Arhitect: 3.000 de blocuri din Capitală au probleme cu faţadele şi le pot cădea bucăţi de tencuială
Mai mult de o treime dintre blocurile din Bucureşti, respectiv peste 3.000, sunt vechi şi au probleme cu faţadele, astfel încât oricând li se pot desprinde bucăţi de tencuială, care pot lovi pietonii care circulă pe domeniul public, crede Ştefan Dumitraşcu, arhitectul şef al Sectorului 3.
Arhitect: 3.000 de blocuri din Capitală au probleme cu faţadele şi le pot cădea bucăţi de tencuială (Imagine: Mihai Mitrea/Mediafax Foto)
"Multe blocuri din Bucureşti au 40, 50, 60 de ani şi nu au fost niciodă îngrijite, iar cazurile în care tencuiala va cădea de pe ele şi va răni pietoni aflaţi pe domeniul public se vor perpetua. Programul de reabilitare termică va rezolva această situaţie, dar nu într-un viitor imediat şi previzibil", a declarat Dumitraşcu pentru MEDIAFAX.
El a spus că amenzile se dau, din păcate, doar post factum. Teoretic, dacă angajaţii primăriei observă că o locuinţă are o problemă, îl pot soma pe proprietar să o pună la punct, dar dacă acesta argumentează că nu poate din cauza lispei de bani, se poate duce în instanţă cu amenda aplicată de primărie şi câştigă.
Dumitraşcu a adăugat că primăriile nu-şi permit să dea 200.000 de amenzi la 200.000 de cetăţeni care au balustrade care se mai ţin într-o sudură.
"Sectorul 3 are peste 2.250 de blocuri, dintre care reabilitate termic sunt undeva peste 500. Restul sunt... Cel puţin o treime dintre blocurile pe care le avem prezintă probleme de uzură avansată a elementelor de faţadă. Dar nu doar în Sectorul 3. Estimez că peste 3.000 de blocuri din Bucureşti au faţade care prezintă risc de desprindere a unor elemente nestructurale care să afecteze trecătorii de pe domeniul public", a afirmat arhitectul.
Acesta a explicat că legiuitorul nu poate da căi de rezolvare aplicabile atunci când, de exemplu, cade o bucată de tencuială de la etajul 10 şi loveşte un cetăţean care merge pe domeniul public.
"Cade, practic, o bucată dintr-o proprietate privată, ca şi cum mi-ar fi zburat mie un capac de la roata de la maşină şi loveşte un pieton pe stradă. Există legislaţie care să oblige proprietarul ca să-şi întreţină scriptic, formal, bunul, respectiv imobilul, ca să nu cadă bucăţi din el pe stradă şi să-i rănească pe cei care se plimbă pe domeniul public. Din păcate ea nu este aplicată clădirilor aşa cum este aplicată maşinilor, care sunt tot proprietăţi private. La maşină, în cazul în care ai defecţiuni la sistemul de frânare, de exemplu, te opreşte poliţistul, îţi ia talonul şi nu mai poţi folosi bunul până nu remediezi problema", a mai spus el.
O femeie a fost rănită, miercuri seară, în Bucureşti, după ce i-au căzut în cap elemente de tencuială de la un imobil aflat în zona Pieţei Iancului. Femeia a fost transportată de urgenţă la spital
"Potrivit legislaţiei române, dacă aveţi o locuinţă care are 180 de ani vechime şi a trecut prin şase cutremure, dacă stă să cadă pe dumneavoastră, nimic nu vă opreşte ca mâine să deschideţi un spaţiu public în ea, o frizerie, un bar sau un restaurant. Nimeni nu vine să îţi restrângă dreptul de funcţionare din motivul că această casă cade pe clienţi. Aceasta este o situaţie des întâlnită în Centrul Vechi", a mai spus Ştefan Dumitraşcu.
Sursa: mediafax.ro