Așa o fi?
Ceea ce s-a întâmplat cu pensiile speciale ale parlamentarilor ar putea deveni emblematic pe foarte multe paliere pentru actuala guvernare, scrie jurnalista Ioana Ene Dogioiu pe SpotMedia.ro .
În primul rand, aș remarca faptul că proiectul de desființare votat miercuri este cel inițiat de PSD fix pe principiul „când doi se ceartă al treilea căștigă”.
Tema fiind extrem de zemoasă electoral, PNL și USR-PLUS au simțit nevoia să stoarcă din ea cât de mult posibil pe cont propriu, într-un concurs de proiecte individuale, pentru ca nu cumva să susțină unii proiectul celorlalți.
În aceste condiții, sigur că PSD a avut forța să impună în Comisia de statut propriul proiect. PNL și USR-PLUS au avut ocazia să-și amintească cine are cele mai multe voturi, atunci când strategia este individuală.
În plen, fiecare a simțit nevoia să-și impună propriile amendamente. Unul dintre ele, depus de USR-PLUS, ar putea să dinamiteze întreaga lege, dacă se va ajunge la CCR.
Sună foarte bine amendamentul ca legea de desființare să afecteze și pensiile în plată, dar este discutabil dacă un drept deja câștigat, deja în exercițiu, înscris într-o decizie de pensionare mai poate fi retras.
“Pensia specială, de serviciu, nu se poate abroga, elimina, pentru cei care sunt în plată. Altfel legea ar retroactivă. Dreptul la pensie s-a născut în momentul în care ai ieșit la pensie, ai primit decizia de pensionare și s-a stabilit că primești o anumită sumă. Dacă scazi pensia de la, să zicem, 8 mii de lei la 4 mii de lei înseamnă să modifici decizia de pensionare. Aici nu se poate interveni”, a explicat pentru SpotMedia.ro, conf. univ.dr. Claudiu Dinu.
USR-PLUS se bazează pe faptul că, terminologic, nu e vorba despre pensii, ci despre indemnizații de vârstă. Care este natura dreptului și dacă el este drept câștigat vom vedea când legea va fi atacata la CCR, cel mai probabil pe calea unei excepții invocată în instanță.
A urmat apoi un festival de autoelogiere: v-am promis, am reușit, poze, sigle, zâmbete, fericire. Ce ați reușit, de fapt?
Ați reușit să eliminați cea mai mică problemă în chestiunea pensiilor speciale, în jur de 1%. Mi se pare de-a dreptul indecent să faci atâta tămbălău politicianist pe o chestiune care este atât de mică și care nici măcar nu-ți aparține în totalitate.
Dacă ne uităm la compoziția votului, vedem că actuala coaliție nu trecea proiectul fără Opoziție, pentru că UDMR nu a votat.
Când se va ajunge la celelalte categorii de pensii spciale va fi cu mult mai greu, pentru că nu va mai fi vorba doar despre refuzul UDMR.
De exemplu, eu mă îndoiesc că PNL și PSD vor vota eliminarea pensiilor primarilor. De pensiile militarilor nu vrea nimeni să se atingă. De ale magistraților nu se poate constituțional. Și mai rămân niște firmituri pentru care vor fi probabil dispute, de exemplu în cazul aviatorilor.
Așa că, într-un fel, poate că e corectă sărbătoarea pentru că asta e treaba, asta a fost tăierea pensiilor, cu asta trebuie să ne mulțumim.
Și nu în ultimul rând, am văzut cam cum funcționează și coaliția. UDMR nu se răzgândește în privința a ceea ce a anunțat de la început că nu susține.
Așadar, nu văd cum ar putea să treacă „primari în două tururi”, reforma pe care pe care nici UDMR, nici PSD nu o doresc. Nu văd cum va trece desființarea SIIJ așa cum o propune ministrul Justiției, adică fără garanții și fără secții noi, mai ales că Stelian Ion nu a reușit să obțină un aviz pozitiv la limita în CSM.