Argeş: O tabără şi o cabană de vânătoare - spaţii pentru izolarea persoanelor venite din zonele afectate de coronavirus

Argeş: O tabără şi o cabană de vânătoare - spaţii pentru izolarea persoanelor venite din zonele afectate de coronavirus

O tabără şcolară şi o cabană de vânătoare au fost identificate de autorităţile din Argeş ca spaţii ce pot fi utilizate pentru izolarea persoanelor care vin din zone afectate de noul coronavirus.

Prefectul Emanuel Soare a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că ambele spaţii se află pe teritoriul comunei Nucşoara din nordul judeţului.

"La nivelul judeţului Argeş am identificat două astfel de locaţii care pot să fie utilizate pentru această eventualitate şi ele sunt reprezentate de centrul de agrement din Nucşoara, un centru care îndeplineşte toate condiţiile (...), are zece locuri şi, de asemenea, în acelaşi areal geografic avem cabana de vânătoare Bahna, unde sunt şapte locuri. În această perioadă suntem în discuţii pentru a identifica şi alte locaţii, astfel încât să extindem această capacitate de cazare la nivelul judeţului, în eventualitatea în care, pe viitor, ar putea apărea astfel de situaţii şi în perioada următoare vom comunica şi celelalte locaţii pe care le-am identificat", a declarat prefectul.

El a precizat că spaţiile respective trebuie să îndeplinească o serie de criterii, în principal să fie în zone izolate şi să asigure condiţii minime de locuire.

Pe de altă parte, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Argeş, Sorina Honţaru, a afirmat că nu trebuie să fie făcută publică lista spaţiilor unde ar urma să fie izolate persoanele care vin din zone afectate de noul coronavirus, pentru a nu se ajunge la reacţii ostile ale localnicilor.

Întrebată dacă se va renunţa la spaţiile deja identificate, care tocmai fuseseră făcute publice, Sorina Honţaru a răspuns: "Nu o să le schimbăm, dar va trebui să mai identificăm, 17 camere la nivel de judeţ Argeş sunt puţine".

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, de profesie medic legist, a subliniat că persoanele care ar urma să fie cazate în acele spaţii, dacă va fi cazul, vor fi considerate persoane sănătoase care trebuie să fie izolate preventiv.

"Vorbeam de izolarea la domiciliu şi de spaţii de carantină. Atenţie, sunt pentru persoanele sănătoase, nu sunt pacienţi (...), intră ca persoane sănătoase, după ce în prealabil au trecut un filtru la intrarea în ţară. (...) Raţiunea pentru izolare este să nu dezvolte în perioada de 14 zile simptomatologia, să fie monitorizaţi", a explicat Dan Manu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!