Asalt la „Bătrâna Doamnă“. Totul despre campionatul italian, care se reia astăzi
La fel ca şi în ultimii ani, mai mulţi internaţionali români sunt prezenţi pe cea mai importantă scenă a fotbalului din Italia, cinci în acest sezon. Însă, la fel ca şi trecut, deocamdată, doar unul e titular incontestabil: Ştefan Radu (27 de ani).
În tricoul lui Lazio de şase ani, fundaşul stânga a devenit unul dintre jucătorii emblematici ai romanilor, fiind şi vice-căpitanul echipei. Constanţa în evoluţiile bune şi experienţa din Serie A l-au adus pe Radu şi în atenţia altor echipe importante în această vară, a existat o ofertă concretă de la Napoli, dar românul a preferat să continue pe „Olimpico“. Ex-dinamovistul a avut deja un prim meci oficial în acest sezon, duminica trecută, o partidă din turul 3 al Cupei Italiei, în care a evoluat foarte bine în faţa lui Bassano Virtus, scor 7-0, o grupare din liga a treia.
În această vară a ajuns în Serie A şi Ciprian Tătăruşanu (28 de ani), fostul goalkeeper al Stelei. Titularul buturilor naţionalei României are parte însă de o concurenţă puternică la noul său club, Fiorentina, unde se luptă cu Neto (25 de ani). După un început mai timid în partidele amicale din presezon, Tătăruşanu a crescut în evoluţii. Presa italiană scrie că antrenorul Vincenzo Montella nu e încă decis în privinţa titularului „mănuşilor“ în noul sezon, şi nu ştie dacă să meargă în continuare pe mâna brazilianului, sau să-i ofere românului o primă şansă, chiar sâmbătă, în faţa Romei.
Un derby, de altfel, care ar putea aduce un primul duel între români. În lotul echipei „giallorossa“ e prezent şi Bogdan Lobonţ (36 de ani), „eternul“ portar de rezervă al Romei. „Lobby One“ mai are contract până în 2016, când probabil se va retrage şi mai apare, în caz de urgenţe, în poarta echipei din capitala Italiei. Tinerele speranţe Mihai Bălaşa (19 ani) şi Deian Boldor (19 ani) sunt sub contract cu Roma, dar au fost împrumutaţi în Serie B, la Crotone, respectiv Pescara.
Revenit în această vară la Chievo, după şase luni de împrumut la Astra, internaţionalul român Paul Papp (24 de ani) a avut ceva probleme cu antrenorul Eugenio Corini, care a dorit să-l trimită împrumut la Ternana, în liga a treia. În cele din urmă, fostul fundaş al Vasluiului a fost împrumutat un sezon la Steaua.
Constantin Nica (21 de ani) n-a prea avut ocazia să impresioneze în primul său sezon din Italia, la Atalanta, în care a strâns doar şapte meciuri şi a fost împrumutat de gruparea din Bergamo la Cesena, o nou-promovată în Serie A. Un alt jucător care a fost prezent sezonul trecut, mai mult teoretic, în Italia, Marius Alexe (24 de ani), a revenit în România, dar situaţia sa e incertă. Atacantului i-a expirat împrumutul la Sassuolo, unde n-a prins decât opt meciuri şi nu a avut o experienţă prea fericită, din cauza unei accidentări grave, la ligamentele încrucişate, care l-a lăsat în afara terenului în acest an.
Reuşeşte Roma surpriza?
„Cine o opreşte pe Juventus?“ este întrebarea care-i frământă pe iubitorii fotbalului din Peninsulă şi nu numai. Cu Antonio Conte la timonă, „Bătrâna Doamnă“ a „subjugat“ Italia, câştigând trei titluri consecutive şi două Cupe. Doar că în urmă cu o lună, fostul mare mijlocaş al „bianconerrilor“ a renunţat însă la post. „Mi-e greu să mai motivez echipa”, s-ar fi destăinuit Conte, care a ajuns între timp selecţionerul Italiei. Deşi n-a avut rivali în Italia, Juventus n-a impresionat deloc în Europa, în această perioadă, iar tehnicianul şi-a dat seama că nu se poate aştepta la o altă evoluţie în Liga Campionilor în acest sezon.
Asta şi pentru că mai multe staruri importante ale „bianconerrilor“ sunt pe picior de plecare. Vidal ar fi bătut palma cu Manchester United, iar Pogba este foarte aproape de PSG. Fereastra de transferuri în campionatele importante se închide pe 1 septembrie, aşa că sunt de aşteptat „lovituri“ importante pe ultima sută de metri. Misiunea la care a renunţat Conte, accea de a-i motiva pe campionii en-titre, i-a revenit lui Massimilianno Allegri, un tehnician a cărui aventură pe banca lui Milan n-a fost chiar un succes.
La fel ca şi în sezonul trecut, AS Roma e principala contracandidată, mai ales că a mutat serios pe piaţa transferurilor (46 de milioane de euro investite, dublu decât Juventus). Cea mai mare pierdere este plecarea lui Mehdi Benatia, la Bayern, dar Roma l-a înlocuit cu un jucător cunoscut românilor, fundaşul central grec Kostas Manolas, de la Olympiakos. Iar antrenorul francez Rudi Garcia are deja experienţa unui sezon în Italia.
Şi Napoli este în cărţile pentru titlu. S-a întărit cu transferurile lui Diego Lopez, de la Real Madrid, plus Menez şi Alex, de la PSG, dar a primit o lovitură dură, prin ratarea calificării în grupele Ligii Campionilor. N-ar fi exclus ca Napoli să trateze lejer Liga Europa, şi să se concentreze astfel pe campionat, echipele italiene nefiind prea încântate de evoluţia în a doua competiţie europeană.
Milan a slăbit, prin pierderea golgheterului Balotelli (a reuşit însă împrumutul lui Torres), Inter este de câteva sezoane în reconstrucţie, iar Lazio nu pare totuşi capabilă să lupte pentru titlu.
Sursa: adevarul.ro