Ce se întâmplă în Franța te pune pe gânduri: Cele mai ample exerciții militare pe scenariul clasic, de agresor, din ultimele decenii, aplicații la nivel de divizie, plus ideea că avem 10 ani să ne pregătim. În acest moment avem suficiente semnale publice venite de la alții care ne spun același lucru, că situația internațională se degradează, iar evoluțiile pentru România sunt negative, subliniază Iulian Fota.

”Franța se pregătește de război și o va face la modul foarte serios. Cu exerciții în teren, la nivel de divizie, ce nu au mai avut loc de decenii. Generalii francezi estimează și timpul avut la dispoziție pentru o astfel de pregătire, cam vreo zece ani. Acest 2030, pe care-l găsim și la nivelul NATO sau al recent încheiatei evaluări strategice britanice, pare să fie un an fatidic. Aviz amatorilor. Nu mai furați banii armatei române din contul de război. Se pare că o sa avem nevoie și de ei”, a avertizat într-un comentariu pe Facebook directorul general al Institutului Diplomatic Român (IDR), fostul consilier prezidențial Iulian Fota.

”Toate statele își fac calcule și evaluări. (…) Suedezii au dat publicității un material despre ce se întâmplă dacă, brusc, te trezești într-o situație de agresiune militară (…) La noi, nici clasa politică nu conștientizează schimbarea asta în rău și nici opinia publică nu e sensibilă la așa ceva. Asta e marea vulnerabilitate pe care noi o avem”, subliniază Iulian Fota în interviul acordat pentru cititorii Spotmedia.ro .

Dacă ne uităm prin mai multe documente oficiale publicate în ultimii ani, de la strategia lui Donald Trump (2017) până la ultimele elemente prezentate de Casa Albă sau de Marea Britanie, ideea de pericol la orizontul următorilor ani este mai mult decât bine conturată.

Mesajul establishmentului american era că ne vom confrunta cu o situație internațională ”extrem de periculoasă”, chiar așa era formula americană.

Conștientizarea creșterii gradului de pericol în relații internaționale determină statele să se pregătească. Și cum cea mai mare amenințare continuă să fie cea militară (fiindcă nicio altă evoluție în relațiile internaționale nu produce distrugeri, pagube atât de semnificative, precum o agresiune militară), evident că țările vor să fie pregătite în primul rând pentru așa ceva, definind ce înseamnă război și confruntare în următorii ani, ținând cont și de noile dimensiuni – nu numai cele clasice, convenționale, dar și cele noi: cibernetic, informațional ș.a.m.d.

Aceste elemente ar trebui să ne pună și pe noi pe gânduri.

Până la un punct, da. Armata are un proces de revizuire strategică a Apărării, nu știu ce s-a mai întâmplat cu el, dar la un moment dat am contribuit și eu. La nivelul Statului Major, nevoia de a face o revizuire a efortului de apărare militară, de a vedea cum stăm și ce ne trebuie pentru viitor, s-a materializat, dar, evident, importante sunt rezultatele, iar acestea nu știu dacă au fost date publicității sau nu.

Sunt și la noi puncte, zone, în care câțiva înțeleg că vremurile sunt mai proaste.

Însă nici clasa politică nu conștientizează schimbarea asta în rău și nici opinia publică nu e sensibilă la așa ceva. Asta e marea vulnerabilitate pe care noi o avem, în timp ce alte țări, de exemplu prin nordul Europei, pregătesc populația pentru ceva de genul ăsta.

De exemplu, suedezii au dat publicității un material despre ce se întâmplă dacă, brusc, te trezești într-o situație de agresiune militară.

Situația e ipotetică, dar de ce și-ar bate capul guvernul suedez cu o eventuală situație de agresiune militară, dacă nu ar exista niște elemente care ar arăta că riscul ar fi mai crescut decât în trecut?

Eu cred că în acest moment noi avem în țară suficiente semnale publice venite de la alții care ne spun același lucru: Situația internațională se degradează, evoluțiile pentru România sunt negative.

E o mare diferență față de acum 30 de ani, le spun asta și studenților mei. Când terminam eu facultatea, lumea intra într-un ciclu pozitiv, se schimba în bine. Azi, când ei termină facultatea, lumea se schimbă în rău. Pentru ei începe o perioadă de neliniște, de nesiguranță.

Agresiunea militară e cel mai prost scenariu care ar putea să apară, așa spune teoria, mai ales când ea se combină cu vulnerabilități semnificative.

Așa a fost cazul Ucrainei, unde statul a fost slab și s-a prăbușit la prima adiere de vânt, ceea ce a facilitat intervenția militară rusă. Dacă Ucraina era un stat pe picioarele lui și dispus să se apere oricând, chiar și cu cuțitul în dinți și cu arma în mână, nu știu dacă rușii se mai grăbeau să anexeze Crimeea.

Toate statele își fac calcule și evaluări. De cine se tem ele? Asta e o zonă în care n-o să intrăm prea ușor, pentru că lumea își păstrează speranța că poate nu e dracul atât de negru și, ca să dăm o șansă negocierilor diplomatice (poate reușim să evităm situații complicate în viitor), țările nu se prea grăbesc să își nominalizeze posibilele scenarii delicate.

Dar, totuși, din nevoia de clarificare minimală, americanii au făcut pasul și au pus degetul pe rană: China e marele competitor strategic, pericolul la orizont, iar Rusia este pericolul pe termen scurt.

Și britanicii cred că au pus degetul pe Rusia, nu știu dacă și francezii. Dar, până la urmă, depinde de fiecare țară să își lămurească lucrurile de acest fel.

Ce pot să spun în faza asta este că România nu este genul de țară norocoasă, cu o poziție foarte avantajoasă și care să fie lipsită de scenarii, de amenințări privind integritatea teritorială, cum sunt state precum Portugalia, Spania, Franța chiar, Elveția, nu mai vorbesc de SUA. Pe ele nu le mai amenință nimeni, noi nu suntem atât de norocoși, noi în continuare trebuie să ne facem griji pentru integritatea noastră teritorială.

Și singura modalitate pentru a pune în discuție integritatea teritorială (vezi Ucraina sau R.Moldova) este cea militară.

Protestele țin de o anumită degradare internă, a noastră, ca țară.

Ceea ce vedem în momentul ăsta e o combinație între mai mulți factori:

• Scăderea nivelului de încredere în competența și integritatea conducătorilor (e clar că există o doză mare de scepticism la nivelul oamenilor)
• O reflectare a contextului prost. România oricum era o țară cu tot felul de probleme sociale, cu polarizare, cu discrepanțe între bogați și săraci. Deja era un element de nesiguranță, destul de bine conturat și până acum. Pe fondul acesta de nesiguranță socială și ca o consecință a crizei economice, acum a venit și Covid-19. Sentimentul de nesiguranță e agravat.
• De acest sentiment profită tot felul de oportuniști, care n-au ceva clar în cap și nu vor să ofere ceva mai bun României, dar speră să aibă niște avantaje personale din acest pescuit în ape tulburi.

Evident că toată această combinație prost gestionată poate să se transforme într-o vulnerabilitate serioasă a României, care într-un viitor (peste 10 ani, să spunem) să poată fi speculată de cineva care ar fi avantajat.

Deocamdată, ce se întâmplă la noi eu nu o văd ca pe o amenințare, o văd ca pe o vulnerabilitate. Sunt chestiuni interne, legate de proastă gestionare, de scăderea nivelului de educație, de discreditare, marginalizare a experților. Aici trebuie să ne concentrăm.

Suntem tot în zona ”idiotului util” într-un fel, nu suntem în zona spionului pervers care vine să ne facă rău.

Distribuie Distribuie Comentarii