Argentina, aflată în default, acuză un judecător american de atitudine imperialistă

Argentina, aflată în default, acuză un judecător american de atitudine imperialistă

Argentina, aflată în incapacitate de plată, a acuzat vineri un judecător american care a respins ca ilegal un plan de restructurare a datoriilor ţării de atitudine imperialistă faţă de a treia mare economie din America Latină.

Argentina, aflată în default, acuză un judecător american de atitudine imperialistă (Imagine: Shutterstock)

În luna iulie, Argentina a intrat în incapacitate de plată pentru a doua oară în ultimii 12 ani, după ce judecătorul american Thomas Griesa a blocat plăţile statului argentinian către deţinători de obligaţiuni emise în conformitate cu legislaţia americană şi care au fost restructurate în urma default-ului din anul 2002.

Griesa a spus că măsurile anunţate de preşedintele Argentinei în această săptămână, ca plata datoriilor să aibă loc în această ţară, iar deţinătorii de obligaţiuni să îşi transfere creanţele sub jurisdicţie argentiniană sunt ilegale, întrucât încalcă hotărâri judecătoreşti anterioare.

Un oficial guvernamental de rang înalt, Jorge Capitanich, a declarat că judecătorul Thomas Griesa a ales o exprimare "nefericită, incorectă şi chiar imperialistă".

Ministerul Economiei a apreciat că remarcile judecătorului arată "totala ignoranţă privind funcţionarea instituţiilor democratice".

Potrivit analiştilor, în aceste condiţii este improbabil ca Argentina să ajungă la un acord, înainte de alegerile prezidenţiale de anul viitor, cu mai multe fonduri de investiţii care au respins restructurarea masivă a datoriilor în urma default-ului ţării din 2002.

Peso-ul argentinian s-a depreciat cu 5,2% după ce preşedintele Cristina Fernandez a prezentat marţi seara planul de rambursare a datoriilor, acesta fiind cel mai mare declin al monedei înregistrat din luna ianuarie.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”