Așa o fi?

Așa o fi?

”Barna, iepurele lui Cutter” titram ”lovitura” din 22 februarie, atunci când dezvăluiam că adevăratul prezidențiabil al ”partidului anti-sistem” este Cătălin Drulă! Încă de la începutul anului, în interiorul USR – PLUS dându-se lupte surde pentru controlul alianței. Iar dacă Dacian Cioloș nu s-a sfiit să își declare hegemonia asupra neo-marxiștilor, Dan Barna a primit deja lovitura sub centură pe care o anunțam încă de atunci.

Drulă nu se împiedică de Barna în cursa pentru Cotroceni

Astfel că Barna nu va face mofturi, cu dosarul de fraudare a fondurilor europene suflându-i în ceafă, să se retragă strategic, atunci când va fi pus să sară ”la castana” DNA! Iar dacă actualul vicepremier își îndeplinește cu o conștiinciozitate demnă de o cauză mai bună rolul de ”iepure” pentru Drulă în cursa internă pentru desemnarea candidatului la Președinția Româniai a USR – PLUS, Cioloș a ajuns și el în scurt timp să își lingă neputincios rănile. Frustrarea acestuia fiind cu atât mai mare cu cât promovarea lui Drulă are loc cu girul nemijlocit al Parisului, acolo unde ministrul Transporturilor este perceput mult mai ”francofon” decât chiar Dacian Julien Cioloș. Iar cum, așa după cum dezvăluiam pe 20 aprilie, ”serviciile franceze merg cu Drulă”, Cioloș știe foarte bine că, odată luată decizia DGSE, zarurile au fost aruncate. Astfel că teribila mașinărie de propagandă așternută la picioarele unui Drulă care trebuie să rămână singurul ”om nou” din politică pregătește noi lovituri năucitoare de imagine. Din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră reieșind că predecesorii săi la conducerea Ministerului Transporturilor, pesedistul Răzvan Cuc și liberalul Lucian Bode au fost deja ”împachetați” informativ și predați DNA de un Drulă care astfel încearcă să își legendeze și mai mult ”eticheta” de ”câine, nu om”.

Cioloș, sacrificat de Paris

Cea cu care speră să trezească electoratul dur de dreapta în finala programată cu Laura Codruța Kovesi. Și în condițiile în care conducerea PSD va spune ”pas” și la aceste noi alegeri pentru Palatul Cotroceni.

De la postac la rangă!

Acum, și povestea asumată a premierului care în tinerețe s-a întreținut pe timpul Colegiului în SUA spălând vase părea cât se poate de succes. Numai că, așa după cum dezvăluiam chiar ieri, i-a scos DGSE băutura pe nas lui Cîțu, fie ea și cea consumată acum 21 de ani. Astfel că, fără a risca să prognozăm cât va rezista și biografia de succes a lui Cătălin Drulă, prezentăm totuși ”minunea canadiană” trăită de acesta în tinerețe. Atunci când, după ce a terminat liceul, acesta ar fi primit o bursă de studii în Canada, la Toronto. Acolo unde, la doar 19 ani, ar fi dezvoltat o inovatoare platformă de comunicare prin bluetooth. Plus o altă platformă, care permitea comunicarea necesarului de sânge pentru transfuzie prin telefonul mobil și livrarea acestuia prin drone, până la o distanță de 70 de kilometri. Numai că, brusc , Drulă s-a decis să se întoarcă în România, deși avea viitorul asigurat în Canada. Dar nu pentru a ocupa cine știe ce funcție de conducere în instituțiile statului român sau la nivelul companiilor multinaționale care în mod normal ar fi trebuit să se bată pe un tânăr de succes ca el. Și nici măcar pentru a își dezvolta propria afacere de succes. Ci doar pentru a deveni, ani de zile, postac sub pseudonimul ”Cutter”, pe forumul Asociației ProInfrastructura! După care, din toate milioanele de postaci anonimi din țara asta, noul premier tehnocrat l-a ales tocmai pe ”Cutter” Drulă să îi fie consilier personal pe problemele de infrastructură.

Cuc și Bode au de ce să tremure!

Supervizând astfel cel mai mare buget al Guvernului tehnocrat. După care, după o altă perioadă de ”acalmie” profesională, Cătălin Drulă ajunge direct ministrul Transporturilor, în ciuda opoziției puternice a liderilor Partidului Național Liberal. Și propaganda a început să lucreze intens la o imagine de politician care duhnește de la o poștă a Traian Băsescu, înainte de antrenarea acestuia pentru cursa prezidențială. Astfel că IT-istul Drulă trimite mesaje ”de cartier” sindicalistului Rădoi, dărâmă chioșcurile cu ranga în mână și își toarnă la DNA colegii de coaliție și Guvern. Iar faptul că nu a cerut protejarea identității de denunțător, ci chiar procurorii au avut grijă să ”scurgă controlat” și obsesiv stenograma în care liberalii îl numeau ”incontrolabil” ci ”câine, nu om” arată odată în plus că piedestalul pe care o parte a serviciilor secrete încearcă să îl suie este cel al singurului ”om nou” de la vârful actualei clase politice.

Contractele cu turcii… Și cu grecii…

Nu audierea propriu-zisă a lui Nelu Iordache, ci modul în care aceasta a decurs și a fost ”împachetată” mediatic a produs efectele scontate. Mai ales că ea a venit la atât de puțină vreme de când Drulă le deschidea ușile propriului birou procuorilor anticorupție, cum nici cei mai fanatici susținători ai ”Zeiței Cătușelor” nu au făcut-o vreodată! Iar cum Iordache a trebuit să mai dea o dată cu subsemnatul tot într-o anchetă legată de contractele Ministerului Transporturilor a fost se pare un ultim avertisment adresat politicienilor care ar face greșeala să îl subestimeze pe Cătălin Drulă.

Contractele autostrăzilor, predate DNA

Mai ales că în lunile de când a preluat portofoliul, acesta a strâns ”ca hamsterul” toate informațiile și documentele necesare detonării unor spectaculoase dosare care să ”bubuie” atât în sânul PSD, cât și al PNL. Pentru că odată tabăra Orban zdruncinată de descinderea procurorilor de pe Aeroportul Otopeni iar gruparea Cîțu penetrată de intrarea în rândurile susținătorilor premierului a ”baronilor” prinși în ”plasa” anchetei navelor de salvare, Drulă poate trece la ”next level”. Sursele noastre susținând că Răzvan Cuc se poate ascunde și în Codrii Neamțului, că tot este ”mâncat”. Fiind suficientă în acest sens dezvăluirea unui singur contract semnat pe sfârșitul mandatului acestuia. Și care ar fi depășit până și ”baremul” de comision încasat pe vremuri de Elena Udrea, ceea ce chiar că reprezintă un adevărat record în materie! Dar și asigură ”suportul mediatic” necesar…După care și Bode are de ce să intre în panică, ”câinele, nu omul” Drulă neavând nicio remușcare atunci când a predat și documentația cu privire la ”secretele murdare” ale mandatului acestuia. Singurul element ajutător pe care îl putem furniza în acest moment operativ pentru identificarea ”bornelor” noilor anchete lucrate în colaborare de DNA și ministrul Drulă fiind cel cu privire la faptul că aceștia au pus ochii pe turci… SURSA: National.ro /Cătălin Tache


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…