Articol controversat despre alegerile din România în presa din SUA

Articol controversat despre alegerile din România în presa din SUA

Ziarul american The New York Sun lansează o bombă în exclusivitate, afirmînd că ”trimisul special al lui Trump, Richard Grenell, sugerează că administrația Biden, nu Rusia, a încercat să încline balanța în alegerile recente din România. Acuzația vine pe fondul examinării de către Casa Albă a afacerilor diplomatice ale administrației Biden în străinătate. Trimisul special al președintelui Trump pentru politică externă, Richard Grenell, a sugerat că administrația Biden ar fi încercat să încline balanța în defavoarea unui candidat conservator la recentele alegeri din România. Candidatul dreptei la președinție, Călin Georgescu, a cîștigat primul tur la 24 noiembrie, dar Curtea Constituțională a României a anulat apoi rezultatele. Afirmația dlui Grenell se potrivește cu speculațiile conform cărora UE a contribuit la influențarea instanței românești pentru a anula rezultatul primului tur și, de asemenea, ridică miza în desființarea de către administrația Trump a USAID, agenția de ajutor extern în dificultate, aflată acum sub egida Departamentului de Stat. Dl Grenell, fost director al serviciilor naționale de informații și fost ambasador în Germania în prima administrație a dlui Trump, a scris pe X că „programele USAid au fost înarmate împotriva oamenilor și politicienilor care nu erau woke. Echipa Biden a cheltuit banii contribuabililor americani pentru a sprijini programe și candidați de stînga din întreaga lume”. El a adăugat că „conservatorii din întreaga lume au fost vizați. România este cel mai recent exemplu”.

Dl Trump susține că miliarde de dolari ai contribuabililor au fost „furați” de USAID, iar saga închiderii acesteia, cel puțin ca agenție federală independentă, este în desfășurare. La fel este și povestea alegerilor din România, țară membră a Tratatului Atlanticului de Nord. Au fost stabilite noi date pentru reluarea scrutinului, primul tur fiind programat pentru 4 mai.
Dl Georgescu, care candidează ca independent, conduce în ultimele sondaje de opinie. Conform acestor sondaje, întrebați cu cine ar vota la alegerile prezidențiale, 37% dintre români au răspuns că l-ar vota pe Georgescu, următorul candidat obținînd un răspuns mult mai scăzut, de 21%. De asemenea, sondajele arată că partidul de extremă dreapta AUR se află pe primul loc în preferințele electoratului. Una dintre întrebările ridicate de afirmația dlui Grenell este în ce măsură administrația Biden ar fi putut interveni în alegerile din România. În postarea sa, dl Grenell l-a etichetat pe actualul prim-ministru român, Marcel Ciolacu. Dl Ciolacu conduce Partidul Social Democrat, care este membru al Internaționalei Socialiste. Pentru a răspunde la întrebare, trebuie să ne uităm nu numai la dosarele USAID relevante, ci și la Bruxelles și la un fost comisar UE, Thierry Breton. Luna trecută, dl Breton a evocat perspectiva ca UE să încerce să anuleze rezultatele viitoarelor alegeri federale din Germania, în care se așteaptă ca partidul de dreapta AfD să obțină un scor puternic: „Am făcut-o în România și, evident, o vom face și în Germania”, a spus el. Declarația a jucat un rol în demonstrațiile care au izbucnit la București luna trecută.
Ca și Viktor Orbán din Ungaria și Robert Fico din Slovacia, Călin Georgescu este văzut ca un lider populist, de dreapta, cu o abordare mai blîndă față de Rusia și președintele Putin decît majoritatea celorlalți membri ai blocului comunitar. Apelul său recent adresat românilor de a boicota supermarketurile cu capital străin subliniază atracția sa populară într-o țară în care probleme precum costul ridicat al vieții sunt importante. The Sun l-a contactat telefonic pe dl Grenell, dar nu a primit un răspuns. Unul dintre diplomații cei mai experimentați și de încredere ai președintelui Trump, dl Grenell se află într-o fază de lucru extrem de densă. El s-a întors recent din Venezuela și de la o întîlnire cu președintele Maduro. Dl Grenell a criticat, de asemenea, mass-media Radio Europa Liberă și Vocea Americii ca fiind „pline de activiști de stînga”, la care Elon Musk a răspuns pe X: „Da, închideți-le”. Între timp, șeful partidului românesc AUR, George Simion, a declarat pentru publicația Hungarian Conservative că „acuzațiile lui Richard Grenell conform cărora USAID este folosită ca o agenție pentru a promova agenda stîngii radicale trimit deja unde de șoc. Și va avea consecințe. S-a întîmplat în România, care a fost menționată în mod specific.”” se arată în articolul ziarului american. (Traducere și adaptare B.T.I.)/ inpolitics.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Trădat și de ai lui? / Fotografie cu tâlc apărută într-o publicație de limbă germană din Sibiu cu una din proprietățile președintelui Iohannis

2 VIDEO Imagine de la protestul din Piața Victoriei...

3 ALERTĂ „Serviciile de informații rusești ar fi interferat în recentele alegeri din România / Există dovezi substanțiale că acest lucru s-a întâmplat înt…

4 Ioana Ene Dogioiu, dezvăluiri despre cel mai apropiat colaborator al lui Nicușor Dan și comparații între primarul candidat și Georgescu

5 Încep dezvăluirile? / „Da, am deservit naiv sistemul, până m-am săturat de el. E putred de stricat, cangrenat de tot”