ASF a făcut investigaţii intense despre City Insurance; un cont declarat în Elveţia nu exista

ASF a făcut investigaţii intense despre City Insurance; un cont declarat în Elveţia nu exista

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a făcut investigaţii intense despre City Insurance în ultimul an descoperind, astfel, că un cont declarat în Elveţia, care ajuta ajuta compania la solvabilitate, nu exista, a explicat miercuri Valentin Ionescu, director general la ASF, după audierea în comisiile de specialitate din Parlament.

"În ultimul an de zile, am făcut investigaţii foarte intense, verificări ample cu autorităţi europene EIOPA şi Autoritatea Federală din Elveţia. De asemenea, verificări ample cu paradisuri fiscale, cu autorităţile din Caiman, Barbados şi Insula Nevis. Dacă autorităţile din Europa au fost mai prompte în a ne da răspunsuri, autorităţile din aceste paradisuri fiscale au răspuns foarte greu sau deloc. De ce scot în evidenţă aceste colaborări? Pentru că în Elveţia această companie a declarat că are o sumă de bani care o ajuta la solvabilitate, iar în reasigurare avea cedat 90% din primele brute subscrise, erau cedate în reasigurare în aceste paradisuri fiscale. Aceste două elemente ajutau compania să-şi menţină solvabilitatea. Nu este nimic incorect din punct de vedere legal în a ţine banii într-o bancă din Europa sau a-şi face reasigurare în afara Europei, depinde cum îţi face această asigurare şi depinde dacă acei bani există. Noi am constatat că nici reasigurarea nu era făcută bine, deci nu erau cu adevărat transferate riscuri. Este o întreagă discuţie aici. Şi, de asemenea, am constatat, cu ajutorul autorităţii elveţiene, într-un final că acel cont declarat în Elveţia prin documente apostilate, traduse şi legalizate de această companie, nu ştiu cum au făcut acest lucru, am constatat că acel cont nu există", a spus Valentin Ionescu.


Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO

El a precizat că instituţia a recalculat indicatorii de solvabilitate, a ridicat autorizaţia conducerii, a amendat cu câte un milion fiecare persoană fizică din conducere şi a impus administrator temporar în iunie.

"Care a avut mandat împreună cu acţionarii societăţii să restabilească situaţia financiară a societăţii, lucru care nu s-a întâmplat. Când a expirat termenul legal de trei luni de la deciziile ASF din iunie, la început de septembrie, a doua zi după expirarea termenului, administratorul temporar care era la conducerea societăţii ne-a informat că nu au fost restabiliţi indicatorii de solvabilitate, capitalul minim de solvabilitate MCR şi capital de solvabilitate. Ca urmare Autoritatea s-a supus legii şi a luat decizia retragerii autorizaţiei acestei companii având în vedere stare de insolvenţă vădită care compania o avea", a precizat Valentin Ionescu.

Întrebat dacă se puteau lua măsuri mai devreme faţă de această companie astfel încât să nu se ajungă în această situaţie, el a precizat că măsuri au fost luate încă din 2014.

"Această societate a fost sancţionată în fiecare an. S-a revocat mandatul directorului general, al preşedintelui în 2015. Au fost amenzi şi planuri de măsuri pentru a restabili situaţia financiară....Având în vedere că nu vorbim de o activitate de supraveghere în limitele normalului, ne uităm pe indicatori de solvabilitate, ne uităm pe raportări şi facem propriile verificări, vorbim de fals în documente, fals în înscrisuri", a menţionat Valentin Ionescu.

Potrivit acestuia, conducerii societăţii i s-a cerut să prezinte documentele în original legalizate şi apostilate, lucru pe care societatea l-a făcut, iar auditorii companiei au confirmat existenţa acelor bani.

De asemenea, el a declarat că ASF are mai multe categorii de supraveghere, iar câteva companii din asigurări sunt în categoria intensivă, categoria 4 de supraveghere.

Totodată, Valentin Ionescu a spus că instituţia are în curs de finalizare exerciţiul european pentru toate companiile de asigurări pentru evaluarea activelor şi pasivelor societăţilor şi în curând vor fi comunicate rezultatele.

Decizia ASF privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare - reasigurare City Insurance, constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia a fost publicată luni, 27 septembrie, în Monitorul Oficial.

În termen de 30 de zile de la data publicării deciziei, City Insurance are obligaţia predării la Fondul de Garantare a Asiguraţilor a evidenţei contractelor de asigurare în vigoare la data retragerii autorizaţiei de funcţionare a societăţii, a evidenţei complete a dosarelor de daună, precum şi evidenţelor tehnico-operative şi contabile aferente acestor contracte şi dosare în vederea publicării listei potenţialilor creditori de asigurări, beneficiari ai sumelor cuvenite de la FGA.

De asemenea, s-a dispus prelungirea duratei mandatului administratorului temporar numai pentru a se asigura de către societate predarea evidenţelor menţionate.

Pe de altă parte, City Insurance poate formula contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, însă contestaţia nu suspendă, pe timpul soluţionării acesteia, executarea măsurilor.

Guvernul a adoptat săptămâna trecută o ordonanţă de urgenţă prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor poate efectua plăţi creditorilor de asigurări în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de retragere licenţei de funcţionare a asiguratorului pentru care s-au constatat indicii de intrare în stare de insolvenţă.

Ministrul Finanţelor, Dan Vâlceanu, a explicat, la momentul respectiv, că ordonanţa prevede şi modificarea definiţiei plafonului de garantare, astfel încât o persoană care are mai multe poliţe de asigurare să poată fi despăgubit pentru fiecare sumă de asigurare în parte. Totodată, plafonul de garantare a fost majorat de la 450.000 de lei la 500.000 de lei.

City Insurance S.A. este principalul asigurător românesc, cu o cotă de piaţă de 17%. A fost înfiinţată în anul 1998 de către un grup de investitori şi are sediul central în Bucureşti. Societatea are 400 de angajaţi şi 42 de birouri şi filiale, oferind o gamă largă de asigurări generale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”