Una dintre cele mai misterioase, îngrozitoare și puternice arme ale istoriei a fost „focul grecesc”. Utilizat timp de câteva secole de armata bizantină cu mare succes, îngrozind inamicii, rețeta compoziției care alimenta teribila armă a rămas secretă și s-a pierdut de-a lungul veacurilor.

Armata bizantină utilizând „focul grecesc” FOTO wikipedia

De-a lungul istoriei omenirea a fost deosebită de inventivă. Culmea, mai ales în crearea armelor de distrugere în masă sau pentru anihilarea a cât mai mulți inamici. Una dintre cele mai terifiante și distructive arme inventate de om a fost un aruncător de flăcări medieval, numit „focul grecesc” sau „focul roman”, utilizat timp de câteva secole, de armata bizantină. „Focul grecesc” a rămas un mister. Se știu puține lucru despre combustibilul folosit pentru această armă dar și despre modul cum era operată. Au rămas însă mărturiile terifiante ale efectelor horror produse de „focul grecesc”.

Oameni pârjoliți de vii, corăbii distruse, flote întregi anihilate

Forța „focului grecesc” a fost documentată de specialiști din mai multe surse, fie tratate militare bizantine, fie cronici ale diferitelor popoare care s-au luptat cu bizantinii și au simțit pe pielea lor această armă teribilă. „Focul grecesc” a fost utilizat pentru prima dată în secolul al VII lea, de armata bizantină. Propriu-zis, așa cum arată atât sursele bizantine dar și arabe, „focul grecesc” era de fapt un lichid inflamabil aruncat prin tuburi de metal, montate pe corăbiile bizantine. Erau de fapt un soi de aruncătoare de flăcări medievale, extrem de eficiente și care provocau pagube incredibile. Se bănuiește că lichidul inflamabil era pe bază de petrol și avea niște proprietăți aparte. Mărturiile vremii spun că nu putea fi stins cu apă, din contră apa ar fi înrăutățit și mai tare situația.

În plus, odată ce se lipea de o corabie adversă sau de trupul unui inamic, nu mai putea fi spălat sau îndepărtat, respectivul ardea de viu. Acest foc, așa cum îl descrie și Ana Comnena în „Alexiada” era capabil să distrugă flote întregi, transformând oameni și animale în torțe vii, fără nicio posibilitate de scăpare. Cei care încercau să atace Constantinopolul pe mare, erau întâmpinați cu tuburi din care era lansat terifiantul „foc grecesc”. În scurt timp, armata inamică era cuprinsă de flăcări și de moarte îngrozitoare. Tuburile prin care era lansat lichidul se numeau „siphon”. „Focul grecesc” nu era utilizat doar în luptele navale. Era folosit și la asedii. Ostași bizantini specializați urcau cu aceste „siphon” pe un fel de mașinării de asediu, cu roți, scări și platformă numite cheirosiphones. De pe acele platforme aruncau prin tuburi lichidul inflamabil peste fortificațiile inamice strecurând teroare și moarte. Aceeași metodă era utilizată în scop defensiv, lichidul inflamabil fiind aruncat în jerbe de flăcări asupra asediatorilor. Au fost inventate inclusiv „siphon”-uri manuale, ca un fel de aruncătoare de flăcări, folosite tot la asedii.

Inventat de un evreu, „focul grecesc” era considerat un dar divin

Focul grecesc a fost inventat în anul 672 d Hr de Kallinikios, un arhitect evreu din orașul sirian Heliopolis. Kallinikios fugise din calea invaziei arabe, care deja înghițise Siria, și s-a retras la Constantinopol ajungând în serviciul lui Constantin al IV lea Pogonatus. Practic, Kallinikios s-a folosit de o tradiție mai veche a fabricării substanțelor și a dezvoltat un ameste unicat, mult mai performant, cu efecte devastatoare asupra inamicului. Un soi de napalm. „Focul grecesc„ a fost utilizat pentru prima dată, în anul 678 d Hr, într-un moment de maximă restriște. Constantinopolul era asediat, pentru al cincilea an consecutiv de o uriașă flotă arabă trimisă de Califul Muawija. Părând neputincioși în a alunga flota arabă, bizantinii s-au închis în spatele zidurilor cetății și au început să se roage. Rugăciunile și-au găsit răspunsul prin intermediul unui om numit Kallinikos, un arhitect sau inginer grec care tocmai scăpase de cuceritorii arabi din Siria. Acesta oferea bizantinilor o inveție nouă și decisivă din punct de vedere militar”, precizează Alex Roland, profesor la Duke University în „Secrecy, tehnology and war: greek fire and the defense of Byzantium 678-1204”. Corăbiile bizatine au fost dotate cu acele siphon iar flota a pornit în întâmpinarea celei arabe. Bizantinii au început să arunce periculosul „napalm” bizantin, prin țevi. În doar câteva ore, flota arabă era distrusă aproape în totalitate. Au ars deopotrivă corăbii și oameni. Ce a mai rămas din ea a fost prinsă și distrusă de o furtună. După câțiva ani, arabii s-au întors. Au fost întâmpinați tot cu focul grecesc. Nu au mai revenit. De același tratament incendiar au avut parte și slavii, varegii și normanzii . Focul grecesc părea arma supremă, imposibil de oprit. Odată ce flăcările porneau prin țevi, inamicul putea doar să se roage sau să fugă. Lichidul inflamabil se lipea de tot, carne, lemn, metal și ardea cumplit fără să poată fi stins. „Odată ce lichidul ajunge în vârful țevilor și se aprinde, cade ca un o furtună de flăcări peste inamici”, mărturisea și Ana Commnena fiica împăratul bizantin Alexios Commnenul, din secolul al XI lea.

O rețetă ascunsă și mai apoi uitată

„Focul grecesc” nu a avut rival și nimeni nu găsise o metodă de a-l combate. S-a stins însă din cauza uitării. Rețeta era ținută secretă. Împăratul Constantin Porfirogenetul scria în „De Administrando Imperio” că rețeta nu va fi niciodată dezvăluită și că avea de fapt origine divină. Ea ar fi fost împărtășită de un înger, împăratului Constantin cel Mare . Evident erau doar legende. Lichidul inflamabil putea fi preparat doar în Constantinopol, și doar de creștini. Nimeni nu știe, nici măcar astăzi, care era rețeta amestecului inflamabil. Câteva detalii dă Ana Commnena, dar insuficiente pentru a recompune substanța, așa cum era folosită. „Focul acesta era făcut din rășină de pin dar și din alți arbori coniferi. Apoi era frecată cu sulfură și băgată în țevi făcute din tuburi de trestie”, preciza fiica împăratului Alexios. Specialiștii spun că era doar o parte din rețetă și se bănuiește că era și ceva pe bază de petrol. Fiind o rețetă secretă, cunoscută doar de puține persoane, la un moment s-a pierdut. Adică nici măcar bizantinii nu mai știau cum să facă „focul grecesc”. Cel mai probabil, totul s-a oprit pe finele secolului al XIII lea. Focul grecesc„ rămâne unul dintre marile mistere ale istoriei.