Așa o fi?
În iunie 2017, zilele în libertate ale ”fugarului” Sebastian Ghiță păreau să fie definitiv numărate. Și asta după ce însuși Klaus Iohannis începuse să îi calculeze personal ”AMR”-ul ”miliardarului sistemului”. Dar totodată și omul care îi ridicase – cu intenție sau nu, încă nu se știe! –mingea informativă la fileu pentru ”scuiparea ca o măsea stricată” a generalului Florian Coldea de la conducerea operativă a Serviciului Român de Informații. Presiunea pentru ”repatrierea” cu orice preț a ”trofeului” Ghiță fiind cu atât mai mare, cu cât președintele României a ”strâns șurubul” chiar în Biroul Oval. Acolo unde, după cum dezvăluiam în ”lovitura” din 8 iunie 2017, ”Ghiță a fost cerut la CIA de Iohannis”!
Sebastian Ghiță salută serviciile românești de la Belgrad!Numai că naivul Iohannis a făcut această solicitare care pe moment a luat ochii părții americane cu tot cu la fel de credulul Donald Trump din ”dreapta lui Maior”… Astfel că inițiații sistemului nu și-au făcut nicio speranță deșartă, încă de atunci. Și iată că au trecut patru ani și jumătate de când președintele României s-a implicat personal în ”aducerea controlată” a lui Ghiță în țară și acesta din urmă nu doar că este în libertate… Și contractele IT cu instituțiile de forță ale statului român continuă să producă milioane de euro lunar. Astfel că valizele cu bani cash continuă să îi fie aduse la câte două săptămâni, trecute fiind de doi din cei mai loiali ”cârciumari” ai săi. Prin același Punct mehedințean de trecere al frontierei prin care și Ghiță a părăsit țara, cu tot ”triplul” filaj SRI – DOS – DIPI sub care se afla…
”Fantomaticele” PTF-uri cu Serbia, trecute regulat de ”cârciumarii” lui GhițăȘi cum ”numerarul” primit din România se tot strânge, Sebastian Ghiță a pornit în acest an o agresivă campanie de investiții în zona HORECA de lux, preluând brand-uri de fițe din Viena și chiar plaja grecească NAMMOS din Mykonos. Însă pentru ca umilința înghițită de întreg sistemul românesc de securitate națională să fie și mai mare, de opt luni de zile ”căutatul” Sebastian Ghiță se plimbă pe unde are chef. Fiind posesorul unui pașaport emis de Republica Serbia. Unul valid! Ci nu fals, precum cel sloven și pentru care fusese inițial arestat, în 2017, tot la Belgrad. Dar eliberat după o generoasă donație de echipamente IT acordată chiar Ministerului de Interne sârb…
Extras din Belgrad
Acesta era, pe scurt, îndrăznețul plan prezentat de Klaus Iohannis la Casa Albă. Și care normal că a ”gâdilat” urechile mai-marilor CIA… Pentru că ”oferta de nerefuzat” a președintelui României privind ”extracția” celui mai căutat om al sistemului sub ”înaltul patronaj” al agenților americani, dar mai ales promisiunea fermă a unei ”spovedanii” a acestuia strict în fața emisarilor Departamentului de Justiție al SUA nu avea cum să nu ”panseze” orgoliul rănit al Agenției.
A renunțat la AUR-ul lui SimionMai ales că ”Orașul Alb” se află încă sub sfera de influență a Informațiilor Militare rusești. Astfel că planul româno –american de a îl ”extrage” pe Ghiță din Belgrad, chiar și după ce acesta fusese deja ”stors” informativ de agenții GRu părea unul perfect. Însă cu o mică ”hibă”…
”Lămâia” SISMI
Și asta pentru că în entuziasmul creionării acestei strategii, partenerii nu au mai ținut cont de micul ”amănunt” că Sebastian Ghiță nu a fost scos din România și transportat în siguranță la Belgrad de serviciile secrete românești. Cu atât mai puțin stând în picioare varianta de lucru a unei operațiuni organizate pe teritoriul românesc chiar de GRU. De asemenea, inclusiv rolul serviciilor secrete sârbe a fost unul strict decorativ, acestea recurgând doar la supravegherea cu pasivitate a impozantei vile unde avea ”adresa de corespondență” fugarul român, cel pe care însă nu îl căuta nimeni.
Iohannis s-a ”umflat” în SUA ”din dreapta” lui Maior…Numai că pentru toate aceste ”piste false” există totuși o explicație! Și anume că, încă de la bun început, Ghiță a fost ”lămâia” SISMI! Legendarul Servizio per le Informazioni e la Sicurezza Militare al Republicii Italiene, cum continuă să fie numit în ”lumea bună” de intelligence SISMI luându-l în custodie pe Ghiță încă de la vila SRI de unde a petrecut Ajunul Crăciunului! Iar planurile SISMI, cunoscut și drept ”mâna lungă a Mossad”, uite că nu s-au potrivit de această dată cu cele ale altor Agenții de altfel aliate. Singura concesie făcută de ”incontrolabilii” ofițeri acoperiți ai Informațiilor Militare italiene fiind permisiunea acordată omologilor de la … Informațiile Militare rusești – GRU să ”stoarcă” și ei ”lămâia” Ghiță. Mai ales despre ”dușmanca de moarte” Laura Codruța Kovesi și ”resetarea” campaniei anticorupție.
Cu toate că, la acest nivel, nimeni nu este chiar atât de naiv încât să își închipuie că ”băieții răi” de la GRU nu au avut grijă să se ocupe și de ”traducerea” codurilor de siguranță ASESOFT.Compania care a dotat cu cea mai ”ultra-securizată” aparatură și tehnică toate instituțiile de forță și strategice ale statului român. Numai că pretenția CIA de a îl preda cu totul pe Sebastian Ghiță pentru ca acesta să fie interogat în loiala Românie a fost cel mai probabil considerată drept una ”exagerată” de noii protectori ai acestuia… Astfel că americanii au mai forțat o dată, punând FBI-ul să mute la București, după care și-au recunoscut înfrângerea…
”Serverele ASESOFT, confiscate de FBI”!
Astfel titram ”lovitura” din 2 decembrie, anul trecut. Atunci când dezvăluiam că mai mulți agenți americani au descins la București. Unde, în cadrul unei operațiuni derulate în cel mai mare secret alături de procurorii români anticorupție, au confiscat, la propriu, serverele companiei de IT, ASESOFT! Explicația fie ea și neoficială fiind că numele lui Sebastian Ghiță ar fi apărut în ancheta privind ”campania murdară” a ultimelor alegeri prezidențiale din Statele Unite ale Americii. Drept urmare, americanii au folosit acest pretext oricum cusut cu ață albă pentru a mai cere o dată permisiunea pentru ”extragerea” lui Ghiță, dacă autoritățile de la Belgrad tot au refuzat extrădarea oficială a acestuia. Numai că și de această dată au primit ”delete”, astfel că planul prin care Klaus Iohannis spera la un moment dat să își reconfirme statutul de ”mascul alfa” nu doar al clasei politice, dar și al sistemului este deja compromis.
A renunțat la AUR!
Alertat totuși de posibilitatea de a fi extrădat inclusiv direct în SUA, Sebastian Ghiță promitea de la conacul său de peste Dunăre de Drobeta Turnu Severin scoaterea AUR pe ”taraba” politicii, la sfârșitul anului trecut. Rolul miliardarului sistemului la apariția noului ”partid anti-sistem” a lui George Simion fiind oricum unul covârșitor. Mutarea care a survenit după ”surpinzătorul” sucuces electoral al AUR la alegeri fiind urmată de ”lichidarea” de urgență a cam tuturor activelor deținute încă prin intermediari de Sebastian Ghiță în România. Strategia acestuia părând a fi din nou una câștigătoare, încă de la începutul lui aprilie, atunci când Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat sentința definitivă a achitării lui Ghiță în procesul în care a fost judecat pentru dare de mită, cumpărare de influență, spălare de bani și șantaj. Astfel că nu a mai fost nevoie de o altă cerere de extrădare. Și tot astfel ”cercul a fost închis” definitiv. Din informațiile intrate în posesia noastră reieșind că, tot din aprilie, același Sebastian Ghiță se plimbă pe unde și când vrea, cu ajutorul unui pașaport sârbesc valid!
SURSA: National.ro /Cătălin Tache