Poate vă întrebați, dragi cititori, ce discută, în germană, Klaus Werner Iohannis, atunci când se întâlnește cu Rainer Seele, președintele OMV Aktiengesellschaft? Nu vom ști niciodată, aceste informații nu sunt de nasul nostru, scrie profesorul Petrișor Peiu pe SpotMedia.ro ,

„Sume recuperabile de la statul român

Preţul încasat de statul român pe pachetul majoritar de acţiuni al companiei a fost de 670 de milioane de euro. Cu alte cuvinte, România a vândut, în 2004, jumătate dintr-o companie care valora 2,2 miliarde de euro nu cu 1,1 miliarde de euro, cum era normal, ci cu doar 60% din suma respectivă. Parlamentul României a aprobat, cu entuziasm, contractul de privatizare. Un contract de privatizare ținut secret față de cei 22 de milioane de cetățeni care plăteau salariile guvernanților și parlamentarilor. Un contract de privatizare care le dădea austriecilor și dreptul de a exploata, contra unei redevențe simbolice, jumătate din rezervele de gaz și întreaga rezervă de țiței ale țării. Austriecii au căpătat, ca o consecință a privatizării, inclusiv dreptul de a exploata cel mai mare zăcământ de gaze din Marea Neagră, cel numit Neptun Deep, creditat cu o cantitate de cel puțin 40-50 de miliarde de metri cubi și maxim 80-100 de miliarde de metri cubi.

Practic, statul român a vândut o companie care avea, în anul 2004, o cifră de afaceri de 2,14 miliarde de euro (sursa: AICI ), adică 3,5% din PIB-ul țării, căci România avea, în același an, un PIB de 60,8 miliarde de euro (sursa: AICI ). Capitalizarea bursieră a Petrom era, în 2004, de 2,2 miliarde de euro.

În 2020, România a avut un PIB de aproape 215 miliarde de euro, de trei ori și jumătate mai mult decât în 2004, iar cifra de afaceri a Petrom a fost de aproape 4 miliarde de euro (sursa: AICI ). Capitalizarea bursieră a fost, în 2020, de puțin peste 4 miliarde de euro.

Performanța economică a companiei după privatizare este mizerabilă, având monopol natural pe o resursă naturală importantă: o creștere a cifrei de afaceri de doar două treimi din creșterea medie a economiei naționale. Austriecii de la OMV au închis definitiv una dintre cele două rafinării primite cadou în 2004 (Arpechim Pitești), au demolat Doljchim și au aruncat la gunoi petrochimia de la Arpechim. Timp în care prețul barilului de petrol a plecat, în 2004, de la 41 de dolari (cotația West Texas Intermediate –WTI), a avut un maxim de 150 de dolari în 2008, a avut și un minim de 20 de dolari anul trecut și se întoarce lent, anul acesta, la peste 60 de dolari, prag sub care nu prea a scăzut în ultimii 17 ani. Adică prețurile i-au ajutat enorm pe austrieci să se îmbogățească la Petrom.

Însă, contractul de privatizare stipula şi faptul că statul român este obligat ca, pentru o perioadă de 15 ani, să despăgubească în totalitate compania pentru orice pretenţii în legătură cu poluarea anterioară a mediului, iar pentru o perioadă de 30 de ani să plătească toate costurile de mediu legate de închiderea sondelor.

Ca orice urs care se trezește într-un sat fără câini, austriecii de la OMV au profitat din plin de aceste prevederi și au încărcat statul român cu datorii de aproape 450 de milioane de euro numai din închiderea sondelor și din așa-zisele „costuri ale poluării istorice”.

Revin cu întrebarea: Nu-i așa că nu prea știați, dragi cititori, că fiecare dintre noi, românii, datorăm vreo 25 de euro companiei austriece OMV, pentru „vina” de a le fi dat, aproape pe gratis, cea mai mare companie a țării, toate rezervele de țiței ale țării și jumătate din gazul acestei națiuni?

Dacă vă încearcă curiozitatea referitor la ce știe despre asta statul român, atunci aflați că acesta știe bine merci întreaga poveste, ba chiar este pe cale de a plăti, în numele nostru, sumele repective. Iar acest lucru nu îl aflăm dintr-unul din discursurile sforăitoare ale veșnic-odihnitului schior Klaus Werner Iohannis sau dintr-unul din discursurile ininteligibile ale agitatului Florin Vasile Cîțu, ci tot de la austrieci:

„În data de 7 martie 2017, OMV AG, ca parte din contractul de privatizare, a inițiat o procedură de arbitraj împotriva Ministerului Mediului din România, în conformitate cu regulile Camerei Internaționale de Comerț (“ICC”), cu privire la anumite notificări de pretenţii neplătite de către Ministerul Mediului pentru costuri suportate de OMV Petrom cu privire la lucrări de dezafectare de sonde și de refacere a mediului, în sumă de 287,66 milioane RON. În data de 9 Iulie 2020, Tribunalul Arbitral a emis Decizia Finală privind arbitrajul și a solicitat Ministerului Mediului să ramburseze către OMV Petrom SA suma de 287,62 milioane RON și dobânzile aferente (a se vedea nota 24). La 31 decembrie 2020, procedura de recunoaștere și executare a deciziei în România este în derulare.

În data de 2 octombrie 2020, OMV AG, ca parte din contractul de privatizare, a inițiat o procedură de arbitraj împotriva Ministerului Mediului din România, în conformitate cu regulile ICC cu privire la anumite notificări de pretenții neplătite de Ministerul Mediului în legătură cu lucrări de dezafectare de sonde și de refacere a mediului în sumă de 155,73 milioane lei. La 31 decembrie 2020 procedura de arbitraj este în derulare.”

Ei, poate așa arată „România lucrului bine făcut pentru austrieci”, sloganul real de al „pro-europeanului” Klaus Werner Iohannis. Dar oare, întâiul schior al țării o fi avut curiozitatea să afle cum s-a apărat statul român la instanța de arbitraj a Camerei Internaționale de Comerț ? Oare ce avocați or fi reprezentat România acolo? Oare cu ce mandat or fi plecat ei de la București?

Eu, totuși, îl întreb pe Klaus Werner Iohannis, cel plătit cu 30.000 lei pe lună: De ce acest popor, permanent uimit de gențile de fițe ale Ralucăi Turcan, nu are dreptul să știe cum s-au cheltuit banii publici pentru „apărarea” intereselor României? De ce guvernul lui tace chitic și nu își informează plătitorii de taxe din care se cumpără limuzinele de sute de mii de euro ale nenumăraților miniștri ai mediului?

Poate vă întrebați, dragi cititori, ce discută, în germană, Klaus Werner Iohannis, atunci când se întâlnește cu Rainer Seele, președintele OMV Aktiengesellschaft? Nu vom ști niciodată, aceste informații nu sunt de nasul nostru.

Aflăm, însă, tot de angajații lui Seele un lucru uimitor: în ultimii trei ani, OMV a primit cadou de la noi, iobagii valahi, o sumă de 367 de milioane de lei, sub formă de „subvenție pentru investiția în centrala electrică Brazi”:

„Alte active financiare

În data de 14 septembrie 2016, OMV Petrom a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Energiei din România pentru o subvenţie guvernamentală de primit pentru investiţia în centrala electrică Brazi, suplimentată ulterior prin două acte adiționale în 2017 și 2018, înregistrată în cadrul altor active financiare în contrapartidă cu reducerea costurilor mijloacelor fixe.

La 31 decembrie 2020, valoarea prezentă a activului financiar reprezentând subvenţia guvernamentală de primit pentru investiţia în centrala electrică Brazi este în sumă de 39,15 milioane RON (2019: 172,47 milioane RON). În cursul anului 2020 a fost încasată o sumă de 140,19 milioane RON din a treia tranșă, în timp ce în 2019 au fost încasate primele două tranșe în sumă de 226,59 milioane RON” (sursa: AICI ) .

Hai să mai citim o dată: În anul 2016, guvernul Cioloș, numit, bob cu bob, de același Klaus Werner Iohannis, semnează un contract pentru a plăti OMV o subvenție pentru investiția în centrala electrică de la Brazi. Subvenția a fost suplimentată apoi de guvernele Dragnea-Tudose și Dragnea-Dăncilă. Numai că, oameni buni, guvernanții au uitat un mic amănunt: centrala de la Brazi a fost gata în 2012!!! (sursa: AICI ).

Poate DNA să ne lămurească vreodată cum se poate conveni în 2016 o subvenție pentru o investiție finalizată cu patru ani înainte? Eu pariez că nici nu va încerca. A, am uitat să vă spun un mic amănunt: centrala de la Brazi arde gazele extrase de OMV și care, conform legii, ar trebui pompate în sistem și pe care OMV ar trebui să le cumpere la prețul pieței de la un furnizor de gaze. Dar asta s-ar întâmpla doar într-o țară care ar avea Consiliul Concurenței și în care acest consiliu ar fi independent....

Poate vă întrebați, dragi cititori, ce discută, în germană, Klaus Werner Iohannis, atunci când se întâlnește cu Rainer Seele, președintele OMV Aktiengesellschaft? Nu vom ști niciodată, aceste informații nu sunt de nasul nostru.

Aflăm, însă, tot de la angajații lui Seele un alt lucru uimitor: „OMV Petrom va deveni operatorul blocului Neptun Deep dacă Romgaz va finaliza procesul de achiziție a cotei ExxonMobil în acest proiect”. Adică de ce va fi OMV operatorul, deși OMV și Romgaz vor deține fiecare câte 50% din exploatare? De ce nu va fi Romgaz operatorul? Cine a hotărât asta în numele României? Iată și răspunsul: „Aristotel Jude, director general Romgaz: “Suntem pregătiți să fim parteneri egali la realizarea acestui proiect strategic. În cazul în care oferta noastră va fi acceptată, OMV Petrom va deveni operatorul proiectului.” (sursa: AICI ) . Un anume Jude Aristotel, numit de guvern la cârma Romgaz a decis că OMV merită să devină operatorul blocului de gaze exploatată de doi „parteneri egali”...

Poate vă întrebați de unde a răsărit acest Jude? Păi de unde altundeva decât din guvernul Cioloș, unde a fost secretar de stat în Ministerul Energiei (Decembrie 2015 – Ianuarie 2017), responsabil de coordonarea ministerului în domeniul țițeiului și gazelor naturale (sursa: AICI ) . Exact atunci când guvernul decidea să subvenționeze OMV pentru o centrală finalizată cu patru ani înainte!

Ajungând și la capitolul resurse umane, să observăm că în Comitetul de Supraveghere al OMV Petrom apare un anume Niculae Havrileț. Havrileț mai este și secretar de stat la ministerul care are ca principal obiect de activitate modificarea legii off-shore în sensul dorit de ... OMV.

„Legea offshore va fi modificată până la finalul acestei sesiuni parlamentare, adică în vară, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, rugându-i pe investitorii care aşteaptă această lege pentru a debloca investiţiile să mai aibă "puţintică" răbdare.” (sursa: AICI ).

Poate nu vă vine să credeți, dar reprezentantul statului român încasează lunar un salariu gras de la OMV Petrom, companie cu care statul român se face că se luptă prin instanțe de arbitraj. Lângă Havrileț îl regăsim în Consiliul de supraveghere al OMV Petrom și pe alt reprezentant al statului, Răzvan Nicolescu, fost (în perioada 2009-2014) director de reglementare şi afaceri publice în... OMV Petrom și apoi ministrul Energiei în perioada 2014-2015.

Ce să zic, poate oamenii nu au auzit lozinca : „ Mai răsfirați, tovarăși!”...

Concluzia tristă a ultimilor 17 ani, de la privatizarea Petrom până astăzi: România și-a „predat” unuia dintre cei doi concurenți regionali cea mai mare companie, la jumătate de preț, a acceptat să plătească aceleiași companii trei sferturi din suma primită inițial sub forma unor costuri pe care nimeni nu le poate controla, ba a mai acceptat și închiderea petrochimiei și a uneia dintre cele două rafinării. În plus și-a cedat și controlul resurselor subterane, neprimind niciun ban în schimb. Toate guvernele și toți politicienii noștri sunt aliniați de către șefii unei companii mititele dintr-o țară mijlocie a Europei centrale, într-un gest de umilință extremă.

Dacă politicienii noștri ar ridica ochii din pământ și s-ar uita în jur poate ar învăța o lecție: în iunie 2007, OMV a încercat un act de preluare ostilă a companiei maghiare MOL, refuzată de către maghiari. Pe 24 iunie 2008, OMV a primit un document intitulat 'Statement of Objections' de la Comisia europeană (sursa: AICI ) , iar, în martie 2009, OMV a vândut deținerea sa de 21% la MOL către Surgutneftegas. MOL a catalogat această mișcare ca o manifestare a intereselor rusești și a răscumpărat această participație (sursa: AICI ) .

Dacă vreodată, cineva va dori să știe pe cine să întrebe cum s-a ajuns la situația de astăzi, iată lista persoanelor care ar fi trebuit să vegheze la bunăstarea românilor:

• Constantin Nedelcu, vicepreședinte al Oficiului pentru privatizări în industrie în anul 2004
• Dan Ioan Popescu, ministrul industriei și resurselor în 2004
• Victor Grigorescu, ministrul energiei în guvernul Cioloș
• Anca Paliu Dragu, ministrul finanțelor în guvernul Cioloș
• Daniel Constantin și Grațiela Gavrilescu, miniștrii mediului în guvernele Grindeanu, Tudose și Dăncilă
• Toma Petcu, ministrul energiei în guvernele de mai sus
• Eugen Orlando Teodorovici, ministrul finanțelor în aceleași guverne Dragnea.

Distribuie Distribuie Comentarii