"Anul trecut, pentru testarea în condiţii de luptă, un lot experimental de muniţie Lancet a fost predat grupului de forţă rus din Siria. Aceste drone au efectuat deja câteva zeci de atacuri de înaltă precizie asupra teroriştilor, fiind demonstrată eficienţa elevată a noului complex", a declarat sursa, care a adăugat că tactica utilizării acestui nou tip de armă este încă în curs de studiu. Aceeaşi sursă a mai raportat atunci că alte drone "kamikaze", Kubs, erau utilizate în Siria din 2019.

Deoarece câmpul de luptă este un mediu complex, cu soldaţi, civili şi vehicule aeriene, terestre şi navale care intră şi ies, cu pericole de mediu care pun în pericol dronele, o capacitate militară robustă care foloseşte roiuri de drone necesită un parcurs serios de proiectare, testare şi verificare. Capacităţile avansate ale roiului, cum ar fi eterogenitatea (drone de diferite dimensiuni sau care operează în diferite domenii) şi flexibilitatea (capacitatea de a adăuga sau a scoate cu uşurinţă UAV-uri) sunt încă destul de noi, spre deosebire de posibilitatea de a opera în comun şi de a elibera armament.

Zala Aero Group, principalul producător de sisteme fără pilot din fondat în 2005 de pasionaţii de drone , a fost achiziţionat ulterior de compania militară Kalaşnikov pentru a deveni un jucător solid în industrie. Până în prezent, forţele ruseşti au folosit pe scară largă micile drone pentru recunoaştere: utilizarea lor fiind strâns legată de unităţile de artilerie pe distanţe lungi care au intrat în acţiune în conflictul ucrainean. Rusia pare să fi folosit puţin dronele portabile letale, cum ar fi SwitchBlade din SUA, însă această tendinţă este destinată să se inverseze datorită noilor creaţii ale grupului Zala.

Drona Kub, lansată în 2019, cu o anvergură a aripilor de 120 de centimetri, are o încărcătură de luptă de trei kilograme şi, deşi nu are senzori la bord, poate atinge o ţintă graţie introducerii manuale a coordonatelor prestabilite. Se anticipează că ar putea avea şi un oarecare tip de sistem de imagistică (în detrimentul încărcăturii de război) pentru targeting.

Tot Zala mai are o altă dronă în producţie, 421-16E5G, semnificativ mai mare decât precedenta (anvergura aripilor depăşeşte 4,6 metri), utilizată pentru recunoaştere şi care este capabilă, graţie sistemului său de propulsie hibrid, să rămână în zbor mai mult de 12 ore sau să aibă o autonomie maximă de 100 de kilometri. Puterea de calcul a computerului de bord, bazată pe inteligenţă artificială, permite procesarea datelor în Full HD şi transmiterea de video-uri şi fotografii de înaltă definiţie prin intermediul canalelor de comunicaţii criptate către staţia de control la sol, garantând eficienţa monitorizării chiar înainte de aterizarea avionului.

Adevărata noutate rusească stă totuşi în formularea unui concept operaţional diferit de cel al atacului asupra obiectivelor prestabilite. Aici se adaugă o altă creaţie Zala Kubs, şi anume drona Lancet 3. Drona are o greutate maximă la decolare de 12 kilograme, cu o sarcină utilă de război de trei, şi este echipată cu o aripă cruciformă.

Lancet 3 este lansată dintr-o catapultă, iar aterizarea nu este prevăzută, deoarece vehiculul trebuie să se autodistrugă atunci când loveşte ţintele inamice. Lancet 3 are o viteză de croazieră de până la 110 kilometri pe oră, dar când indică o ţintă terestră sau aeriană, accelerează până la 300. Raza de acţiune este dată în jur de 40 de kilometri.

Prin urmare, este o dronă "kamikaze", dar care va fi utilizată, într-un număr adecvat de exemplare, ca un fel de "câmp minat" aerian, urmând conceptul operaţional de "muniţii flotante", sau sisteme de arme care "rătăcesc" pe câmpul de luptă, aşteptând să găsească o ţintă.

Dronele Lancet 3 ar rămâne, aşadar, să patruleze în zbor şi, atunci când va apărea o dronă inamică, se vor arunca simultan asupra ei, detonând focosul.

Acest tip de tactică a fost folosit pe scară largă în timpul recentului conflict din Nagorno-Karabah, unde dronele azere (de fabricaţie turcă şi israeliană) au lovit poziţiile de artilerie armene, concentraţiile de trupe şi vehiculele blindate, ucigându-le. Moscova a fost extrem de impresionată de ceea ce s-a întâmplat în acel conflict şi, în consecinţă, a dat un impuls programului contra-Uav, folosind dronele kamikaze pe post de “loitering munitions”.

Utilizarea UAV-urilor mici echipate cu inteligenţă artificială ca arme ofensive este una dintre noile frontiere ale războiului aerian: LAWS, acronim pentru sistemele de arme autonome letale, Lethal Autonomous Weapons Systems, sunt din ce în ce mai populare datorită caracteristicilor lor intrinseci. Anul trecut, când a prezentat un video de testare a unui roi de drone kamikaze, China a demonstrat că este capabilă să desfăşoare aceste sisteme.

Dacă tehnologia roiurilor de drone este suficient de accesibilă pentru a fi dezvoltată de studenţi, proliferarea globală este practic inevitabilă, drept urmare forţele armate din întreaga lume implementează atât de repede acest nou mic sector bazat pe UAV, încât scapă de supravegherea atentă a experţilor şi analiştilor.

Crearea unui roi de drone este practic o problemă de programare: dronele mici pot fi cumpărate cu uşurinţă în magazinele de electronice sau, pur şi simplu, pot fi construite cu bandă adezivă şi placaj, aşa cum a făcut IS în Siria, unde se pare că le-a folosit în cel puţin două încercări de atacuri împotriva bazelor ruseşti: în ianuarie 2018, un roi de UAV-uri au atacat baza Hmeimim şi centrul logistic al bazei navale Tartus şi 13 dintre ele au fost doborâte sau interceptate de sistemele de apărare; în luna august al aceluiaşi an, alte 45 de mici drone artizanale au fost interceptate şi distruse de apărarea rusă a bazei.

Proliferarea acestei tehnologii deschide noi frontiere de risc: în teorie, roiurile ar putea ajunge la zeci de mii de exemplare, creând ceea ce ar deveni o armă deplină de distrugere în masă. Chiar dacă, dintr-o chestiune de etică, factorul om-în-buclă este discriminatoriu în Occident, iar ţări precum China şi Rusia sunt orientate în prezent către filosofia omului în afara buclei, human-out-of-the-loop, tendinţa generală nu pare să fie totuşi încredinţarea 100% în mâinile unor maşini, ci menţinerea unei forme de control de către operatori, aşa cum se arată şi în înregistrarea video a testului chinez.