Arnold Schwarzenegger: Trump a părut ''un molâu fără coloană vertebrală'' la conferinţa de presă cu Putin
Fostul guvernator al Californiei Arnold Schwarzenegger (republican) l-a atacat dur luni pe preşedintele american Donald Trump, spunând că liderul de la Casa Albă s-a purtat ca un sclav care i-a făcut vânt cu evantaiul preşedintelui rus Vladimir Putin la conferinţa lor de presă, ''jenantă'', ce a avut loc în aceeaşi zi, la Helsinki, relatează The Hill.
''Ai stat acolo ca un biet molâu fără coloană vertebrală, ca un biet sclav care făcea vânt cu evantaiul'', a declarat Schwarzenegger într-un videoclip postat pe Twitter, adresându-se direct lui Trump. ''Mă întrebam când aveai de gând să-i ceri un autograf sau să faci cu el un selfie, sau ceva de felul ăsta'', a adăugat el.
President @realDonaldTrump , remember, America first. pic.twitter.com/JDEm2rR50G
— Arnold (@Schwarzenegger) July 16, 2018
În înregistrarea sa video de 45 de secunde, Schwarzenegger îl acuză pe Trump că a atacat comunitatea serviciilor de informaţii şi Departamentul de Justiţie pentru că a refuzat să denunţe amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016.
''Eşti preşedintele Statelor Unite. N-ar fi trebuit să faci aceasta. Ce-i cu tine?'', a mai spus Schwarzenegger, cunoscut şi pentru rolurile sale în filme precum Terminator.
Schwarzenegger, care s-a născut în Austria, a întrebat apoi ce s-a întâmplat cu ''cuvintele puternice'' rostite în timpul Războiului Rece de către fostul preşedinte american Ronald Reagan.
''Ce s-a întâmplat cu cuvintele puternice şi cu fermitatea lui Ronald Reagan când s-a aflat lângă Zidul Berlinului şi a spus 'Domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid'? Ce s-a întâmplat cu toate acestea?'', a întrebat Schwarzenegger înainte de a încheia videoclipul cu un oftat adânc. AGERPRES