Arhiepiscopia Romano-Catolică reacționează cu DEMNITATE la intoxicările TROMPETEI și își APĂRĂ purtătorul de cuvânt!

Arhiepiscopia Romano-Catolică reacționează cu DEMNITATE la intoxicările TROMPETEI și își APĂRĂ purtătorul de cuvânt!

Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucuresti (ARCB) solicita public primarului general sa infirme faptul ca Daiana Voicu, managerul dezvoltatorului proiectului Cathedral Plaza este nasa sa de la cununia civila. Reactia Arhiepiscopiei vine dupa ce Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a cerut inlocuirea purtatorului de cuvant al ARCB pentru comportament inadecvat pe retelele de socializare. Francisc Dobos a postat recent pe pagina sa de Facebook ca Daiana Voicu, managerul dezvoltatorului proiectului Cathedral Plaza, este nasa sa de cununie a Gabrielei Firea.

"Se pare insa ca actualul Primar general s-a inregimentat in grupul de sprijin al investitorului, iar noi ii solicitam public sa infirme faptul ca Daiana Voicu, managerul dezvoltatorului proiectului Cathedral Plaza este nasa sa de la casatorie. Se pare ca aflarea acestei legaturi a si declansat reactia sa vehementa impotriva purtatorului de cuvant al Arhiepiscopiei. S-a putut observa la emisiunea Antena 3 cum doamna Firea a vorbit indelung de aprobarea data de Arhiepiscopul Ioan Robu, folosind expresiile doamnei Daiana Voicu. Justitia a spus insa ca Millennium Building Development nu avea aprobarea notariala, nici avizele Ministerului Culturii si Ministerului Lucrarilor Publice, si nici aprobarea de la autoritatea competenta, si de aceea am castigat procesul. Daca informatia nu este corecta, atunci Primarul general poate sa ne acuze de calomnie sau de barfa, dar daca este adevarata, atunci explica pe deplin motivele care intarzie desfiintarea cladirii ilegale. Speram ca raspunsul la aceasta solicitare publica sa vina mai repede decat dispozitia de desfiintare a Cathedral Plaza pe care o asteptam de 5 ani!", a comunicat ARCB intr-un comunicat de presa emis miercuri.

In ceea ce priveste dorinta primarului Gabriela Firea de a avea cu ARCB o relatie bazata pe respect si incredere, Arhiepiscopia spune ca a incercat tot timpul acest lucru.

"Dorintei de incredere si respect reciproc noi i-am dat curs in permanenta, asteptand de 5 ani cu incredere si respect o dispozitie a Primarului general prin care sa se puna capat ilegalitatii, asteptand sa fim primiti intr-o audienta, daca nu pentru ceea ce reprezentam in societatea romaneasca, macar pentru drepturile obtinute in instanta, insa am fost tratati cu aroganta si lipsa de respect, fiind tinuti la usa Primariei si intampinati de un consilier fara nicio competenta legala. In plus, Arhiepiscopul mitropolit al Arhidiecezei romano-catolice de Bucuresti nu a fost primit niciodata, in nicio audienta, nu i s-a transmis nici macar un refuz politicos, argumentat al unei astfel de atitudini ostile. De fapt, pe 24 iunie 2016 Arhiepiscopul a felicitat-o pe doamna Firea cu ocazia inceperii misiunii sale de edil al capitalei, semnalandu-i ca are obligatia de a pune in aplicare decizia de desfiintare si totodata cerandu-i o audienta. Nici pana azi, Arhiepiscopia nu a primit raspuns la acea adresa. Si atunci, cine vorbeste de respect reciproc si incredere, Primaria capitalei?", se arata in comunicatul ARCB.

In plus, ARCB cere Primarului general al Municipiului Bucuresti sa constate conflictul si sa ia masurile de rigoare in ce priveste arhitectul sef al capitalei, dl. Adrian Bold, unul dintre autorii avizelor nelegale care au stat la baza constructiei Cathedral Plaza, dar si sustinatorul mentinerii acestei constructii in contra dispozitiilor hotararilor judecatoresti definitive.

ARCB sustine ca somatia publica adresata de Primarul general catre I.P.S. Mons. Dr. Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, este o strategie imprumutata de la proprietarul cladirii si ca misiunea incredintata Primarului general este de a apara si comunitatea romano-catolica, nu numai pe cea a afaceristilor.

"A afirma ca aceasta cladire "are toate documentele", contravine nu numai hotararilor judecatoresti care constata contrariul, ci si unei minime diligente administrative care presupune o verificare a documentatiei din care lipsesc avizele si acordurile prevazute de lege.(...) Tinem sa precizam ca solicitarile noastre de a se pune in executare o hotarare judecatoreasca nu pot fi calificate drept presiuni publice, ci reprezinta o atitudine publica ce ar trebui urmata de toate persoanele vatamate prin actele ilegale ale autoritatilor publice, astfel incat avem convingerea ca dam un exemplu pozitiv societatii actuale care s-a resemnat in fata abuzurilor administratiei si a puterii financiare a afaceristilor.", se arata in comunicatul ARCB.

In plus, ARCB acuza ca in mod intentionat Primaria Municipiului Bucuresti incearca sa creeze o confuzie intre exprimarea vointei de a pune in aplicare hotararea judecatoreasca prin emiterea dispozitiei de desfiintare a constructiei ilegale C.P. si modalitatea tehnica prin care aceasta vointa se va duce la indeplinire.

"Executarea sentintei civile nr. 2520/2012 a Tribunalului Dambovita prin care Primarul general al Municipiului Bucuresti este obligat sa emita Dispozitia de desfiintare a cladirii Cathedral Plaza, nu presupune emiterea unei autorizatii de desfiintare, ci doar a unui act de executare sub forma unei Dispozitii a Primarului general. Aceasta afirmatie nu apartine doar Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti, ci este concluzia la care a ajuns in mod irevocabil Curtea de Apel Constanta (Decizia 89/2016).

Numai pentru emiterea unei autorizatii de construire/desfiintare este necesar avizul Ministerului Culturii si Identitatii Nationale (M.C.I.N.). Nu exista nicio norma juridica in vigoare care sa impuna eliberarea unui aviz din partea M.C.I.N. pentru a se emite Dispozitia de desfiintare. Inexistenta unei astfel de proceduri este justificata prin caracterul executoriu si autonom al hotararii judecatoresti, a carei cenzura nu poate fi facuta de nicio autoritate publica si nici de un sondaj de opinie, intrucat ar reprezenta o ingerinta in sfera puterii judecatoresti, inadmisibila intr-un stat de drept.

In mod intentionat Primaria Municipiului Bucuresti incearca sa creeze o confuzie intre exprimarea vointei de a pune in aplicare hotararea judecatoreasca prin emiterea dispozitiei de desfiintare a constructiei ilegale C.P. si modalitatea tehnica prin care aceasta vointa se va duce la indeplinire. Pentru emiterea actului administrativ impus de instanta Primarul general are la dispozitie toate mijloacele necesare. Insinuarea sa din data de 12.05.2017 in sensul ca i s-ar cere aducerea la indeplinire a hotararii judecatoresti prin incalcarea legii, nu face decat sa sublinieze opozitia nelegitima fata de dispozitia data de sistemul judiciar din Romania", se arata in comunicatul ARCB.

"Sustinand ca anterior emiterii dispozitiei este necesar sa se stabileasca modalitatile tehnice si estimarea costurilor, Primaria nu face altceva decat sa confirme ca se cauta mijloace pentru impiedicarea punerii in executare a hotararii de desfiintare a cladirii C.P., lasandu-se sa se inteleaga faptul ca aceste elemente ar putea bloca executarea obligatiei stabilita de instanta, ceea ce este inacceptabil. De altfel, initierea celor doua proceduri anterioare a dovedit prin obiectivele fixate ca, pe de o parte sunt cautate masuri pentru mentinerea constructiei ilegale (cum este, de exemplu, ¬evaluarea impactului structurii C.P. asupra sigurantei in exploatare¬), iar pe de alta parte ca a dus la intarzierea de peste 2 ani a emiterii actului impus de instanta", explica ARCB.

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a cerut marti intr-o scrisoare adresata Arhiepiscopului Ioan Robu, inlocuirea din functia de purtator de cuvant al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucuresti a preotului Francisc Dobos, pe care il acuza de conduita inadecvata pozitiei sale de prelat si de reprezentant oficial al Bisericii Catolice. Firea sustine ca Francisc Dobos a avut "luari de pozitie total inadecvate, atat prin comunicate oficiale cat si prin postari pe retelele de socializare".

"Nu vreau ca relatiile dintre Primaria Capitalei si Arhiepiscopia Romano-Catolica sa fie incordate din cauza faptului ca o persoana nu intelege sa se comporte in mod civilizat. Poate n-ar fi rau ca preotul Francisc Dobos sa citeasca o predica tinuta de Papa Francisc cu ceva vreme in urma, in care am gasit un citat foarte elocvent pentru situatia in care ne aflam: "Ati auzit ca s-a spus celor din vechime: Sa nu ucizi! Dar eu va spun ca oricine se manie pe fratele sau va fi condamnat la judecata. Cu aceasta Isus ne aminteste ca si cuvintele pot sa ucida! Cand se spune despre o persoana ca are limba veninoasa, ce vrea sa se spuna? Ca ucid cuvintele ei! De aceea, nu numai ca nu trebuie atentat la viata aproapelui, dar nici nu trebuie revarsat asupra lui veninul urii si lovit cu calomnia. Nici nu trebuie sa fie vorbit de rau. Ajungem la barfa: si barfa poate sa ucida, pentru ca ucide faima persoanelor! Si este atat de urat a barfi"", a declarat primarul general, potrivit unui comunicat emis de Primaria Capitalei.

In finalul scrisorii, Edilul Sef si-a exprimat speranta edificarii unei relatii bazate pe incredere si respect reciproc intre Primaria Capitalei si Arhiepiscopia Romano-Catolica.

Iată mai jos ce a postat Francis Dobos pe pagina de Facebook in ultimele zile:



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”