Așa cânta Iulian Nunucă în copilărie. La 14 ani a primit aprecieri de la Antonia și Gabriel Cotabiță VIDEO

Așa cânta Iulian Nunucă în copilărie. La 14 ani a primit aprecieri de la Antonia și Gabriel Cotabiță VIDEO

Iulian Nunucă, câștigătorul concursului Vocea României 2022, deborda de energie de mic, iar zâmbetul cuceritor și vocea perfectă au făcut să fie remarcat de personalități ale muzicii românești de la o vârstă fragedă.

Iulian Nunucă i-a cucerit pe români de când era copil FOTO captură video Kanal D

Iulian Nunucă i-a cucerit pe români de când era copil FOTO captură video Kanal D

Iulian Nunucă, câștigătorul ediției 2022 a concursului Vocea României, provine dintr-o familie de lăutari din Pașcani, județul Iași. El a fost aplaudat la scenă deschisă încă de când avea 14 ani, iar artiști consacrați pe scena românească îl lăudau pentru calitățile sale.

Așa s-a întâmplat și în semifinala KIDSing din 2014, de la Kanal D, când Iulian a interpretat magistral piesa Aicha. Iulian a făcut figură frumoasă abordând și o piesă a lui Mihai Trăiastariu, „Cât de frumoasă ești“.

„Ai un zâmbet cuceritor, Iulian. Este un zâmbet cuceritor, care nu ascunde imperfecțiuni din punct de vedere al cântatului”, i-a transmis Gabriel Cotabiță, membru în juriul concursului.

„Ai niște <<floricele>> impresionante pentru vârsta ta. Sunt oameni de vârsta noastră care nu pot face ceea ce faci tu. O faci foarte frumos și natural”, a mărturisit impresionată și Antonia.

Concurentul lui Tudor Chirilă și-a demonstrat calitățile vocale de excepție la Vocea României, trecând prin stiluri diverse, de la operă la muzică lăutărească, și a fost desemnat de telespectatori câștigătorul trofeului „Vocea României“ și al premiului de 100.000 de euro.

Duetul lui Iulian cu soprana Irina Baianț, pe melodia „Hallelujah“, a lui Leonard Cohen, i-a adus concurentului aplauze la scenă deschisă.

În semifinală, Iulian Nunucă a cântat alături de Tudor Chirilă piesa „18 ani“, însă tânărul a spus că, deși are fix 18 ani, nu se poate identifica cu versurile optimiste „Sunt nebun, iubesc și nu am bani“, întrucât viața sa până la această vârstă nu a fost deloc ușoară.

Încă de la audițiile pe nevăzute, Iulian Nunucă 18 ani i-a cucerit pe antrenori , când a făcut show „ascuns“ în spatele unei cortine.

Versatilitatea vocală a concurentului i-a făcut pe antrenori să creadă că pe scenă sunt două sau trei persoane, însă surpriza a venit la final, când au descoperit că este vorba de același artist.

Eu am crezut că sunt doi sau trei oameni pe scenă. Sunt uimit și surprins extrem de plăcut de versatilitatea vocii tale“, a spus Tudor Chirilă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!