Artistul plastic Vladimir Şetran a murit la 87 de ani
Artistul şi profesorul Vladimir Şetran a murit la vârsta de 87 de ani.
"S-a stins artistul şi profesorul Vladimir Şetran. Dumnezeu să-l odihnească! (1935- 2022)", anunţă Uniunea Artiştilor Plastici din România, într-o postare pe Facebook .
Managerul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Virgil Ştefan Niţulescu, deplânge, de asemenea, moartea artistului.
"S-a stins, în tăcere, un om care mi-a fost foarte drag: artistul Vladimir Doru Şetran. Un mare artist, capabil să iubească viaţa, oamenii, arta, cu pasiune, cu dăruire, până la sacrificiu. Acum mai mulţi ani, când a dăruit un obiect din colecţia sa etnografică Muzeul Naţional al Ţăranului Român, maestrul Şetran mi-a spus: 'Mă despart cu greu de grapa asta, care este, în sine, o operă de artă, dar voi veţi avea mai mare grijă de ea'. Noi ne despărţim îngrozitor de greu de el. Dumnezeu să îl aibă în grija sa, mai mult decât am fost noi în stare să avem grijă de el! Dumnezeu să îl odihnească!", a scris Niţulescu, pe Facebook.
Potrivit annartgallery.ro , Vladimir Şetran este unul dintre primii şi cei mai influenţi profesori ai design-ului românesc.
Format în Cluj şi Bucureşti, Şetran are o operă impresionantă, construită pe parcursul a peste jumătate de secol: pictură figurativă şi abstractă de mare forţă, desen şi grafică, toate în reprezentări hedonistice - celebrele sale nuduri, dar şi auster-reflexive ale lumii şi ale geografiei de detaliu a lumii înconjurătoare.
Artistul are în palmares expoziţii în România şi în străinătate - de la Paris la Praga, de la Moscova la Viena şi Ulan Bator şi cu o răsunătoare participare în 1971 la Praga - şi participări remarcabile la Bienala tinerilor artişti de la Paris în anii '60 sau la Festivalul Internaţional de la Edinburgh, în 1971, prin galeria Demarco.
În 2020, a participat în expoziţia de referinţă 24 de argumente, la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. Are lucrări în colecţii private în România, Franţa, Austria, Germania, SUA, Turcia, Liban şi Marea Britanie. AGERPRES