Așa o fi?/Dubioase și urât mirositoare sunt dedesubturile politicii românești

Așa o fi?/Dubioase și urât mirositoare sunt dedesubturile politicii românești

Visurile de mărire ale blondei Elena Udrea în timpul celui de al doilea mandat prezidențial al lui Traian Băsescu par niște simple copilării de fată mare a politicii față de ambițiile blondei Alina Gorghiu în cel de al doilea mandat prezidențial al lui Klaus Iohannis. Mai ales că, deși inițial a refuzat orice apropiere de ”devoratoarea de bărbați de stat” la vârful politicii liberale, până și acesta a ajuns acum să îi facă jocurile unei Alina Gorghiu care pare să nu uite și să nu ierte niciodată…

Gorghiu a obținut de la Iohannis ”capul” lui Orban
Așa cum pot depune oricând mărturie acum foștii promotori ai acesteia, începând cu ”Tase” Atanasiu, Marian Petrache, Bogdan Olteanu și, mai nou, chiar Lucian Isar. Cel cu care Alina Gorghiu a rupt orice legătură, separarea acestora fiind văzută la vârful sistemului drept o nouă mișcare strategică a femeii aflate acum în spatele împingerii lui Florin Cîțu la președinția PNL. Mișcare prin care senatoarea liberală de care și acum este atât de mândru generalul Florian Coldea încercând astfel să împuște doi iepuri dintr-o lovitură. În primul rând să își plătească polițele împotriva lui Ludovic Orban, cel care a avut ”tupeul obraznic” de a își anunța candidatura la șefia PNL atunci când Gorghiu era sigură ca va avea ”culoarul” garantat pentru o cursă de una singură. Dar mai ales de a își pregăti astfel terenul pentru îndeplinirea marelui său vis: cel de a fi prima femeie președinte a României!
Care o fi ”prețul corect” penrtu divorțul lui Isar…
Numai că până la ”next level”, cel în care va trebui să o confrunte direct pe Laura Codruța Kovesi, Alina Gorghiu va forța numirea sa ca premier! Fiind sigură că, dacă l-a convins pe Klaus Iohannis să îi ofere pe tavă ”capul” lui Orban, va reuși să îl capaciteze și pentru a o susține în acest ambițios proiect. Mai ales că, după cum bine știu inițiații sistemului, are în mânecă un ”as” care îi nutrește speranțele de mărire politică la cel mai înalt nivel. Asta dacă nu cumva între timp se trezește și Iohannis și se întreabă cum au sfârșit toți ceilalți demnitari și politicieni de pe ”lista lui Gorghiu”…. Și mai ales dacă, dintre toți aceștia, nu cumva tot doar Florian Coldea a reușit să păstreze controlul operativ…

Gata, Isar e istorie…!

Mugur Isărescu poate răsufla ușurat, întărindu-și astfel încă o dată statutul de ”nemuritor” la conducerea Băncii Naționale a României. Ce-i drept, de această dată meritul nu îi mai revine în totalitate Guvernatorului BNR, acesta primind sprijinul vital de unde se aștepta mai puțin. Pentru că, dacă Lucian Isar s-a dus ”pe fenta” fostei consoarte Alina Gorghiu, chiar crezând că ”prețul corect” pentru acordarea divorțului este primirea șefiei Băncii Naționale înseamnă că acesta chiar nu a înțeles nimic din ”istoricul” partenerei de viață. Cea a cărei ”stea” politică a fost aprinsă de fostul Teodor Atanasiu, pe atunci un personaj atât de influent la vârful Partidului Național Liberal, încât ”soțul doamnei Bijboacă” a ”bombardat” Casa de avocatură a tinerei speranțe liberale Alina Gorghiu cu contracte de reprezentare a AVAS! Pe când Gorghiu era consiliera lui Atanasiu la … AVAS.

Lista ”victimelor”, deschisă de Teodor Atanasiu și Marian Petrache

Ajunsă însă la DNA pe ușa din dos, după cum dezvăluiam la acel moment, Alina Gorghiu i-a convins pe procurorii anticorupție de varianta de lucru a generalului Coldea. Cel care a trimis un ”plic galben” cu ”prețioasa” informație că Gorghiu și-ar fi suspendat activitatea de avocat și așa nu ar mai fi fost plătită direct… Pista surselor de venit din dividende fiind astfel abandonată din start. Numai că Atanasiu a plătit scump binele făcut, dosarul beton cu care s-a procopsit la DNA ”măturându-l” de pe scena politică. Rețeta fiind aplicată cu același succes și în cazul altui fost influent baron liberal, Marian Petrache, acesta pariind de asemenea pe viitorul Alinei Gorghiu. Numai că după ce influența sa nu a mai fost de folos, acesta s-a trezit încolțit de procurorii DNA, așa că a avut de asemenea ”înțelepciunea” lui Atanasiu de a face singur pasul înapoi. ”Înțelepciune” pe care nu a avut-o însă și Bogdan Olteanu. Cel care chiar a pierdut totul, după ce viața sa a fost răvășită de ”Uraganul Alina” : familie, carieră, slujbă, libertate…

Coldea nu o vrea pe Kovesi la Cotroceni

Așa că poate că și Isar ar face bine să se gândească dacă nu cumva ar fi mai bine să se consoleze de divorțul ”secretizat” mulțumindu-se cu postul de consolare de la BERD… Dar el știe cel mai bine… La fel cum și Florin Cîțu a fost deja învățat pe de rost ca atunci când ”dinamica operativă” o va impune să se retragă atât din fruntea PNL, cât și a Guvernului, tot la BERD. Dar pe un posibil post de vicepreședinte…

Deja vu…

Răsplată pe măsura împrumuturilor de miliarde contractate în ultimele luni de la marea finanță mondială.

Și tu, Coldea…?

Justificată sau nu, părerea generalului Florian Coldea este că ”ejectarea” sa din sistem este în cea mai mare măsură opera Laurei Codruța Kovesi.

Bogdan Olteanu a pierdut tot…

Astfel că, probabil îngrijorat de informațiile venite de la Bruxelles privind ”împachetarea” fostei șefe a DNA pentru intrarea în cursa prezidențială, generalul Coldea conștientizează că, dacă Kovesi ajunge la Palatul Cotroceni, atunci chiar că îl așteaptă zile grele… Astfel că deja caută soluții pragmatice pentru a pune barem bețe în roatele acestui proiect, mai ales că nici măcar ”cartea” USR nu mai pare atât de sigură. Iar Alina Gorghiu ar putea fi o soluție… Mai ales dacă Iohannis va fi capacitat la maxim pentru sprijinirea acestei variante de lucru, Coldea știind foarte bine cum… SURSA: National.ro /Cătălin Tache


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!