Armata Ucrainei, vlăguită. Zelenski recunoaşte că duce lipsă de oameni, iar cei pe care îi are sunt demoralizați

Armata Ucrainei, vlăguită. Zelenski recunoaşte că duce lipsă de oameni, iar cei pe care îi are sunt demoralizați

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a recunoscut vineri, 17 mai 2024, într-un interviu acordat AFP, că ţara sa duce lipsă de oameni şi că acest lucru afectează moralul trupelor, în timp ce sâmbătă intră în vigoare o nouă lege privind mobilizarea pentru a reface rândurile armatei.

Volodimir Zelenski vizitează fortificațiile de la Harkov FOTO EPA-EFE

Volodimir Zelenski vizitează fortificațiile de la Harkov FOTO EPA-EFE

"Trebuie să umplem rezervele (...) Există un număr semnificativ de brigăzi care sunt goale. Trebuie să o facem pentru ca băieţii (care sunt pe front) să poată avea rotaţii normale. Aşa se va îmbunătăţi moralul", a spus el.

În acest context, președintele ucrainean a vizitat joi, 16 mai 2024, orașul Harkov, situat în nord-estul Ucrainei, într-o încercare de a întări moralul trupelor care se confruntă cu o nouă ofensivă lansată de armata rusă, potrivit Reuters.

În ultima săptămână, trupele ruse au avansat mai mulți kilometri și au ocupat mai multe sate în regiunea Harkov, forțând armata ucraineană să-și regândească distribuirea resurselor pentru a apăra acest nou front . În același timp, presiunea pe frontul din estul Ucrainei continuă să crească.

Situația rămâne extrem de dificilă, ne consolidăm unitățile”, a declarat Zelenski după întâlnirea cu comandanții militari din Harkov. De asemenea, președintele ucrainean a vizitat un centru sanitar unde a discutat cu soldații răniți și s-a fotografiat cu trupele într-o altă locație.

Noua ofensivă rusă din Harkov nu doar că a provocat distrugeri considerabile în localitățile de graniță și a afectat moralul trupelor ucrainene , dar a reprezentat și o provocare semnificativă pentru planificatorii de război ucraineni. Aceștia trebuie acum să gestioneze resursele limitate pentru a apăra un front extins pe circa o mie de kilometri.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!