Argeş: Un bărbat care s-a opus imobilizării şi i-a atacat pe poliţişti a fost arestat preventiv

Argeş: Un bărbat care s-a opus imobilizării şi i-a atacat pe poliţişti a fost arestat preventiv

Un bărbat de 37 de ani din localitatea argeşeană Teiu, care s-a opus imobilizării şi i-a atacat pe poliţişti, a fost arestat preventiv, joi, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

Incidentul în urma căruia a fost dispusă măsura preventivă a avut loc în data de 18 noiembrie, când suspectul a fost împuşcat în picior de unul dintre poliţişti.

"În ziua de 18 decembrie, în baza delegării din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au condus pentru audieri la sediul unităţii de Parchet pe bărbatul de 37 de ani, din comuna Teiu, bănuit de ultraj comis împotriva poliţiştilor Secţiei de Poliţie Rurală Leordeni, la 18 noiembrie. După administrarea probatoriului, bărbatul, care, până în prezent, a fost internat într-o unitate medicală, a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de Ordonanţă, iar în cursul zilei de astăzi (joi-n.r.) a fost prezentat în faţa Judecătoriei Topoloveni, care a dispus arestarea preventivă", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Poliţiştii argeşeni au făcut uz de armă, pe 18 noiembrie, împotriva unui bărbat cu probleme psihice din comuna Teiu, care i-a atacat în timpul unei intervenţii.

Potrivit unui comunicat transmis atunci de IPJ Argeş, agenţii de la Secţia de Poliţie Rurală Leordeni au intervenit pe raza localităţii Teiu, pentru imobilizarea unui bărbat de 37 de ani, cunoscut cu probleme psihice, care s-ar fi manifestat violent faţă de alte persoane.

"Bărbatul în cauză nu s-a supus somaţiilor, a încercat să fugă şi să se opună imobilizării, manifestându-se agresiv faţă de poliţişti, pentru prinderea şi imobilizarea acestuia fiind efectuat uz de armă. Cu ocazia imobilizării, a fost efectuat uz de armă asupra bărbatului, ca urmare a faptului că acesta a încercat să folosească împotriva poliţiştilor obiecte tăietor-înţepătoare pe care le avea asupra sa", se preciza în comunicat.

IPJ Argeş a mai informat că bărbatul a fost consultat de paramedici şi a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Deoarece unul dintre poliţiştii care au intervenit a fost rănit uşor de către persoana agresivă, a fost sesizat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

"Conform Legii 17 din 1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, poliţiştii pot efectua uz de arma 'pentru imobilizarea unei persoane care ameninţă cu comiterea cu violenţă a unei fapte prevăzute de legea penală sau care, după comiterea acesteia, nu se supune imobilizării, somaţiilor sau încearcă să fugă, iar rămânerea acesteia în stare de libertate poate pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor', dar şi 'pentru imobilizarea sau reţinerea persoanelor cu privire la care sunt probe ori indicii temeinice că au săvârşit o infracţiune şi care ripostează ori încearcă să riposteze cu arma ori cu alte obiecte care pot pune în pericol viaţa ori integritatea corporală a unor persoane'", a precizat IPJ Argeş. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri