Arnold Schwarzenegger crede că ar fi putut să fie „un preşedinte grozav” al Statelor Unite

Arnold Schwarzenegger crede că ar fi putut să fie „un preşedinte grozav” al Statelor Unite

Actorul Arnold Schwarzenegger crede că ar fi putut să fie „un preşedinte grozav” al Statelor Unite, dar, întrucât nu poate candida, speră că „un om cu sânge tânăr” va câştiga următoarele alegeri prezidenţiale din această ţară, informează variety.com.

FOTO: Shutterstock

FOTO: Shutterstock

Arnold Schwarzenegger , fost guvernator al statului California, nu poate din punct de vedere legal să candideze la funcţia supremă din Statele Unite, o poziţie la care au dreptul să candideze doar cetăţenii născuţi pe teritoriul american. Cu toate acestea, starul de cinema, născut în Austria, a declarat într-un interviu pentru BBC că ar fi fost potrivit pentru rolul de preşedinte.

„Cred că aş fi putut să fiu un preşedinte grozav. Tot ce am realizat îi datorez Americii”, a declarat el.

„America mi-a oferit multe oportunităţi şi poporul american a fost atât de primitor, m-a primit cu braţele deschise. Nicio persoană nu m-a împiedicat să am succes. Aşadar, singurul lucru pe care nu pot să îl fac este să candidez la preşedinţie, dar nu mă voi plânge din cauza acestui lucru”, a adăugat el. „Ar fi puţin cam egoist din partea mea să ies în spaţiul public şi să încerc să modific legea”, a mai spus actorul.

Arnold Schwarzenegger, starul unor filme precum „Terminator” şi „Conan Barbarul”, care a lansat recent şi o carte de autoajutorare, a vorbit în acel interviu şi despre alegerile din 2024, care ar putea reprezenta o nouă confruntare între actualul preşedinte Joe Biden şi fostul şef al statului american Donald Trump.

Pe lângă faptul că atât Biden, cât şi Trump au avut deja mandate prezidenţiale, Schwarzenegger a subliniat că ei sunt poate prea bătrâni pentru această funcţie.

„Sper doar ca America să găsească un om cu sânge cu adevărat tânăr”, a declarat Arnold Schwarzenegger pentru BBC.

Pentru că, pentru mine, este puţin ciudat că astăzi avem o bătălie între oameni de la sfârşitul anilor '70 şi începutul anilor '80, în loc de oameni de 40 şi 50 de ani, sau poate chiar mai tineri, şi să le oferim o şansă la această mare, mare funcţie.

„Noua carte scrisă de Arnold Schwarzenegger, «Be Useful: Seven Tools for Life»”, a fost lansată pe 10 octombrie 2023.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 De citit...

4 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

5 Frate, ce țară e asta? / Economist rus: Pentru unele familii sărace din Rusia, bărbații sunt mai prețioși morți decât vii