Așa o fi?

Așa o fi?

”Război cu Stelian pe 20.000 euro” titram pe 9 iunie. Atunci când dezvăluiam că, după ce visul lui Bogdan Aurescu de a da drumul la ”fabrica de ambasadori” a fost spulberat de Hotărârea nr.165 din 7 iunie a Curții de Apel Cluj, ministrul de Externe și-a mobilizat toate forțele ”logistice” în războiul ”pe viață și pe moarte” purtat cu omologul de la Justiție, useristul ”radicalizat” Stelian Ion. Iar tensiunea în actuala coaliție de guvernare a atins din nou cote la limita suportabilității, miza fiind un exorbitant salariu lunar de 20.000 de euro.

Răzvan Horațiu Radu, sprijinit de Stelian Ion

Totul în condițiile în care, în mod normal, nu ar fi trebuit să existe niciun fel de concurență între Ministerul Afacerilor Externe și cel al Justiției! Fie și pentru simplul fapt că, niciodată până acum, cele două ministere nu s-au confruntat pentru desemnarea candidatului pentru postul de judecător la Tribunalul Uniunii Europene.

Retrageri …prea ca la țară la MAE

Numai că, fapt fără precedent la acest nivel după intrarea țării noastre în Uniunea Europeană, cele două ministere, Externele și Justiția au avut câte un candidat propriu!Astfel că MAE a mers pe mâna lui Ion Gâlea, fost ambasador al României în Bulgaria, director în cadrul Centralei ministeriale, dar mai ales apropiat intim al ministrului Bogdan Aurescu.

Ion Gâlea, sprijinit de Bogdan Aurescu

În timp ce ministrul userist Stelian Ion a plusat prin candidatura ”procurorului fără chip” Răzvan Horațiu Radu. Secretar general la Ministerul Justiției și apropiat intim al ministrului Stelian Ion. Numai că ”dinamica operativă” a devenit una de-a dreptul explozivă odată cu cele două retrageri cel puțin suspecte operate de la vârful Ministerului Afacerilor Externe cu privire la acest concurs. Pentru că, fără niciun fel de justificare controlabilă, MAE a schimbat cei doi membri ai comisiei care îi reveneau, așa cum erau prevăzuți în procedura aprobată de Guvern . Astfel că ministrul de Externe și Agentul Guvernamental au fost înlocuiți peste noapte cu doi secretari de stat. Personaje poate de bună credință, dar care nu au nici cea mai mică legătură cu domeniul jurisprudenței comune a Uniunii Europene. Dar care, în schimb, sunt colegi cu candidatul Ion Gâlea! Ceea ce nu a făcut decât să apară o nouă întrebare pe buzele celor implicați, și anume dacă vor vota sau nu aceștia cu colegul lor Gâlea…Și mai interesantă fiind însă păstrarea în Comisie a membrului Ștefan Deaconu. Coleg la Facultatea de Drept cu candidatul Ion Gâlea. Participarea acestuia în cadrul Comisiei fiind cu atât mai controversată, cu cât în anul 2010 Deaconu a fost numit la rândul său, tot de către Guvernul României, judecător la Tribunalul European.

Adrian Năstase, încă extrem de influent la nivelul MAE

Numai că acesta a fost în cele din urmă respins în urma obiecțiilor Comisiei Uniunii Europene, care ar fi considerat că profesorul Deaconu nu ar îndeplini cerințele postului. Și iarăși tabăra rivală ”frățiorilor” lui Aurescu de la Facultatea de Drept și-au pus fireasca întrebare cum poate acesta să facă selecția judecătorului nominalizat de Guvernul României la Tribunalul Uniunii Europene, dacă el însuși ar fi fost refuzat pe acest post? Ceea ce nu a făcut decât să tulbure și mai mult apele oricum agitate ale coaliției de Guvernare. Liderii USR ajungând astfel să îi amenințe fățiș pe colegii de guvernare că, dacă planul de impunere a ambasadorului Ion Gâlea la Tribunalul European, în detrimentul candidaturii susținute de ministrul Justiției va fi dus la bun sfârșit, atunci liberalii și oamenii președintelui trebuie să se aștepte la o reacție pe măsură.

Rezerve de lux

Iar la doar câteva zeci de ore după dezvăluirea din ”NAȚIONAL”, Consilul Superior al Magistraturii confirma pe deplin această variantă de lucru intens vehiculată în ultimele zile la vârful Sistemului. Astfel că, în data de 11 iunie, CSM anunța și oficial că propunerea României pentru funcția de judecător la Tribunalul Uniunii Europene este… Ion Gâlea! Omul lui Aurescu, dar mai ales al ”Frățiorilor” de la Facultatea de Drept fiind preferat unor candidați care au ajuns rezerve de lux, precum judecătoarea Diana Magdalena Bulancea de la Curtea de Apel București. Ca și procurorul PIICJ și actual secretar general la Justiție, Răzvan Horațiu Radu. Acum, desigur că frustrarea ”rezervei” Diana Magdalena Bulancea este mare, mai ales că soțul acesteia, procurorul Marius Bulancea tocmai ce a fost ”recuperat” de fosta sa șefă Laura Codruța Kovesi, căreia i-a fost dintotdeauna mai mult decât obedient, la EPPO.

CSM, încă o decizie controversată

Bulancea devenind ”mâna dreaptă” a lui Kovesi și la Parchetul European, după ce a îndeplinit acest rol ”decorativ” ani de zile și la nivelul Direcției Naționale Anticorupție, în vremurile de aur ale ”structurilor de elită”!

Și, totuși, cine este Răzvan Horațiu Radu!

Iar ”execuția sumară” a lui Răzvan Horațiu Radu este cu atât mai surprinzătoare cu cât, la rândul său, candidatul puternic susținut de către ministrul userist Stelian Ion chiar nu este un ”neica – nimeni” în justiția de la noi. Cu toate că numele ”procurorului fără chip” promovat de către fostul avocat al lu Mazăre la vârful Justiției a făcut ceva vâlvă în mediul public doar atunci când fostul premier Viorica Dăncilă l-a înlocuit din funcția de agent guvernamental la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Totuși, acesta este bine cunoscut inițiaților sistemului drept unul dintre principalii ”procurori fără chip” aflați mai mereu în pole position pentru ocuparea unor înalte funcții de conducere, deși experiența lor ”de teren” este zero barat! Mai mult decât atât, Răzvan Horațiu Radu a fost la un singur pas de a fi chiar procurorul general al României, principala sa calitate fiind relația excelentă pe care o are la nivelul multor organisme europene. Pentru că așa cum fostul său rival Viorel Badea era cunoscut drept ”omul americanilor”, Radu este perceput și el drept ”omul europenilor”.

Pentru că, la scurt timp după intrarea în pâine ca și procuror, acesta a devenit, încă din anul 2006, șef al Serviciului de Integrare Europeană și Programe PHARE din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. După care a fost propulsat direct în înaltele sfere europene, ca agent al României la CEDO și la CJUE. Astfel că scurtul său stagiu de doar câteva luni ca adjunct al lui Bogdan Licu parcă a fost anume ca să i se înlesnească ocuparea unei viitoare funcții importante și în România. Acolo unde însă nu a apucat să finalizeze niciun dosar. Iar după eșuarea ”puciului” userist de încredințare a ”butoanelor operative” ale Ministerului Justiției procurorului militar Bogdan Pârlog, preluarea acestui rol de ministru ”de facto” al Justiției de către Răzvan Horațiu Radu le-a părut multora mult mai ușor de digerat. Fie și prin prisma influentului său cerc relațional creat de-a lungul atâtor ani în care a activat în structurile UE… Ceea ce face și mai surprinzătoare umilința înghițită prin desemnarea lui Gâlea drept judecător la Tribunalul Uniunii Europene!

Cine este Ion Gâlea!

Însă pentru a înțelege și mai bine cum a fost posibilă această ”execuție”, reluăm capitolul referitor la ”marele câștigător” al concursului din raportul contrainformativ pe care l-am publicat nu cu multă vreme în urmă : ” Ion Gâlea – director general în cadrul MAE, fost ambasador în Bulgaria, vechi prieten personal. Fiul lui Ion Gâlea, primul prefect FSN al Iașiului după Revoluție. Deloc întâmplător, Ion Gâlea, Bogdan Aurescu și Nineta Bărbulescu (nominalizată ambasador în Malaezia, direct din postura de ambasador în Australia, funcție în care a stat timp de opt ani) au fost toți trei asistenți ai profesorului universitar Adrian Năstase , în cadrul Facultății de Drept a Universității București. Toți trei se regăsesc în MAE, aduși și promovați pe rând de Adrian Năstase, fără examene de admitere, prin diverse subterfugii”. SURSA: National.ro /Cătălin Tache


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…