Așa o fi?/Clubul Pensionarilor din Fetești a devenit locul de vaccinare al tinerilor din București!

Așa o fi?/Clubul Pensionarilor din Fetești a devenit locul de vaccinare al tinerilor din București!

Sute de tineri din București au intrat, duminică seara, într-o cursă contra cronometru pentru un loc la vaccin la Clubul pensionarilor din Fetești, un oraș din județul Ialomița cunoscut pentru stația de taxare de pe Autostrada Soarelui.

Alerta a fost dată de platforma Vaccin.live care afișează în timp real locurile libere la vaccinare și tipul de vaccin din fiecare centru. De asemenea, utilizatorii înregistrați au opțiunea de a primi alerte în momentul în care apar locuri în platforma guvernamentală Vaccinare-covid.gov.ro dezvoltată de STS. Platforma vaccin.live este dezvoltată de un grup de programatori din Sibiu și furnizează în timp real date despre locurile disponibile pentru vaccinare, fără să fie nevoie să accesezi platforma națională de vaccinare.

Deși autoritățile au anunțat că etapa a treia de vaccinare, adică pentru populația generală, începe luni, 15 martie, în realitate au început să fie încărcate în platformă locuri în centre din mai multe județe duminică, 14 martie, în jurul orei 18.00. Nu este clar pe baza cărui criteriu sunt alocate aceste locuri. De exemplu, la Fetești, localitate cu circa 30.000 de locuitori, sunt deschise două centre de vaccinare, iar la unul dintre ele au fost încărcate duminică peste 2.400 de locuri pentru luna aprilie.

Tineri bucureșteni care doreau să se vaccineze cât mai repede posibil au primit duminică alerta că sunt locuri pentru vaccinul Moderna la Clubul Pensionarilor din Fetești. Și astfel a început cursa.

Cum în București nu mai există demult locuri disponibile, cei care au primit vestea și-au anunțat imediat familia, prietenii, cunoscuții și au intrat pe platforma de programare vaccinare-covid.gov.ro pentru a ocupa un loc. Drumul din București până la Fetești (circa 150 km) a reprezentat pentru mulți un impediment minor față de avantajul vaccinării.

Minut după minut, cele peste 2.400 de locuri de la Clubul pensionarilor din Fetești erau ocupate. Nu mult a durat până s-a blocat și platforma de programare.

Rețelele sociale și-au dovedit utilitatea. Grupuri de Whatsapp zbârnâiau duminică seara și nu au lipsit ironiile despre întâlnirile inclusiv în ziua de Paști la Clubul pensionarilor din Fetești.

Această situație în care oamenii bat țara pentru a se vaccina nu este nouă. Încă de la debutul etapei a doua de vaccinare, multe persoane cu boli cronice au căutat să se programeze oriunde au găsit loc. Iar mulți dintre tinerii care duminică seară bifau victorioși în platformă un loc liber la Clubul pensionarilor din Fetești în urmă cu două luni vânau locuri pentru părinții lor, chiar și la o sută de kilometri distanță de domiciliul acestora.

Pe lângă Clubul Pensionarilor din Fetești, locuitorii din București și din alte orașe mari fără vaccin disponibil au migrat și spre centre de vaccinare din localități din Vrancea, Bacău, Olt sau Suceava.

Expertul în sănătate publică Vlad Mixich a atras atenția într-o postare pe Facebook asupra acestei migrări între localități pentru vaccin: ”E ceva ce nu înțeleg aici, poate altcineva înțelege? De ce ai ține mii și mii de doze de vaccin anti COVID-19 pe stocuri în comuna Talpa (de exemplu), când cererea masiv nesatisfăcută este altundeva, în marele oraș aflat la 100-150 km distanță, unde sunt 0 (zero!) stocuri? O explicație posibilă, să zicem, este ca să asiguri o vaccinare echitabilă și în rural, nu doar în urban. Dar atunci de ce permiți orășenilor să vină și să se vaccineze în comuna Talpa? Singurul rezultat obținut prin această abordare este o ineficiență uluitoare: nu doar că obligi mii de oameni să facă drumuri lungi total inutil, dar și transporți acele mii de doze total inutil în diferite comune”.

Despre Clubul Pensionarilor din Fetești. Clubul în care a fost amenajat un centru de vaccinare a fost înființat în octombrie 2009 de Primăria Fetești pentru ca seniorii din oraș să aibă un spațiu în care să se recreeze. Centrul a fost inaugurat de ”Ziua persoanelor vârstnice”. Din cauza pandemiei însă, centrul a fost închis, iar odată cu campania de vaccinare s-a transformat în locul în care se realizează imunizări cu vaccinul anti-Covid 19.

Despre site-ul vaccin.live. ”Am dezvoltat această platformă cu singurul scop de a contribui la eforturile comune privind combaterea și prevenirea pandemiei actuale cu virusul SARS-COV-2. Necesitatea am constatat-o atunci când multe persoane s-au plâns de faptul că trebuie să acceseze în permanență sistemul https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ pentru a verifica dacă au apărut locuri noi în centrele de vaccinare”, au explicat pentru Ora de Sibiu reprezentanții echipei.

Așadar, persoana interesată poate vizualiza prin simpla accesare a portalului vaccin.live dacă sunt locuri disponibile. În cazul în care locurile sunt epuizate, poate crea o alertă pentru a fi notificat prin e-mail sau SMS în momentul în care apar noi locuri disponibile. Acest serviciu este oferit gratuit, iar fondatorii spun că nu intenționează să taxeze utilizatorii pentru serviciul de notificare, suportând ei costurile din donații. SURSA: G4Media.ro


populare
astăzi

1 Istoria secretă a gladiatorilor daci. A fost unul dintre puținele popoare antice pentru care s-a construit o școală specială

2 Citiți, oameni buni, asta a fost și este România „lor”!

3 Avem documentul / Toate măsurile, de la alocații, la pensii și salariile bugetarilor

4 Foarte interesant scenariul ipotetic al lui Mark Galeotti despre impactul tragediei avionului azer asupra puterii lui Putin

5 VIDEO Cu România asta ce facem oameni buni, o anulăm și pe ea, ca să iasă cum trebuie?