Așa o fi?
Ne va trimite Marea Britanie acasă cetăţenii de etnie romă, fără acte, de pe teritoriul său?
Din ce în ce mai multe semnale vin să confirme cele ce mi-au fost spuse, strict confidenţial şi deci fără posibilitatea citării surselor, înalţi oficiali guvernamentali care lucrau în dosarele BREXIT: îmi vorbeau despre perspectiva ca, după trecerea perioadei „de graţie“ prevăzute în Acordul de retragere, Regatul Unit să înceapă să opereze deportări în masă, scrie jurnalistul Cristian Unteanu pe blogurile Adevărul.
Începând cu categoria de persoane care vor deveni cele mai expuse: cei a căror cerere de sejur nu a fost acceptată din diverse motive, lista generală începând întotdeauna cu grupurile de persoane pe care noi le cunoaştem foarte bine, concetăţenii noştri cu paşaport românesc plecaţi la cerşit, apoi constituindu-se în comunităţi de „ilegali“ parte importantă din toate grupurile infracţionale care acţionează în Marea Britanie.
Acum însă, sub o presiune socială reală, spune jurnalistul Joe Glenton pentru The Canary, se semnalează „haos şi panică“ la auzul ştirii că „guvernul ar putea începe deportarea cetăţenilor de etnie romă începând cu această vară“. Sigur că, de data asta, discuţia nu mai priveşte doar romii posesori de paşapoarte originari din România şi Bulgaria, dar este limpede că cele două ţări sunt nu numai în fruntea listelor cu infractori, dar şi au cel mai slab lobby de ţară, deci extrem de vulnerabile şi transformate de mult timp în ţintă privilegiată. Multe dintre ţările din partea noastră de Europă, foarte îngrijorate (ce credeţi, pe bună dreptate?) de posibilitatea să vadă cum le sunt returnaţi rapid membrii comunităţilor lor aflaţi în situaţie ilegală în UK sau a căror cerere de sejur a fost sau va fi refuzată, au început să organizeze misiuni de informare.
Un exemplu: luna trecută, Renata Plachetkova, membră a comunităţii rome, a fost trimisă în UK într-o misiune oficială de către ministerul ceh pentru probleme sociale şi de muncă pentru a afla în mod precis ce se va întâmpla cu compatrioţii săi care nu vor primi statutul de rezident până pe 30 iunie 2021 (data limită la care expiră EU Settlement Scheme ale cărei prevederi le găsiţi aici ).
„Comunitatea cehă care trăieşte acum pe teritoriul UK este de 120.000 de persoane din care 70.000 fac parte din comunitatea romă...Da, vor fi efectiv deportaţi dacă sunt prezenţi în mod ilegal pe teritoriul britanic“ a declarat Renata Plachetkova. Ceea ce confirmă Daniel Balaz pentru The Canary, care prezintă în aceşti termeni situaţia comunităţii rome: „Mulţiţi dintre ei au plecat din cauza faptului că nu aveau posibilităţi oferite în ţările lor: Cehia, Slovacia, Polonia, România. Se simt din nou discriminaţi, în ţările respective există foarte mult rasism...rasism instituţional...Au venit aici (în UK.n.n.) din cauza oportunităţilor mai bune şi a unei vieţi mai bune...Mulţi dintre ei nu au documente, nu au banii necesari pentru a depune aplicaţiile de viză. Mulţi nu fac asta. De oriunde ar fi, trebuie să meargă la Londra pentru că acolo sunt ambasadele. Trebuie să plătească drumul, costul documentelor. Mulţi dintre ei nu sunt capabili să se gândească la treburile astea... Numărul romilor care se află în UK nu este cunoscut. În 2013, a fost publicată o estimare care aproxima un număr de 200.000 de romi, ceea ce, în momentul respectiv, era mai mult decât raportau statisticile oficiale“.
Anul trecut, în septembrie - aşa cum se consemnează în ediţia de acum câteva zile a Buletinului SchengenVisa-nfo, un grup de parlamentari britanici a scris premierului Boris Johnson, exprimându-şi în îngrijorarea că zeci de mii de cetăţeni europeni ar putea fi deportaţi: „milioane de migranţi europeni care acum trăiesc în UK şi care lucrează în spitale şi supermarketuri au dreptul de a fi aici pe baza principiului libertăţii de mişcare pe care guvernul doreşte să-l desfiinţeze". Puteţi lectura aici un raport asumat de reprezentanţi din toate grupurile din Parlamentul britanic intitulat Falling through the gaps: the EU Settlement Scheme and the case of Roma communities in the UK şi care vă permite să estimaţi corect datele problemei, aşa cum au fost ele analizate la nivelul lunii ianuarie a acestui an.
Problema reală este că, la ora actuală, nimeni nu poate prognoza câţi dintre aplicanţii de viză de rezidenţă (4,9 milioane de persoane până la finele anului trecut) vor primi acest drept şi dacă, da sau nu, va exista o perioadă de graţie acordată celor care rămân fără drept de şedere sau dacă, aşa cum spun unele surse de la Bruxelles, deportările vor începe imediat.
Nu există o poziţie fermă în domeniu, fie şi numai pentru că problema asta se suprapune peste tragedia uriaşă provocată de urmările economice ale BREXIT, plecările de companii europene şi multinaţionale, dar şi necunoscutele unei pieţe a muncii care se va reorganiza în funcţie de noi considerente, în orice caz nu pe bază de ideologii politice din secolul trecut.
Ce avem, totuşi, este o declaraţie făcută la începutul anului trecut, în ianuarie, de Guy Verhofstadt, negociatorul pentru Brexit din partea UE, care dădea asigurări că UK nu va proceda la deportarea automată a cetăţenilor europeni care nu au reuşit să îndeplinească termenii impuşi pentru obţinerea de viză de rezidenţă. După iunie 2021, UE va acorda o perioadă de graţie celor respinşi de EU Settlement Scheme: "Ce se va întâmpla în cazul acelor oameni, chiar după ce va trece perioada de graţie? Ei bine, nu va exista o deportare automată...După acea perioadă, vor avea posibilitatea să depună cereri, după ce vor explica de ce nu a fost posibil să o facă până atunci".
Până atunci, revin amintiri neplăcute sau chiar tragice despre modul în care UK şi-a tratat grupuri de imigranţi pe care-i primise la un moment dat (1948-1973) cu braţele deschise pentru că veneau să umple golurile de pe piaţa de muncă, în primul rând în sistemul naţional public de sănătate. Scandalul respectiv a purtat numele de WINDRUSH. Găsiţi aici toate detaliile chiar sordide ale modului în care s-a comportat administraţia britanică cu membrii acestui "desant" venit din Caraibe şi mai ales cu copii acestora, născuţi în UK şi apoi deportaţi ca indezirabili). Apare perspectiva ca, acum, lucrurile se repete sub forma a ceea ce este deja denumit fenomenul WINDRUSH-Plus.
Ar trebui oare ca responsabilii români să fie preocupaţi de această problemă?
Cred că da deoarece, în condiţiile economice actuale, pare extrem de clar că britanicii vor fi extrem de severi în aplicarea legislaţiei care le permite deportarea, eliminând din sistem nu numai potenţiali mulţi indezirabili, ci şi scăpând de perspectiva de a avea presiuni suplimentare pe sistemul de alocaţii de urgenţă. Deoarce populaţia romă este componenta cea mai activă social a diasporei româneşti, în orice caz cea mai prezentă în relatările mass-media occidentale, ar fi fost poate util ca ministrul nostru de resort să poată prezenta o situaţie a demersurilor făcute până în acest moment, odată cu un raport complementar despre pregătirile făcute de interne şi ministerul muncii şi problemelor sociale pentru primirea în bune condiţii a unor grupuri relativ importante care este posibil să vină acasă din UK, cu sau fără documente româneşti verificabile (poate doar declaraţii pe proprie răspundere), cu perspectiva deschisă a carantinării şi vaccinării lor deoarece provin dintr-o zonă de foarte mare risc. Caz în care, cu scuze de deranj, ar putea fi solicitat să participe chiar ministrul sănătăţii.
Avem ceva din toate astea, există vreo pregătire făcută pentru ca problemele fireşti generate de un asemenea transfer de populaţie să se transforme într-un vector de securitate? De ce oare nimeni nu vrea să vorbească despre aceste probleme înainte ca ele să genereze un alt scandal de proporţii uşor de imaginat?
