ASF a publicat ghidul destinat clienților și păgubiților Carpatica Asig

ASF a publicat ghidul destinat clienților și păgubiților Carpatica Asig

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat ghidul destinat clienților și păgubiților Carpatica Asig, societate de asigurări care a rămas fără autorizație de funcționare în urma constatării insolvenței, potrivit unui comunicat al Autorității.

Conform ASF, publicația include un set de întrebări și răspunsuri pentru situații cu care se pot confrunta cei care dețin o poliță la societatea Carpatica Asig sau cei care au suferit o daună provocată de un asigurat al societății.

Printre cele mai importante teme prezentate în cadrul ghidului se numără: măsurile de protecție pentru consumatori în cazul declarării falimentului Carpatica , valabilitatea polițelor de asigurare încheiate la Carpatica, rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, termenele pe care asigurații/păgubiții Carpatica Asig trebuie să le aibă în vedere etc.

De asemenea, consumatorii pot afla care sunt pașii pe care trebuie să-i urmeze pentru a recupera creanța de asigurare, cum poate fi denunțată o poliță încheiată la Carpatica Asig și cum trebuie formulată o cerere către FGA.

Ghidul, care poate fi consultat pe site-ul ASF , face parte din seria de proiecte inițiate de ASF, menite să contribuie la o mai bună informare și protecție a consumatorului de servicii financiare non-bancare.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?