Așa o fi?

Așa o fi?

Noi informații din seria afacerilor ilegale și imorale ale USR-PLUS au ajuns în spațiul public. De data aceasta este vorba despre un consilier al lui Vlad Voiculescu, ministrul de la Sănătate, fără expertiză în domeniu, care a fost demis de premier.

Vlad Alexandru Mixich, un nume care nu spune mare lucru, dar care a avut de-a lungul timpului apariții sporadice în mass-media, a ajuns să fie plătit cu 457.000 de euro.

Mixich încasează suma colosală în calitate de consultant pentru cele trei spitale regionale, care ar urma să se construiască în România. În prezent, proiectele se află doar pe hârtie. Pe lângă cei aproape 500.000 de euro, lui Mixich i se decontează o serie de cheltuieli. Printre acestea, transportul cu avionul, potrivit Antena 3 .

Vlad Mixich a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, a făcut un masterat în politici de sănătate, dar s-a angajat apoi ca jurnalist pentru Deutsche Welle, Hotnews și Digi 24.

În urmă cu câteva zile, un alt caz dubios a ieșit la suprafață, din curtea celor de la USR-PLUS. După ce Mihăilă a ajuns în funcție, în Guvern, soțul acesteia a reușit să se angajeze într-un spital din Oradea, în condițiile în care de 5 ori a fost respins.

Mai mult, tot în timpul mandatului soției, secția proaspătului admis în sănătate a primit cu dedicație, prin ordin de ministru, 450.000 de lei, pentru aparatură de radiologie.


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?