Arhiepiscopia Tomisului se declară surprinsă de evoluţia unui dosar penal instrumentat de DNA Constanţa
Arhiepiscopia Tomisului se declară surprinsă de evoluţia unui dosar penal instrumentat de DNA Constanţa, în care arhiepiscopul Teodosie a fost pus sub urmărire penală pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, după ce a formulat denunţuri împotriva unor subordonaţi.
"În luna octombrie a anului trecut, Arhiepiscopia Tomisului a depus o plângere penală la DNA Constanţa cu referire la presupuse fapte de natură penală săvârşite de către doi angajaţi ai instituţiei, preot Ştefan Aurelian (consilier agricol) şi preot Brăescu Emil-Cosmin (inspector), împreună cu alte persoane fizice şi juridice din afara Arhiepiscopiei, în cadrul activităţii agricole desfăşurate în Eparhie. În mod surprinzător, acest demers a fost interpretat de către procurori ca fiind ilegal, motiv pentru care s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect pentru IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, preot Poalelungi Neculai (şef compartiment audit) şi preot Stoichin Ciprian (consilier administrativ bisericesc)", se arată într-un comunicat postat pe site-ul Arhiepiscopiei Tomisului.
Conform aceleiaşi surse, DNA Constanţa a început anterior, ca urmare a plângerii depuse de Arhiepiscopia Tomisului, urmărirea penală "in rem", apoi a continuat urmărirea penală faţă de Emil Brăescu, ceea ce ar atesta că faptele sesizate erau reale, urmând ca procurorul să stabilească implicarea celor reclamaţi.
"Apreciem că dacă Arhiepiscopia Tomisului nu ar fi reclamat de îndată ce a luat la cunoştinţă despre asemenea fapte, exista posibilitatea de a fi pusă sub acuzare pentru fapte pe care nu le-a săvârşit, dar le-ar fi tăinuit", se mai menţionează în comunicat.
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu în formă continuată, după ce ar fi formulat denunţuri false împotriva unor subordonaţi, se arată într-un comunicat de presa al DNA transmis AGERPRES.
În acelaşi dosar s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de încă doi suspecţi: Neculai Poalelungi, angajat al Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârşirea infracţiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, fals intelectual şi favorizarea făptuitorului, şi Ciprian Stoichin, consilier administrativ bisericesc, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.
Potrivit DNA, infracţiunile au fost comise după ce arhiepiscopul Teodosie a fost trimis în judecată pe 3 februarie 2017, alături de alte persoane, într-un dosar privind producerea unui prejudiciu în dauna APIA în valoare de 1.392.964 de lei.
"În acest context, la data de 10 octombrie 2017, în încercarea de a-şi crea o situaţie favorabilă în cadrul procesului penal care are ca obiect cauza penală menţionată mai sus, Petrescu Teodosie a depus la DNA - Serviciul Teritorial Constanţa un denunţ prin care acuza un număr de trei persoane fizice (două dintre ele fiind angajate în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului) şi două juridice de fraudarea fondurilor europene în anul 2016. Concret, în cuprinsul sesizării, suspectul Petrescu Teodosie, în mod nereal, a învederat faptul că, fără ştirea sa şi cu încălcarea prevederilor legale, cei doi angajaţi ar fi cerut şi primit fonduri europene pentru o suprafaţă de 350 ha aparţinând Arhiepiscopiei Tomisului", se precizează în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, arhiepiscopul a acuzat persoanele respective că ar fi încheiat acte de dare în arendă, către terţe societăţi şi persoane, a unor suprafeţe de teren deţinute de către Arhiepiscopia Tomisului, în suprafaţă totală de 110 de hectare. Beneficiind şi de ajutorul suspectului Neculai Poalelungi, Teodosie a dat declaraţii şi a depus la noul dosar astfel constituit mai multe documente false, care ar fi susţinut vinovăţia celor pe care îi acuza.
"În perioada noiembrie - decembrie 2017, după sesizarea DNA cu privire la aspectele menţionate mai sus, prin două decizii emise ca urmare a unui raport întocmit de suspectul Stoichin Ciprian, arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, cu rea-credinţă şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, a dispus suspendarea celor doi angajaţi din funcţiile deţinute în cadrul Arhiepiscopiei şi suspendarea drepturilor salariale conferite acestora", se mai menţionează în comunicatul DNA. AGERPRES