Argeş: Secţie închisă la SJU Piteşti după ce un medic a fost confirmat cu COVID-19
Secţia de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti va fi închisă după ce un medic a fost confirmat cu COVID-19, a anunţat, joi Instituţia Prefectului Argeş.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti a deschis în acest caz un dosar penal in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Secţia respectivă va fi închisă după ce pacienţii vor fi transferaţi în alte spaţii şi personalul medical va fi trimis în izolare la domiciliu.
"Conform datelor DSP Argeş, numărul contacţilor direcţi ai medicului (...) infectat cu virusul COVID-19 este de aproximativ 50 de persoane. Printre ele se află şi 23-24 de pacienţi, restul contacţilor fiind cadre medicale. Soţia doctorului depistat pozitiv este şi ea cadru medical, nu prezintă simptome şi a fost izolată la domiciliu de două zile. Ancheta epidemiologică este încă în desfăşurare", se precizează într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Argeş.
Conform sursei citate, colegii cu simptome specifice COVID-19 ai doctorului infectat au fost testaţi, iar rezultatele vor fi cunoscute în cursul serii de joi.
Prefectul Emanuel Soare a anunţat că va lua o decizie privind conducerea SJU Piteşti imediat după ce va afla rezultatele analizelor.
"Mă aştept să facă un pas înapoi cei vinovaţi. Aştept rezultatul testelor asistentelor, dacă acestea sunt pozitive, voi solicita la minister demiterea managementului spitalului", a declarat Emanuel Soare, potrivit comunicatului. AGERPRES