„Așa ceva nu a mai fost descris în nicio publicație medicală”/Enigmă în Argentina: 57 de marinari contaminaţi după 35 de zile petrecute pe mare

„Așa ceva nu a mai fost descris în nicio publicație medicală”/Enigmă în Argentina: 57 de marinari contaminaţi după 35 de zile petrecute pe mare

Argentina încearcă să rezolve ceea ce pare a fi o enigmă: 57 de marinari au fost contaminaţi cu noul coronavirus după ce au petrecut 35 de zile pe mare, iar întregul echipaj a fost testat negativ înainte de a pleca, notează AFP.

Vasul de pescuit Etchizen Maru a revenit în port după ce unii dintre pasagerii săi au prezentat simptome tipice de COVID-19, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii al provinciei argentiniene Tierra del Fuego (sud), indicând că 57 de marinari, din totalul de 61 de membri ai echipajului, au fost diagnosticaţi pozitiv la coronavirus după ce au fost supuşi unui nou test.

Or, membrii echipajului au efectuat o carantină obligatorie de 14 zile într-un hotel din Ushuaia (sud) şi înainte de aceasta fuseseră supuşi unor prelevări ale căror rezultate s-au arătat negative, potrivit unui comunicat al ministerului.

Doi dintre aceştia au fost testaţi negativ, iar alţi doi aşteaptă rezultatul testului, a precizat Comitetul pentru operaţiuni de urgenţă al provinciei.

Doi marinari au fost internaţi în spital, în timp ce restul au putut rămâne la bord.

 
"Este dificil să stabilim modul în care acest echipaj a fost contaminat, ştiind că, timp de 35 de zile, nu au avut niciun contact cu uscatul şi că alimentarea s-a făcut la ieşirea din portul Ushuaia", a explicat Alejandra Alfaro, director al serviciilor de sănătate din Tierra del Fuego.


O echipă studiază "cronologia simptomelor în rândul echipajului pentru a stabili cronologia contaminărilor", a adăugat ea.

După cum a afirmat şeful serviciului de boli infecţioase de la Spitalul regional Ushuaia, Leandro Ballatore, este vorba despre un "caz care scapă oricăror descrieri din publicaţiile de specialitate, pentru că o perioadă de incubaţie atât de lungă nu a fost descrisă nicăieri".

"Încă nu putem explica cum au apărut simptomele. Este ceva frapant, dar am stabilit cinci ipoteze pe care trebuie să le terminăm de evaluat înainte de a stabili ce s-a întâmplat", a insistat expertul în boli infecţioase şi membru în Comitetul operaţional de urgenţă al provinciei.

Echipajul a fost plasat în izolare la bordul vasului, ancorat în portul Ushuaia.

Argentina a depăşit duminică pragul de 100.000 de cazuri, iar numărul morţilor se ridică la 1.859. Majoritatea covârşitoare a contaminărilor a avut loc în regiunea Buenos Aires.AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!