nici pedepsite. Un fost ofiţer de legătură al poliţiei europene la Moscova a recunoscut cu tristeţe că "până şi cea mai elementară cooperare între poliţişti a ajuns într-un punct mort".
Război "la cuţite"
Putin se află acum în cel mai periculos moment al carierei sale. Totodată, el are cel mai mult şi cel mai puţin de pierdut. Cel mai mult în sensul că, dacă pierde acest război se confruntă cu riscul de a fi destituit şi de a deveni ţap ispăşitor - în cel mai bun caz, visele sale de a intra în panteonul eroilor naţionali ruşi ar fi definitiv spulberate.
Cel mai puţin, în sensul că, în timp ce el pare să creadă în continuare că poate supravieţui mai mult decât noi, că noi ne vom pierde dorinţa de a lupta în acest război indirect înaintea Rusiei, el nu mai pare să creadă că poate coexista cu noi, susţine oficialul american
Se pare că în februarie, Putin ar fi crezut cu adevărat că poate cuceri Ucraina şi totuşi să evite cumva o confruntare directă cu Occidentul. După cum a spus un oficial baltic, "că vom fi prea speriaţi pentru a contesta un fapt împlinit şi prea dornici să continuăm să facem comerţ cu Rusia". Pierderea acestor iluzii înseamnă că şi-a îmbrăţişat noul rol de Nemesis al ordinii occidentale.
El nu poate spera că va exista o ofertă de "resetare" a relaţiilor cu Occidentul, aşa cum s-a întâmplat, într-o interpretare catastrofală a situaţiei, după invazia sa din 2008 în Georgia.
Adaptarea la un război lung
Acest lucru are implicaţii distincte pentru politica occidentală. Dacă acceptăm că "Putin în faza finală" se crede într-o luptă existenţială cu noi, atunci acest război va continua - chiar dacă prin mijloace non-militare - chiar şi atunci când va fi pace în câmpurile de floarea-soarelui din Ucraina.
Este răspunsul unui efort concertat de schimbare a regimului? În principal, acesta este un lucru pe care Occidentul ar trebui să îl evite cel mai bine. Avem tendinţa de a nu fi atât de buni la acest capitol - se pare că Fidel Castro din Cuba a supravieţuit la peste 600 de atentate la viaţa sa şi a murit din cauze naturale la vârsta de 90 de ani - şi stăm chiar mai rău la gestionarea rezultatelor, aşa cum este evident în Afganistan şi Irak.
Dacă luăm în calcul această opţiune, ar trebui să ne dăm seama că Putin va răspunde la fel. Chiar dacă reuşim, riscăm să dăm dreptate celor mai grave paranoia ale putinismului-patruşevismului şi să ne asigurăm că Putin va fi înlocuit de cineva mai tânăr, mai sănătos, dar şi mai furios.
Cu toate acestea, este ceva ce trebuie discutat în mod corespunzător, fie pentru a exclude, fie pentru a adopta un mod mai subtil care să se concentreze pe amplificarea divizării în cadrul regimului şi a rezistenţei în ţară. Încercările noastre de a influenţa oligarhii prin sancţiuni s-au dovedit a fi zadarnice, dar există şi alte căi de influenţă.
În caz contrar, trebuie să ne împăcăm cu realitatea crudă că suntem blocaţi într-o luptă cu Rusia, cel puţin atâta timp cât Putin se află la Kremlin. Rusia nu este pe cale să se prăbuşească şi nici economia sa nu este în implozie. În termeni obiectivi, poate că nu este o superputere, dar atâta timp cât conducătorii săi sunt dispuşi să fie gherile geopolitice, luptând în condiţiile lor şi sfidând regulile noastre, atunci poate continua să ne provoace suferinţă.
Acest lucru înseamnă mai mult decât să ne cumpărăm benzina din altă parte. Înseamnă tipul de adaptare prin care am trecut în timpul Războiului Rece, de la cheltuielile de apărare până la o luptă activă pentru susţinerea Sudului Global, unde Rusia şi China au fost în cursă. Înseamnă, de asemenea, că politicienii care concurează pentru voturile noastre trebuie să recunoască faptul că vom purta şi vom plăti pentru acest război nu câteva luni sau chiar un an, ci într-un viitor previzibil. Cu cât mai repede vom începe să ne împăcăm cu "Putin în faza finală", cu atât mai bine.
